De praznicul împărătesc al Adormirii Maicii Domnului, un gând curat, urări de La mulți ani! tuturor celor care poartă nume sfânt.
Și, în dar, o Rugăciune:
Noi ce din mila Sfântului
Facem umbră pământului,
Rugămu-ne’ndurărilor,
Luceafărului mărilor.
Ascultă-a nostre plângeri,
Regină peste îngeri;
Din neguri te arată,
Lumină dulce, clară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea Fecioară,
Marie!
Crăiasă alegându-te,
Îngenunchem rugându-te
Înalţă-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie.
Fii scut de întărire
Şi zid de mântuire.
Privirea-ţi adorată
Asupră-ne coboară,
O, Maică Preacurată
Şi pururea fecioară,
Marie!
Mihai EMINESCU
*
În biserica ortodoxă, Fecioara Maria se bucură de preacinstire (sau de supravenerare), căci ea este ,,mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii”. După moarte a fost mutată la Cer cu trupul. De acolo, mijlocește rugăciunile oamenilor către Fiul Ei și se roagă neîncetat pentru noi, așa cum o spune și Troparul Adormirii Maicii Domnului:
,,…întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viață, fiind Maica vieții, și cu rugăciunile tale izbavești din moarte sufletele noastre”.
Pe lângă praznicul de astăzi, 15 august, cele mai importante sărbători închinate Maicii Domnului sunt: Naşterea acesteia (sau Sfânta Maria mică, celebrată pe 8 septembrie); Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie); Buna Vestire (sau Blagoveștenia, din 25 martie).
Imaginea icoanei este preluată de AICI.