Faceți cunoștință cu păpușa Oana, noua mea colegă de la Spune-mi o poveste – ateliere de povești cu folos. Proiectul meu de suflet.

Ne-am întâlnit la Brașov, unde am fost în tabără cu copiii de la școală. În ultima zi a șederii noastre acolo, am trecut prin Piața Sf. Ioan. Păpușa Oana mă aștepta pe o tarabă, printre alte jucării croșetate: tânărul Gheorghiță, trei Olguțe, măgarul Vasile…

Mai erau acolo bufnița Tudorel și un urs, Martinel, care mi-a căzut la rându-i cu tronc. Jucăriile purtau asupra lor câte o poveste. Greu mi-a fost – atunci – să nu le cumpăr pe toate. Dar copiii au făcut acest lucru, în locul meu. Unii au luat trei, patru, cinci jucării. 

Cu mine a venit doar Oana, de care m-am îndrăgostit pe loc. Am plecat atunci cu toții spre gară, să prindem trenul de la Brașov la București. Nu ajunseserăm pe peron, când mi s-a făcut dor de Martinel. Iar dacă n-aș fi fost cu copiii pe care trebuia să-i aduc la părinții lor în acea zi, PE LOC m-aș fi întors după el. 

(Martinel, ursul muștariu, tot a ajuns la mine, la scurtă vreme de la prima noastră întrevedere…) 

*

Cât a ținut drumul cu trenul, copiii s-au jucat cu încontinuu mogâldețele din fire. Privindu-i, mă întrebam de ce părinții lor ar da sute de lei pe jucării înseriate, când le au la îndemână pe ACESTEA, făcute de Gabriela Bularca?

*

Cu Gabriela Bularca, doamna din mâinile căreia ies jucăriile croșetate, nu am apucat să vorbesc prea multe, când ne-am întâlnit. Atunci, am aflat doar că ea creează jucării, dar și că îi învață și pe alții să croșeteze, așa cum făceau în trecut bunicile și mamele noastre.

Pentru faptul că duce mai departe o tradiție, pentru fel în care îi învață pe alții bunul-gust, Gabriela Bularca este unul dintre cele 100 de nume de pe Bunatate.ro.

Am rugat-o pe Gabriela Bularca să-mi spună mai multe despre ea.  Dau mai departe ce-am aflat.  

*

Mă numesc Gabriela Bularca, m-am născut și am crescut în Brașov. Copilăria mea nu s-a deosebit cu nimic de orice copilărie firească. Mi-am petrecut copilăria într-un spațiu de vis de la marginea orașului, unde eram aproape de lanul de grâu, de cișmeaua cu apa rece și proaspătă, unde vara mergeam la scăldat în râuri reci de munte, unde iernile erau cu zăpezi adevărate, unde cerul era mai aproape de pământ și timpul curgea altfel.

O lume de basm. Port acea copilărie cu mine mereu, închid ochii și o revăd. Îmi plăcea mult să confecționez din resuri de materiale păpuși pentru copiii din bloc, mereu meșteream câte ceva.

În clasa a 5-a, datorită profesoarei mele de lucru manual am făcut cunoștință pentru prima oară cu o croșeta, a fost dragoste la prima vedere. Și am fost uimită de cât de multe lucruri se pot realiza doar cu o croșeta și cu un fir de lână.

De atunci, sunt fascinată de fire…

Îmi mai amintesc și acum acea mercerie din centrul orașului meu, care avea rafturi până în tavan și o dușumea de lemn, care scârțâia. Mereu intram acolo și admiram mulțimea de fire de lână, cele mai multe – în culori de toamnă.

Provin dintr-o familie în care meșteșugurile au devenit meserie pentru multi dintre membrii ei. Bunica mea a fost cojocăreasă, dar și broda pe cojoace, sau croșeta minunat perdele și dantelă.

Mama mea a fost încă de la vârsta de 13 ani croitoreasă. Foarte talentată în munca ei…

Am încercat la rândul meu mai multe tehnici și meșteșuguri: cusut, croitorie, tricotat, diverse împletituri.

Dar croșetatul îmi este mai aproape de suflet și, așa cum se spune atunci când faci ceea ce îți place, nu simți că muncești.

De când am învățat să croșetez nu am mai lăsat croșeta din mână. Am croșetat căciulițe, hăinuțe, fulare, eșarfe, milieuri, jucării, pături, pleduri, perne.

Caut cele mai bune fire, caut fire naturale. Iubesc firul de lână pentru ca poarta în el toate gândurile celor care îl prelucrează. Și are o istorie.

Și pentru ca ceea ce știu să nu se piardă am ales să dau mai departe acest meșteșug: învăț copiii (și adulții) să croșeteze.

Există o întrebare care mereu (mi) se pune: „Unde te vezi peste 5 ani?”

Răspunsul este – mereu același: Făcând ceea ce îmi place. Îmi place să croșetez și să duc mai departe acest meștesug.

Am visuri, am idei, am dorințe, toate legate de tradiții și de dragostea față de frumos.

IOANA REVNIC

63/#100denume

Aflați  mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui.

Fotografii de pe pagina Gabriela Bularca Atelier

Portret de Viviana Costan Moiseanu