Întâi, un nod în gât. Concomitent cu senzația de pumn în stomac. Privesc dovada unui eșec. Un eșec personal. De undeva din mintea mea, se aud nechemate vorbele profesorului de pedagogie din liceu, Emil Cosma, mentorul meu de atunci. Mi le-a spus în ziua în care, după absolvire, mi-am început primul job. Am fost – o lună – învățătoare. (După multă vreme, aveam să revin timp de un an la această îndeletnicire. Mi-a plăcut enorm): Te întrebi cum e în învățământ? E, în foarte mare măsură, exact așa cum vrei TU să fie…

Atunci, l-am contrazis cu încrâncenare. Acum, parcă îi dau dreptate.

Hârtia la care mă uit gata să plâng e o banală adeverință ce îmi spune că lucrez de două decenii în învățământ. Am 40 de ani. Fix jumătate din tot acest timp l-am cheltuit ca: educatoare, învățătoare, profesoară. În școli de stat. Și într-o școală privată. Toate, EXCELENTE! De la oraș. Mi-am ales meseria din convingere. Am făcut Liceul Pedagogic împotriva voinței părinților mei și încă mai cred că această opțiune a fost cea mai bună alegere profesională a mea.

Și-atunci, de unde gândul la risipire? La inutilitate? La eșec?

*

Am o foarte mare nevoie de impact. Aș vrea să pot influența – povestind, scriind și lucrând cu alții – nu o mână de elevi, ci generații întregi de oameni de orice vârstă. Ce-am făcut eu, pentru asta? Ce-am făcut în ultimii 20 de ani?

Când ar fi trebuit să îmi găsesc calea de urmat ca să cuceresc lumea, nu am făcut altceva decât să le predau câtorva copii.

*

Nu idealizez meseria de profesor. Nu știu dacă vocația este principalul ingredient care face diferența între un profesor bun și unul nemaipomenit.

Cred că pe un profesor îl fac foarte bun: munca fără oprire cu el însuși; încredințarea că mereu există ceva nou, bun de așezat în mintea sa neobosită să cerceteze și să se mire; smerenia intelectuală; curajul; responsabilitatea; asumarea; demnitatea; alte valori interiorizate și practicate; știința de carte; știința de a-i învăța pe ceilalți (DA, aici intră în ecuație ȘI vocația).

Disponibilitatea de a se pune la dispoziția altora; generozitatea (nu „eroismul” venit dintr-o nevoie prost gestionată de contribuție sau din nevoia exacerbată de recunoaștere) sunt piese din acest puzzle.

Să fii un profesor foarte bun mai înseamnă, cred, să îți învingi necontenit rezistența la schimbare; autosuficiența și omnisciența iluzorie – trei hiene cu care mă lupt din greu și eu.

Nu idealizez meseria mea, pentru că școala are un loc marginal în lumea de azi. În plus, știu că este multă incoerență, multă inconsistență în școală.

Nu-mi idealizez meseria, pentru că am întâlnit destui profesori nedrepți. Fundamental incorecți – cu elevii, colegii, subalternii. Pătrunși de importanța unui statut de magistru. Convinși că ei sunt alfa și omega materiei pe care o predau. Obosiți să învețe. Sau să citească altceva decât un manual expirat.

DAR…

Am avut norocul să întâlnesc și foarte mulți profesori admirabili. Unii mi-au predat. Alții mi-au fost sau îmi sunt, acum, colegi (de serviciu, de breaslă). Lucrez într-o școală creată de un asemenea om. 

ȘI datorită lor (mai) cred în meseria noastră.

Apoi, am ajuns să cunosc îndeaproape câteva organizații din Coaliția pentru Educație. Proiectele lor „aerisesc” o realitate școlară îmbâcsită, arătând că poți face educație și altfel. 

În sfârșit, am privilegiul să lucrez cu copiii. Datorită lor îmi fac meseria cât pot eu de bine. Experiențele pe care le împărțim rămân cea mai prețioasă resursă de învățare și dau valoare muncii mele de o jumătate de viață.

*

Pentru toate aceste întâlniri sunt recunoscătoare.


Despre toți acești oameni de la care am învățat și învăț câte ceva îmi propun să scriu. Vreau să adun 100 de texte. Ale mele și ale voastre: colegi, prieteni, părinți, copii. Cititori cunoscuți sau necunoscuți.

Vă  invit, așadar, să scrieți pentru Bunatate.ro!

Fac acest lucru dintr-un motiv profund egoist.

Vreau să hrănesc partea luminoasă din mine.

Vreau să mă conving că oamenii excepționali (ai școlilor) nu rămân – sau nu sunt! – niște excepții.

Ioana REVNIC

Ilustrații de Liliana Arnaut – www.arnautliliana.com