În 22 august, e Ziua „Fii un înger” pentru cineva. Până ieri, nu știam că există o asemenea zi, dar am descoperit că, în străinătate mai ales, se sărbătorește de vreo 30 de ani.
Azi suntem îndemnați să ne amintim că putem face lucruri bune pentru cei de lângă noi – cunoscuți sau necunoscuți. Putem fi un înger pentru ceilalți ori de câte ori facem binele care ne e la îndemână, chiar dacă alegerea binelui este extrem de dificilă.
Se spune că niciun act de bunătate, oricât de mic ar fi, nu este în zadar. Sinceră să fiu, m-am îndoit de asta, mai ales când am descoperit că gesturile mele de bunătate nu au avut efectele pe care mi le-am imaginat (sau pe care – cu egoism și cu un strop de orgoliu – mi le-aș fi dorit).
Totuși, nu vom ști niciodată ce impact vor avea faptele noastre bune, iar dacă e adevărat că binele are putere iradiantă (așa cum un cunoscut se străduiește de ani buni să mă convingă ), merită să alegem să fim buni.
Așa că vă provoc pe toți să găsiți un mod de a fi un înger pentru cineva, nu doar astăzi, ci cât mai des. Hai să împărtășim idei și experiențe, și poate, împreună, vom reuși să facem din #bunatate – un mod de viață.