Masthead header

Legenda sânzienei

Bătrânii povestesc că demult, demult, într-un sătuc de la marginea pădurii, traia o fată orfană, săracă, dar foarte harnică şi frumoasă.

Înaltă şi zveltă, cu părul bălai şi ochii albaştri luminoşi, era plină de dragoste faţă de cei din jur. Era prietena cu păsările şi animalele pădurii; se jucau împreună, împărţeau hrana şi, uneori, chiar culcuşul cald unde înnoptau.

focul-din-noaptea-de-sanziene_185e35d2d47785

Aşa era Sânziana, dar sătenii treceau pe lângă ea cu nepăsare sau dispreţ. O alungau şi-i spuneau vorbe de ocară. Singura ei alinare erau clipele în care în casuţa ei sărăcăcioasă se închina, rugându-se la Dumnezeu nu doar pentru o viaţă mai bună, ci şi pentru ca Dumnezeu să îmbuneze sufletele sătenilor, sădindu-le în inimi seminţele milostivirii, ale îngăduinţei şi ale dragostei faţă de celălalt.

Într-o zi, fata s-a îmbolnăvit. Doar rugăciunile necontenite o mai ţineau în viaţă.

Pe cand Sânziana se stingea vazand cu ochii, în casuta intra o femeie bătrână cu chipul blând, Sfânta Vineri, care cu glasu-i ca o mângâiere îi spuse:

 Frumoasă şi blândă ai fost, ca o floare. Floare gingaşă să fii de-acum înainte! Alungată şi dispreţuită ai fost. De acum vei fi căutată şi îndrăgită, vei fi pusă la icoane, le vei alina oamenilor multe suferinţe şi vei avea puteri tămăduitoare.

Astfel îi vorbi Sfânta Vineri şi-n clipa următoare frumoasa fată cu părul balai se transformă într-o zveltă floare de culoare galbenă, ale cărei patru petale încrucişate aminteau de binecuvantarea Sfintei Vineri, de Crucea Credinţei în Dumnezeu şi în îndreptarea celor răi.

Sânziana e acum iubită şi îngrijită. Soarele o mângâie. Vântul o leagănă. Iar pământul îi este casă primitoare.

sanz

După o legendă citită – AICI, pe www.mamicamea.ro

L i k e   u s !