Anul 1943. Localitatea Filiatrá, în Grecia ocupată de germani.

 

 

Guvernatorul german Kondau primește ordin de la comandamentul militar german din Trípoli să organizeze incendierea localității Filiatrá. Oameni importanți din oraș urmau să fie uciși, iar 1500 de localnici – arestați.

 

Ofițerul Kondau îi anunță pe soldați să pună ordinul în aplicare în ziua următoare, la șase dimineața.

 

Arhimandritul Theodoros Kotsákis de la Mitropolia din Trípoli, originar din Filiatrá, află despre tragedia care li se pregătește locuitorilor. Neștiind ce altceva să facă, merge însoțit de un translator la comandantul german din Trípoli. Voia, probabil, să obțină anularea ordinului. Acolo – mare agitație! Schimburi dure de replici. Înjurături. Certuri. O grecoaică îi spune să plece, ca nu cumva să fie executat.

Arhimandritul ascultă, însă îi pune pe credincioșii din Trípoli să se roage Sfântului Haralambie, ca să-i apere pe cei din Filiatrá. De ce tocmai lui?  Pentru că era patronul spiritual al localității.

La rândul lor, oamenii din Filiatrá simt că li se pregătește ceva și se roagă aceluiași sfânt.

Noaptea, ofițerul Kondau visează un bătrân cu barbă albă strălucitoare, îmbrăcat în veșminte sfinte. Pare un om al bisericii. Are o statură impunătoare și o figură gravă. Kondau era protestant, nu credea în sfinți, deci nu își dă seama că se află în fața unuia dintre ei. Bătrânul îi spune cu blândețe:

-Fiul meu, să nu execuți ordinul pe care l-ai primit!

Când se trezește, Kondau este mișcat de întâmplarea din vis, dar nu renunță la ideea de a distruge localitatea.

Adoarme și din nou îl visează pe bătrân, care îl îndeamnă să nu execute ordinul, asigurându-l că îl va apăra de orice rău. Visul se repetă pe tot parcursul nopții.

În vis, Kondau mai vede o mulțime de femei care plâng, blestemă și se lovesc cu pumnii în piept – disperate că își vor pierde copiii și nepoții. Își vede soldații cu fețele întunecate. Unii sunt înfricoșați și cer ajutor făcându-și semnul crucii, iar alții aleargă să se ascundă.

Aude glasuri și plânsete, aproape de el.

Zărește nori negri întunecați, care ies din camera sa, urcă la cer, umbresc soarele.

Kondau se trezește îngrozit. Nu mai poate articula niciun cuvânt. Își sună superiorul din Trípoli și – surpriză! Îl găsește într-o stare asemănătoare. Ce i se întâmplase? În aceeași noapte și el îl văzuse în vis pe același bătrân, care îi spusese aceleași lucruri.

Până la urmă, ordinul este revocat, iar a doua zi, Kondau însoțit de un grup de subalterni și de doi preoți ortodocși cercetează toate bisericile din Filiatrá, căutându-l pe bătrân. Într-una din ele, găsește o icoană cu sfântul care i se arătase în somn, cade în genunchi, izbucnește în plâns și se roagă îndelung.

După ce se termină războiul, Kondau și oamenii săi merg în Germania, la casele lor. Trec doi ani și ofițerul neamț se întoarce în Filiatrá împreună cu soția sa, să se închine la moaștele Sfântului Haralambie în 10 februarie, când este prăznuit. Ajunge cu o întârziere de o zi, însă este primit cu mare bucurie de localnici. După aceea, ani la rând revine, să îl cinstească pe sfântul salvator*.

 

***

 

Sfântul Haralambie s-a născut în jurul anului 89 d. Hr și a trăit 113 ani.

 

A fost preot și apoi episcop al cetății Magnesia din Asia Mică, aflată, pe-atunci, în Imperiul Roman. La vremea aceea, împărat era Septimiu Sever care era păgân și îi prigonea pe creștini. La fel făceau și guvernatorii provinciilor romane.

 

Ca preot și, apoi, ca episcop, Sfântul Haralambie reușise să încreștineze mulți locuitori din Magnesia. Deși înaintat în vârstă, slujea cu râvnă și propovăduia credința creștină, fără să se teamă de eventualele repercusiuni.

 

Într-o zi, mai marii cetății – Lucian și Luchie – l-au prins și l-au adus la judecată, unde l-au îndemnat să se lepede de credința sa și să se închine la idoli.

