Duc cu mine peste tot o carte cu Harap-Alb, povestea pe care tatăl meu mi-o spunea cândva, seară de seară. Până să învăț literele, sarcina de cititor de povești îi revenea întâi lui, apoi oricărui om mare pe care îl găseam prin preajmă, în clipa în care mi se făcea poftă de-acest basm. Niciun musafir care a călcat pragul casei mele părintești nu a scăpat de ,,proba” citirii din Harap-Alb. Iar după ce m-am pus la punct, cât de cât, cu buchisitul, am schimbat rolurile. Citeam din cartea lui Creangă oricui se nimerea pe-aproape. Copiilor mai mari sau mai mici de la bloc; fratelui meu; verișorilor; mătușilor; unchilor; vecinilor; prietenilor de familie. Puneam, totuși, o condiție: fiecare ascultător să-mi spună, la rându-i o poveste! Nu mergeam încă la școală când, într-o duminică, i-am obligat pe toți concitadinii mei aflați în parcul în care mă jucam, să m-asculte citind Harap-Alb…
*
Cred că – pentru orice copil – cea mai plăcută îndeletnicire este să asculte povești. Recent am aflat că, în prima sâmbătă din fiecare lună, copiii se adună la Ora de povești – un program de spus şi de citit poveşti simultan, în fiecare dintre cele 16 filiale ale Bibliotecii Metropolitane din București. Întâlnirile au loc de la ora 11. Prima Oră de povești s-a întâmplat pe 6 februarie. „Cei trei copii ai mei au fost foarte încântaţi. Cu siguranţă vom reveni la următoarele ore de poveşti!”; „Vom fi aici de fiecare dată, întrucât Ora de povești a fost cu lipici la copii şi părinţi deopotrivă.” spun două mămici care au avut inspirația să-i ducă pe cei mici la bibliotecă, luna trecută.
Edițiile următoare vor avea loc pe 5 martie, 2 aprilie, 7 mai, 4 iunie, 3 septembrie, 1 octombrie, 5 noiembrie, 3 decembrie.
Ora de povești se adresează în primul rand copiilor cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani. Și – îmi imaginez eu – oricărui iubitor de povești.
Am stat de vorbă despre acest proiect cu doamna Anca Râpeanu, Manager al Bibliotecii Metropolitane, din București.
– Dacă ar fi să locuiți într-o poveste pe care o știți din când erați mică sau de când ați mai crescut, care ar fi aceea? De ce?
– Aş locui în mansarda unde credeam eu că doarme şoricelul vrăjitor. Pentru că este cartea iubită a copilăriei mele, una dintre puţinele cărţi ilustrate „ca’n afară” la care am avut acces, copil fiind: ACOLO DOARME ŞORICELUL VRĂJITOR de Benno Pludra; de altfel, a ieşit la Editura Ion Creangă într-o formulă grafică de excepţie, cu ilustraţia originală, exact ca aceea a ediţiei din Berlin, şi, bănuiesc că într-o traducere deosebită (nu pot aprecia, eu necunoscând limba germană), care are ritm, şi haz şi tot ce-i trebuie unei cărţi pentru copii.
– Ce povești vă amintiți – din copilărie? Care vă plăcea mai mult și mai mult?
– Ceva mai mare când m-am făcut ţin minte că aveam o semi-fixaţie pe Zânele din Valea Cerbului. Atât de tare mă prinsese magia cărţii că mi-a implantat în minte pentru totdeauna „Valea Cerbului” că tărâm al ficţiunii. Chiar când am bătut-o de câteva ori la picior, tot nu-mi venea a crede că e un loc adevărat.
– Gândiți-vă la o (altă) poveste. Schimbați-o după bunul dvs. plac!
– Ei, asta nu o voi face, căci eu sunt bibliotecar şi cititor, nu scriitor. Sunt convinsă că găsim împreună mulţi alţii, mult mai talentaţi şi mai pricepuţi.
– Care este povestea Orei de povești?
– Povestea Orei de poveşti e simplă – de mult voiam să ne jucăm mai mult cu cei mici şi necititori (încă). Şi ne-am întâlnit în decembrie (într-o bibliotecă, bineînţeles) cam toţi bibliotecarii care interacţionează cu publicul din toate bibliotecile de cartier, mai mari şi mai mici. Şi-am discutat, din când în când am şi votat, şi-am decis să spunem poveşti copiilor. Bine, ne-a ajutat şi ne-a inspirat colega noastră de la Biblioteca Judeţeană Vrancea (Margareta Tătăruş) care este cea mai de poveste povestitoare. Apoi am vorbit în stânga şi în dreapta şi oameni faini şi tare inimoşi ne-au dat idei, şi sfaturi şi elan şi contacte (mulţumesc Luminiţa Corneanu şi Oana Boca Stănescu!) şi feed-back şi invitaţii la radio (mulţumesc Cristian Ştefănescu!) şi … şi-am încălecat pe-o şa și-am început să spunem povești în fiecare primă sâmbătă din luna!
– Ce istorisiri spun povestitorii invitați? Și cine le alege?
– Spun povești care locuiesc în bibliotecă. Cu mici mici excepții, acolo unde avem parte de chiar autorii poveștilor, unde poveștile sunt noi și încă n-au apucat să-și facă culcuș la noi pe rafturi.
– Care ar fi cele mai importante câștiguri – pentru copii – aduse acestora de proiectul dvs.?
– Eu nu cred că am să întâlnesc vreodată copilul care urăşte poveştile. Aşa că povestea e primul câştig. Apoi prietenii noi pe care şi-i poate face în bibliotecă, la Ora de poveşti – aici avem şi prietenii imaginari, personaje din poveşti, dar şi prietenii reali – copii, părinţi, bibliotecari sau povestitori. Şi cred că odată ce prind drag de poveste, încet încet îşi vor convinge părinţii să le citească mai des, ceea ce înseamnă că vor petrece mai des cu părinţii timp de calitate, poate chiar seară de seară, înainte de culcare. Cât despre ce înseamnă povestea pentru dezvoltarea imaginaţiei, a creativităţii, a memoriei, aici nu insist, căci sunt lucruri cunoscute deja.
Ioana REVNIC
