Într-o poezie despre Ștefan cel Mare, Vasile Alecsandri spune că domnitorul „seamăn pe lume nu are/ decât numai mândrul soare”. E justificată comparația? Ce are atât de special un voievod despre care însuși Regele Carol I afirmă că nu va mai fi altul ca el?
Iată câteva lucruri despre cel care a condus Moldova 47 de ani și care e pomenit în 2 iulie.
- Ce se știe despre copilăria sa?
Ștefan cel Mare s-a născut în jurul anului 1440, în satul Borzești. Legendele spun că era un băiat isteț și-atât de poznaș, că nu se găsea în sat niciun copil cu care să nu se fi luat la trântă. Era însă înzestrat cu niște calități aparte.
Se povestește că într-o zi, pe la prânz, mama l-a trimis în pădure, după lemne pentru foc. Copilul a mers, dar nu s-a grăbit să se întoarcă acasă. Se însera și, îngrijorată, femeia a plecat să îl caute. Pe drum, își făcea tot felul de gânduri, imaginându-și că fiul ei a murit sfâșiat de fiarele sălbatice. L-a căutat prin poienile în care se juca zi de zi. Nu era! Apoi, prin locurile din care obișnuia să aducă vreascuri acasă. Nu l-a aflat nici aici! Când a intrat în inima pădurii, l-a găsit jucându-se cu doi lupi. Mama s-a speriat, dar el i-a arătat că jivinele îl ascultau ca și cum ar fi fost niște animale de companie: „Ăștia-s numai cât doi șoareci, mâine-poimâine o să prind și mai mari”, a liniștit-o micul Ștefan.
2. Cine-au fost strămoșii săi?
Părinții lui au fost Bogdan al II-lea și Maria Oltea, iar bunicul patern – Alexandru cel Bun, domnitorul Moldovei.
Bogdan al II-lea a ajuns la rândul său pe tron, dar în 1451 a fost ucis de Petru Aron, fratele său vitreg și fiul legitim al lui Alexandru cel Bun.
Ca Ștefan să nu fie omorât, Maria Oltea l-a luat și au fugit împreună în Transilvania, la curtea lui Iancu de Hunedoara care, conform unei înțelegeri cu Bogdan al II-lea, urma să le ofere sprijin celor doi, în caz că vor rămâne singuri pe lume.
Când a crescut, Ștefan s-a întors în Moldova și a luptat cu unchiul Petru Aron, ca să ia tronul înapoi. S-au înfruntat la Doljești, în 12 aprilie 1457 și Ștefan a ieșit învingător. Mitropolitul Teoctist al Moldovei a venit atunci pe câmpul de bătălie și l-a uns domn, chiar acolo. Apoi, după câteva zile, l-a încoronat la Suceava.
3. Ce a făcut Ștefan cel Mare, după ce a recâștigat tronul Moldovei?
Multe sfaturi i-a dat Mitropolitul Teoctist noului domnitor. I-a vorbit despre credință, despre dragostea de popor, despre iertare și mai ales despre iubirea dușmanilor.
I-a spus că mulți boieri complici la uciderea tatălui său au fugit din țară, de teamă că vor fi pedepsiți. Totodată, l-a sfătuit să îi ierte. Cum să ierți pe cineva care ți-a omorât tatăl?! Totuși, oricât de greu i-a fost, Ștefan cel Mare l-a ascultat pe ierarh și le-a scris respectivilor, rugându-i să se întoarcă. Le-a promis că nu le va face nimic și s-a ținut de cuvânt. Trecuseră 13 ani de când devenise domn și mai era un singur boier fugit, care nu a vrut nicicum să revină acasă.
După ce în Moldova s-a așternut pacea, Sfântul Ștefan s-a gândit să reîntregească țara, ca pe vremea bunicului său. A obținut, întâi, Cetatea Hotin, de la polonezi. Dar pentru Cetatea Chilia a trebuit să lupte, în 1462.
În această confruntare o ghiulea l-a rănit la piciorul stâng și, din cauza rănii, nu a mai reușit să lupte. Rana nu s-a mai vindecat până la sfârșitul vieții sale și a trăit cu ea 42 de ani. Uneori, din cauza durerii, nu putea să stea pe cal sau în picioare. De exemplu, odată și-a condus oamenii stând întins pe o sanie de lemn.
După trei ani, Ștefan a recucerit Chilia și, în semn de recunoștință pentru victorie, a decis să ridice o mănăstire. Dar cum a ales locul zidirii ei?
