Masthead header

Zoe Dumitrescu-Bușulenga: O mare școală, o mare tradiție

Am revenit de curând (în 1976 n.e.) la școala copilăriei și adolescenței mele, în care nu mai pătrunsesem de aproape patru decenii. Fusesem poftită să le vorbesc copiilor și adolescenților noștri de acum despre școala noastră de atunci, ca să înțeleagă și să fie mândri de o tradiție care stăruie asupra lumii noastre de azi ca o lumină protectoare, binefăcătoare: tradiția marii școli românești din trecut.

Când am intrat în venerabila Școală Centrală, în clădirea aceea atât de bine cunoscută mie, cu culoarele ei zugrăvite în roșu pompeian, cu micile, decorativele ei curți interioare, gândite cu atâta sobră frumusețe și funcționalitate firească de acel arhitect strălucit în modestia lui, Ion Mincu, părinte al construcțiilor în stil românesc, m-am simțit sugrumată de emoție. Se învălmășeau în mintea și în inima mea amintiri nenumărate legate de fiecare locușor pe care-l recunoșteam și prin care trecuseră atâția oameni stimați și iubiți.

Cancelaria m-a umplut și azi de același respect ușor înfiorat, de teama cu care privești, în copilărie, sanctuarele. Mi se părea atât de ciudat să intru pe ușa principală și să stau între profesori, când opt ani circulasem doar în jurul cancelariei, cu o sfială plină de curiozitate înăbușită.

Am văzut o fotografie a celeilalte cancelarii și am recunoscut cu inima strânsă pe profesoarele mele, dintre care cele mai multe nu mai sunt. Și ridicam ochii și mă uitam la cele tinere și destoinice de azi și o confuzie tulburătoare se năștea în mine. Intelectuala vârstnică ce sunt se simțea stângace și nelaîndemână în fața tinerelor profesoare din care cele mai multe îmi fuseseră studente. Dar inima mea era mereu a elevei Școlii Centrale, pentru că această inimă, precum și mintea, aici mi s-au făurit.

Mă simt întotdeauna emoționată când mă revăd în uniforma cu pătrățele roșii-albe a cursului inferior și în cea cu pătrățele albe-gri a cursului superior, cu pelerina cu glugă cadrilată și cu pălăria de catifea.

Eram poate dizgrațioase cu tinerețea stăvilită și uniformizată de niște straie reci și țepene. Dar în ele am făcut ucenicia unei vieți pline de conștiința patriei și de respectul valorilor.

Căci de mici eram obișnuite cu profesoarele noastre și mai cu seamă de neuitata Elena Rădulescu-Pogoneanu, directoarea din acel timp, să intrăm în constrângerea și controlul propriei noastre conștiințe.

De la obișnuința lecturii însoțite de reflecție personală, la confruntarea cu adevărul acceptat în orice împrejurare, cu orice riscuri, ca un criteriu al vieții și relațiilor noastre, la scrutarea aspirațiilor noastre de copii și la înălțarea lor pe niveluri ale perfecțiunii care scăpau atunci neștiinței noastre, la trezirea iubirii pentru valorile naționale, toate mișcările pozitive creatoare ale vieții noastre lăuntrice ne-au fost sugerate și deprinse cu experiența și înțelepciunea acelei femei de excepție.

Alături de un corp profesoral de mare distincție, care ajungea la Școala Centrală abia când se încununau carierele didactice cu laurii unor merite deosebite, directoarea imprima vieții intelectuale și morale a școlii o linie nobilă și bine gândită  care se lega de tradiția întregului învățământ românesc. Și fiecare directoare și fiecare profesoară care urma se integra în această atmosferă atât de prielnică modelării sufletelor tinere ale generațiilor care urmau într-o succesiune solidară.

S-a vorbit despre un fel de exclusivism de „castă” al centralistelor care oriunde se întâlnesc, din orice serie fac parte, se recunosc și se înțeleg în chip spontan. De fapt, nu e decât cum spuneam, recunoașterea unei apartenențe spirituale, participarea la o tradiție al cărei preț n-am să am niciodată cuvinte a-l proclama, conștiința unei valori nu personale, ci a unei instituții de cultură pe care o iubim și o vom iubi până când măcar umbra unui gând va trece prin mintea noastră, aducându-ne imaginea de chivot a acestei școli românești neuitate.

Acad. Zoe Dumitrescu Bușulenga – Maica Benedicta

65/#100denume

Aflați  mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui.

 

Din volumul Zoe Dumitrescu Bușulenga – Contemporanii mei, ediția a II-a revăzută și adăugită, în pregătire la Editura Nicodim Caligraful, Mănăstirea Putna.

Surse fotografii www.putna.ro și wikimedia commons

Your email is never published or shared. Required fields are marked *

*

*

L i k e   u s !