L-am întrebat cândva pe Eugen Simion – fost coleg de școală cu Nichita Stănescu – cum era acesta, în adolescență:
– Aţi fost coleg cu Nichita Stănescu la Liceul ,,Sfinţii Petru şi Pavel” (astăzi Colegiul ,,I. L. Caragiale”) din Ploieşti. Se spune că, încă de pe atunci, îşi dobândise statutul de ,,mică vedetă”. Ce făcea Nichita Stănescu în postura de ,,mică vedetă” – era un răzvrătit, un excentric, un egoist? Dezvăluiţi-ne, vă rog, câteva din amintirile dumneavoastră legate de adolescentul Nichita Stănescu…
– Nu, Stănescu Hristea Nichita nu era încă în oraşul nostru o vedetă. Era, doar, un copil blond şi corpolent, apoi un adolescent blond şi frumos ca un zeu nordic, cum am zis odată, apoi un tânăr tot frumos, blond şi fermecător, cu două însuşiri care ne complexau pe noi, ceilalţi: a) avea un succes formidabil în relaţia cu colegele noastre de la Liceul de Fete şi b) scria versuri băşcălioase, ingenioase (numite mai târziu „argotice”).
Ioana REVNIC
Fragment din volumul Dresură de lei, Curtea Veche Publishing, 2011