*
Sfătuit de duhovnicul său Daniil Sihastrul, domnitorul a urcat pe un deal din preajma unei păduri și, de la înălțime, a tras cu arcul. Săgeata s-a înfipt într-un paltin. În acel loc, a fost înălțat altarul Mănăstirii Putna. Piatra de temelie a fost pusă în 10 iulie 1466, iar în trei ani lăcașul a fost construit. „Și așa a fost făcută mănăstirea de frumoasă – scrie cronicarul Ion Neculce, tot cu aur poleită, mai mult aur decât zugrăveală și pe dinăuntru și pe dinafară…”
Sfântul Ștefan a vrut ca Putna să devină cea dintâi dintre mănăstirile țării și să fie înmormântat aici. Dorințele i s-au împlinit.
4. Ce bătălii importante a purtat?
Ștefan a fost mare pentru că i-a oprit pe turcii care nu erau creștini să înainteze în Europa.
Una dintre cele mai răsunătoare victorii împotriva otomanilor a fost cea din 10 ianuarie1475, de la Vaslui.
Atunci, o oaste de 120 000 de soldați a năvălit în Moldova. I se împotriveau vreo 40-50 de mii de români. Când a văzut atâția turci, Ștefan s-a înspăimântat. Dar un boier a venit, a îngenuncheat în fața sa și i-a spus: „Doamne, nu te tulbura, căci îți vom sta astăzi credincios alături și Dumnezeu ne va ajuta!” Sfântul Ștefan și-a recăpătat stăpânirea de sine, s-a avântat în luptă și a câștigat.
După asta, a dat ordin ca nimeni să nu îi atribuie lui victoria, ci lui Dumnezeu. Apoi, a postit patru zile, mâncând doar pâine și apă, rugându-se și mulțumindu-I Celui de Sus.
Anul următor, turcii au invadat din nou Moldova și i-au învins pe români. A fost a doua și ultima înfrângere a voievodului, din cele 36 de bătălii pe care le-a purtat.
Lupta în care el a fost cel mai aproape să-și piardă viața a avut loc la Șcheia, în 1486. Atunci, a căzut de pe cal și a zăcut pe câmpul de bătaie o jumătate de zi. Toți au crezut că a murit, turcii s-au considerat biruitori și au pus pe tronul Moldovei un alt conducător. Dar Dumnezeu a hotărât ca Ștefan să fie salvat. A fost găsit de boierul Purice și dus în tabără, iar după o vreme și-a revenit. A adunat din nou oamenii, l-a înlăturat pe domnul pus de turci și i-a alungat pe dușmani. Desigur, dacă aceștia l-ar fi găsit primii, alta ar fi fost soarta lui și a țării.
5. Cum a fost la înmormântarea Sfântului Ștefan cel Mare?
Anii au trecut. Rana de la picior îl durea tot mai tare și alte boli îi măcinau trupul. Cu trei zile înainte de moarte, rana i-a fost arsă cu fierul înroșit, într-o ultimă încercare de a o vindeca.
Dar nu s-a întâmplat nimic bun și Ștefan cel Mare a plecat din această lume în 2 iulie 1504. A fost îngropat la Putna și toată țara l-a plâns, ca pe un părinte. A fost considerat sfânt încă de atunci, dar „nu pentru suflet, care este în mâna lui Dumnezeu, că el încă a fost un om cu păcate – notează Grigore Ureche, alt cronicar, ci pentru lucrurile lui vitejești” neegalate de nimeni.
Biserica l-a trecut în rândul sfinților în 1992.
Oamenii îl iubesc foarte mult pe Sfântul Ștefan cel Mare și îi vizitează mormântul de la Mănăstirea Putna.
Cred că cine merge măcar o dată la Putna își lasă acolo o parte din suflet. Și nu îl uită nicicând pe Sfântul Ștefan cel Mare, acest domn iubitor de țară și de Dumnezeu.
Text de Ioana Revnic, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”
Inspirată de:
„Ștefan cel Mare și Sfânt, 1504-2004. Portret în istorie”, Sfânta Mănăstire Putna, 2003.
„Ștefan cel Mare și Sfânt, 1457-1504. Portret în legendă”, Ediția a II-a revăzută și adăugită, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2010.
„Viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare”, Colecția Viețile sfinților povestite copiilor, Editura Mitropolit Iacov Putneanul, Mănăstirea Putna, 2019.
