Masthead header

”Simt cum cresc din mine copaci!”

”Am crescut în ambianţa Clinicii Medicale II din Cluj, spaţiu evocat de mine în numeroase poeme, vezi volumul Curtea Medicilor din 1979, bine primit de comentatori, premiat de Uniunea Scriitorilor…

Perimetrul cuprins între, la sud, mirifica Grădină Botanică,  întemeiată de savantul Al. Borza, după Marea Unire, Biblioteca Universitară, unde Blaga avea camera sa de sub scară, numită ,,bârlogul lui Faust”, la nord, şi curtea, clădirile, grădina Clinicilor universitare clujene, înşirate de la est spre vest, (dar şi urcând o parte pe dealul sudic, spre  Grădina Botanică, deci) era arealul copilăriei mele.

lucian blaga

Strada foarte animată, care începea din faţa Bibliotecii, strada Napoca, de-acum, te scotea spre centrul propriu-zis al urbei transilvane, adica la statuia lui Matei Corvin, Biserica romano-catolică ,,Sfântul Mihail”, la restaurantul cu aspect vienez ,,Continental”, fost ,,New York”, unde se naşte idea revistei ,,Gândirea”. Vizavi se află redacţiile ,,Tribunei” şi ,,Stelei”, mutată aici mai recent, cafeneaua vestită a echinoxiştilor – ,,Arizona”. Pe-acolo aş fi dat de marii  oameni clujeni, dacă eram mai isteţ…

De ce am amintit strada Napoca? Pe-acolo, elev, l-aş fi putut întâlni pe Blaga, îndreptându-se spre casa de pe Avram Iancu 3, ştiu bine apartamentul blochausului, unde stătea familia sa, care apoi s-a mutat pe dealul de strada Martinuzzi. Tot pe o stradă urcând, pe un fel de deal era casa  lui Agârbiceanu. Nici acolo nu am intrat. (…)

Da, pe ambii i-aş fi putut întâlni, Agârbiceanu care slujise o vreme, înainte de 1948, ca preot unit urca uneori la revista ,,Tribuna”, seria nouă e din 1957, se ştie, la Asociaţia Scriitorilor… Cu barba sa patriarhală era o figură respectată a Clujului. Mi s-a spus, apoi, că frecventa Lactobarul sobru, de pe amintita stradă Napoca, fostă Jokai, lua un prânz frugal, mămăligă cu smântână. Nu-mi pare rău că nu l-am văzut ca unii martori, la coada din spatele Teatrului, prin 1955-1956, rebegit de ger, copleşit de necazuri, stând la coadă la o benzinărie să ia petrol  pentru nevoile casei, vremuri grele, îi fusese  poate mai bine la Bucium–Şasa, în Apuseni, ca preot abia hirotonit, decât într-un oraş sub vremi …

Marius-Oprea-Primavara-de-pe-Cetatuie

Abia june corector la ,,Steaua”  am intrat în casa lui Blaga,  prin `73, poetul se stinsese la Clinica Medicala I. Am văzut vestita caravelă portugheză, în sticla sa transparentă, ţin minte mobilierul sobru, un tablou, un fotoliu, atmosfera de reculegere, parcă poetul era ieşit la plimbare pe străzile din jur, coborâse la Agârbiceanu, sau o luase curajos în sus, cum mâinile la spate, masiv, tăcut, spre scurtăturile abrupte ce dau spre Feleac, spre curba morţii, unde motoarele se opresc, deseori, iar motocicletele copilăriei mele urlă în coasta de care multora li-i frică. Sau ieşise spre livezile cu mere, spre Polocsai… Pasul, ritmul, versul, piciorul metric, imaginile de afară, dinăuntru.

Oricum, nu se cădea, simţeam, să fie  risipită liniştea aceea densă, iar când doamna Cornelia m-a întrebat dacă-i citisem lui Lucian cărţile, m-am grăbit să-i răspund afirmativ, ca un fel de parolă pentru acceptarea  mea în ţara poeziei. Da, aveam ,,un nume frumos, bun pentru literatură”, a mai spus Doamna Blaga, după ce-mi rostisem, la întrebarea dânsei, numele, în rezonanţa magică a camere luminoase. Nu citise nimic din ce scrisesem eu, la ,,Steaua”, nici nu era cazul, mă grăbisem, s-adaug alarmat, mai bine; cum să scrii tu, după ce scrisese, cum scrisese el.

Eram un copilandru jucându-mă printre brazii din apropierea Clinicii Medicale I,  pacientul Lucian Blaga suferea de cancer la coloană în acel an, 1961, primăvara. Nu mai era nimic de făcut, rămâneau numai   rugăciunile. Degeaba se străduiseră pentru concitadinul lor profesorii celebri de la clinicile universitare ce păstrau faima unui Iuliu Haţieganu sau Leon Daniello. Durerile înfiorătoare de spate nu-l lăsau pe poet să pună geană peste geană, iar noi, prin curte, poate gălăgioşi, pe scările de cetate ce duc la Oftalmologie, la Dermato-venerice, la Anatomia patologică, unde se fac disecţiile, vedeam pe un gemuleţ studenţii lucrând în carnea omului inert…

Dacă aş fi ştiut ce se petrece dincolo de marile ferestre, în salon, aş fi rugat oamenii, din jur, să vorbească mai încet… Pentru Cluj, dar nu numai pentru Cluj, desigur, Blaga era ceea ce fusese Verdi pentru Milano, pentru Italia. Oraşul îi datora liniştea, acolo copitele cailor erau bandajate cu şomoiage de fân, sau cârpe,  să se poată odihni, sau muri compozitorul de la Roncole Verde,  ţara toată-i datora admiraţia recunoscătoare. Se spune că printre ultimele fraze, poetul Nebănuitelor trepte ar fi murmurat, chinuit de dureri atroce, ,, Simt cum cresc din mine copaci!”.

E relatarea lui Aurel Rău.

            Blaga a fost dus la Lancrăm, într-un sicriu simplu, în ziua de 9 mai, ziua victoriei antifasciste. De unde restricţii, greutăţi, mizerii. Într-un camion, trupul care le ceruse munţilor unul pe măsura lor, a străbătut, parcă semiclandestin,  oraşe şi sate spre odihna locului natal. Teohar Mihadaş şi Ion  Alexandru l-au însoţit…”

Adrian POPESCU

Fragment dintr-un interviu cu Adrian Popescu inclus în volumul Dresură de lei de Ioana REVNIC (Ed. Curtea Veche Publishing, 2011)

Foto Lucian Blaga – Sursa

Foto Cluj de Marius Oprea – Sursa 

 

L i k e   u s !