Primul care a denunțat nedreptatea procesului lui Isus a fost un tâlhar.
Pe lângă partea religioasă, sărbatoarea creștină a Învierii lui Isus scoate în evidența rolul legii și al judecății în societate. Conform relatărilor biblice și extra-biblice, Isus a fost condamnat în baza unui proces nedrept, care a încălcat atât normele procesuale iudaice, cât și pe cele romane din timpul respectiv.
Pilat, procurator roman al regiunii, a lăsat poporului responsabilitatea sentinței lui Isus. Iar poporul, manipulat de preoți și cărturari, a strigat că dorește să fie eliberat un vinovat și pedepsit un nevinovat.
„Să nu te iei după cei mai mulți, ca să faci rău; și la judecata să nu urmezi celor mai mulți, ca să te abați de la dreptate”, spune una din regulile date de Dumnezeu lui Moise dupa ieșirea din Egipt.
Înțelepciunea acelor cuvinte e valabilă și azi, căci pericolul judecătilor populare e mereu prezent. E important să ne amintim că judecata se face după lege și proceduri, nu după aplauzele sau strigătele mulțimilor.
Sentința dată în cazul lui Isus a fost ca acesta să fie răstignit pe cruce. El și-a executat pedeapsa răstignirii între doi tâlhari.
E interesantă scena si dialogul dintre cei trei.
Unul dintre tâlhari îl persiflează pe Isus și-i spune că, dacă într-adevăr are puterea care se spune că ar avea-o, să se mântaiască El de pe cruce și să-i mântuiască și pe ei.
Celălalt tâlhar, însă, spune: “Nu te temi tu de Dumnezeu, că eşti în aceeaşi osândă? Şi noi pe drept, căci noi primim cele cuvenite după faptele noastre; Acesta însă n-a făcut nici un rău” (Ev. Luca cap 23).
Ca judecător, m-a surprins că nu apostolii sau cei din familia lui Isus sunt cei care reclamă nedreptatea condamnării, ci primul care dă mărturie despre judecata nedreaptă a lui Isus este acest tâlhar, condamnat pe drept, așa cum el însuși recunoaște.
Nu cei considerați drepți au fost primii care să constate o nedreptate făcută la judecata altuia, ci a fost un răufăcător cel care, având parte de o judecată dreaptă, a constatat nedreptatea făcută în judecata altuia.
Reacția acestui tâlhar este cu atât mai importantă, dacă ne gândim că răstignirea însemnă o moarte lentă și foarte dureroasă.
În agonie și în pragul morții fiind, acest tâlhar are puterea nu doar să admită propria sa greșeală și să spună că pe drept suferă acea condamnare, ci și să fie atent la suferința celui de lângă el și să denunțe, tot public, că celuilalt i s-a făcut o nedreptate.
Liderii preoților, cărturarii și intelectualii vremii, știitorii de carte – formatorii de opinie, ca să folosesc un termen al zilelor noastre – ar fi trebuit să fie primii care să vorbească despre acea judecată nedreaptă, dar au tăcut.
A vorbit însă un tâlhar, un condamnat, un penal, al cărui nume nici măcar nu a rămas consemnat.
Mărturia acestui anonim, însă, ar trebui să fie prilej de reflecție pentru fiecare dintre noi, din mai multe perspective.
Oricine reclamă o nedreptate, ce i se face lui sau altuia, trebuie ascultat. Uneori adevărul e ascuns de către cei pe care îi credem buni și e relevat de cei pe care îi vedem demni doar de dispreț.
Dintr-o altă perspectivă, în fiecare persoană din închisori, ce ispășeste o pedeapsă, se poate regăsi tâlharul de pe cruce. E datoria societății să facă eforturi pentru a-i da șansa reabilitării.
Nu în ultimul rând, judecata trebuie să se facă nu în numele poporului, în aplauzele ori strigătele sale, ci în numele legii și respectând toate procedurile, tocmai pentru a se asigura că cel vinovat este condamnat pe măsură, iar cel nevinovat nu este pedepsit pe nedrept.
Lumina Învierii să ne lumineze mințile și sufletele, să nu întoarcem capul în fața nedreptății și să învingem răul făcând binele.
„Lumina luminează în întuneric, iar întunericul nu a cuprins-o.”
Sărbători luminate tuturor!
Dana GÎRBOVAN
Judecător, Curtea de Apel, Cluj
Președinta Uniunii Naționale a Judecătorilor din România
Sursa imagine – Ochiul de veghe
