Masthead header

Iubirea. Optimismul. Joaca

Le spuneam o poveste copiilor adunați în jurul meu. Cei mai mulți stăteau – cât puteau ei de cuminți – pe scăunele. Sub mesele aranjate frumos în mijlocul grupei, întins pe burtă, desena Radu (3 ani). Se vârâse acolo înainte de a începe activitatea. Cum nu mai voise cu niciun chip să iasă, îi dădusem niște creioane colorate și o foaie de hârtie, ca să nu stea degeaba. Ușa grupei se deschidea din când în când, iar directoarea grădiniței la care tocmai mă angajasem în studenție intra și ieșea din grupă, cu diferite pretexte. Era prima zi de serviciu din cei doi ani în care am lucrat (din fericire pentru mine!) într-o grădiniță. 

În tot acest timp, ea, Cati, nu m-a testat niciodată. Nu m-a urmărit – vânându-mi greșelile. Din prima zi, a venit înspre mine cu o generozitate și cu o grijă de care orice tânăr visează să aibă parte, la începuturile carierei.

*


Ecaterina Grecu
(Cati) este educatoare de o viață. Locuiește în Oradea. Când am cunoscut-o, cu aproape 20 de ani în urmă, lucra la o grădiniță de cartier (Grădinița 41), unde eu mi-am petrecut cei mai senini ani de muncă. (Mulțumesc, dragile mele foste colege, pentru amintiri!)

De când o cunosc, ea nu s-a oprit nicio clipă – nici din învățat, nici din lucrat.

Cu un entuziasm profesional incredibil (pe care eu, după douăzeci de ani de învățământ, nu reușesc să mi-l recompun, întotdeauna, pe de-a-ntregul); cu o creativitate extraordinară; cu o disponibilitate neobosită de a se (auto)construi învățând; cu aceeași generozitate pe care mi-a dăruit-o și mie cândva, Cati continuă să lucreze cu copiii. Și, mai ales, PENTRU copii.

Anul acesta, în primăvară (pe când coceam în minte povestea proiectului 100 de nume)  i-am trimis niște întrebări. Fără nicio altă explicație. Așa a luat naștere un scurt dialog, pe care îl dau mai departe azi, de ziua ei de naștere.

La mulți ani! 

*

– Cum se face că, după atâția amar de ani de muncă cu copiii, nu te-ai plictisit?

– Îmi iubesc munca și copiii. “Munca”?! Pentru mine, meseria a fost și este o pasiune, un hobby care m-a ținut mereu “în priză”.

– Ai avut momente când ți-a fost greu și ai vrut să renunți la jobul tău? Cum ai gestionat aceste momente dificile?

– DA, DA, DA! Am avut și momente dificile dar m-au întărit, m-au făcut mai puternică. Atunci, am studiat mai mult! (am fost și sunt la curent cu ce este nou), niciodată nu m-am lăsat doborâtă de mizerii, am arăta că pot și mai mult.

– Care sunt atuurile tale – din punct de vedere personal și profesional?

– Dragostea pentru copii, dăruirea pentru ceea ce fac.

Sunt un cadru didactic care, printr-o muncă consecventă și conștiinciozitate, prin disponibilitate și operativitate, prin creativitate, asumarea răspunderii, receptivitate la nou, printr-o (auto)educație permanentă încerc să le ofer copiilor un mediu sănătos de instruire și de educare. În toți anii de activitate visul meu a fost ridicarea prestigiului profesiunii de educatoare la rang de ARTA. Pasiunea pentru munca mea mă ajută să găsesc mereu soluții, încerc să inovez și, mai ales, sunt mereu în slujba copiilor.

– Ce înveți tu de la copii ?

– Starea de bine. Iubirea. Optimismul. Joaca.

– Cunoști și învățământul de stat și cel privat. Crezi că există diferențe – reale, profunde, între ele?

– NU, din ceea ce am cunoscut eu. E drept, am învățat mai mult la privat, dar ȘI pentru că am vrut eu, luând contact cu metode alternative (Montessori, Shichida, am aprofundat Waldorf). Pentru mine, munca în mediul privat a fost o dezamăgire. TOTUL, totul îmi părea fals. Am lucrat – la fel – și la stat, și privat. Dacă îți iubești profesia, găsești soluții, metode, resurse ORIUNDE.

– Dacă un tânăr/ o tânără ar veni la tine și ți-ar spune că vrea să aibă meseria ta, cerându-ți sfaturi, ce i-ai zice?

– Dacă crezi că poți să faci toată viața această profesie, alege-o! Înseamnă că iubești copiii. Că ai toate calitățile să devii un cadru didactic iubit de copii. Ar mai fi două calități necesare – neapărat: conștiinciozitatea și consecvența.

Închei cu niște cuvinte citite undeva: nu voi îmbătrâni niciodată, pentru că în fiecare zi țin de mână un copil”. Și cu “vibranta pledoarie pentru învățătură și educație” a lui Victor Hugo: “Fiecare copil pe care îl instruim este un om pe care îl câștigăm.”

prezentare și interviu de Ioana REVNIC 

14/#100denume

Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!

L i k e   u s !