 

Sfântul Haralambie a refuzat, firește! Nicio amenințare nu l-a clintit. Și nici o tortură. Doi călăi l-au dezbrăcat și l-au chinuit, dar el nu s-a speriat. În plus, a rămas nevătămat, deși fusese jupuit de viu. Văzând ce se întâmplă, cei care îl maltratau s-au întrebat dacă nu cumva însuși Hristos a luat chipul bătrânului și a venit în Asia, să îi convertească pe păgâni. Atât i-a impresionat Haralambie, că au decis să se boteze, dar alegerea lor le-a adus moartea, fiind executați imediat.

 

Enervat, însuși Luchie a venit să îl tortureze pe Haralambie, dar când a vrut să facă asta, mâinile i s-au desprins din coate și-au rămas lipite de trupul sfântului. Neștiind ce altceva să facă, Luchie l-a rugat să îl vindece, promițând că va crede în Dumnezeu, dacă va fi tămăduit. Minunea s-a întâmplat și Luchie s-a ținut de cuvânt.

 

Împăratul Septimiu Sever, care domnea în Antiohia, a aflat cele întâmplate și a cerut ca episcopul din Magnesia să fie adus la el.

 

Când l-a văzut, Septimiu Sever a dat ordin să fie ars, însă nici acum bărbatul nu a pățit nimic.

 

Între timp, a făcut alte minuni și – astfel – oamenii au constatat cum lucrează Dumnezeu prin el: a vindecat un demonizat; a înviat un mort; a prefăcut un stâlp uscat din casa unei văduve într-un copac imens. Mulți martori ai minunilor au devenit creștini și mărturisitori ai dreptei credințe.

 

Însăși fiica lui Septimiu Sever s-a convertit și a încercat să își convingă tatăl să se îndrepte. Doar că împăratul nu s-a schimbat.

 

Până la urmă, el a ordonat decapitarea bătrânului Haralambie. Totuși, porunca lui nu a fost îndeplinită. De ce? Dumnezeu a coborât la mucenicul său, împreună cu îngerii. „Vino, Haralambie, prietenul Meu, cel ce ai răbdat multe pentru numele Meu”, l-a chemat Domnul. Înainte însă i-a promis că îi va îndeplini orice dorință.

 

Sfântul Haralambie L-a rugat să protejeze oamenii care îi vor cinsti numele și moaștele, să îi apere de boli – îndeosebi de ciumă; să le dea mântuire sufletească și bunăstare.

 

Dumnezeu i-a ascultat rugămintea și S-a întors în ceruri, urmat de sufletul bravului martir.

 

Ostașii romani care îl păzeau au mers la împărat și i-au povestit cele petrecute. Vestea l-a mirat și l-a înfricoșat. Iar Galinia, fata lui, l-a înmormântat pe Sfântul Haralambie cu toată cinstea pe care o merita, iar Septimiu Sever nu a îndrăznit să o pedepsească, deși nu era de acord cu fapta ei.

 

Sfântul Haralambie este cel mai bătrân mucenic prăznuit de creștini.

 

Este prezent în creații folclorice românești și este considerat vindecătorul de ciumă, așa cum se spune, de altfel, în acatistul său: „Bucură-te, izbăvitorule de ciumă și de foamete;/ Bucură-te, tămăduitorule de răni și boli;/ Bucură-te, Sfinte mare mucenice Haralambie!”

 

Oamenii din popor cred despre el că fost cioban și a învățat de la un doctor cum să vindece bolile. Pentru că nu cerea nimănui niciun ban, lumea l-a făcut sfânt. Când a fost o epidemie de ciumă, au murit mulți și el a rămas singur. În imaginarul colectiv, molimele sunt niște ființe hidoase – așa e închipuită și ciuma. Cum ea aduce cu sine alte nenorociri și alte boli, se crede că erau mai multe „ciume”. Dar Dumnezeu i-a dat Sfântului Haralambie Ciuma în grijă și „el ține Ciumele de păr, ca să nu-și mai facă de cap”.

 

În icoane, Sfântul este pictat deseori călcând în picioare ciuma legată cu un lanț. În mâna stângă ține Evanghelia. Cu mâna dreaptă – ne binecuvântează.

 

Află mai mult!

Răspunde!

  • Câți ani a trăit Sfântul Haralambie?
  • De ce Sfântul Haralambie este considerat vindecătorul de ciumă?
  • Compară-i pe împăratul roman Septiumiu Sever și pe ofițerul german Kondau. Prin ce se aseamănă? Ce îi deosebește?
  • De ce Dumnezeu îl numește „prieten”, pe Sfântul Haralambie?
  • Precizează două împrejurări în care Sfântul Haralambie și-a arătat grija față de oameni.

Text de Ioana Revnic,

coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”

 

Text scris pentru #ȘcoalaDeDuminicăLaBasilica

*Adaptare după „Minuni contemporane ale Sfântului Sfințit Mucenic Haralambie din Magnesia”, citate de www.pemptousia.ro.

 

219