Sunt șapte frați. Tot ce au încape în zece saci. Saci pe care îi mută din loc în loc, prin casă. Fac asta de două săptămâni. Numai așa pot, acum, să aibă grijă de avutul lor, după ce au fost inundați de vecini. S-a întâmplat imediat după Crăciun. De atunci, stau în igrasie. Respiră aer mucegăit. Îndură frig. Apă nu mai au. Nici căldură.

Cu mâncarea se descurcă. Oarecum. Mama face tot ce știe, ca să le fie bine. Ar vrea ca ei să nu simtă că le e mult prea greu. Și să-și vadă de școală. Asta îi învață mama și tata: că ÎNVĂȚĂTUTRA contează. Și munca!

 

În timpul săptămânii, mama face curățenie prin casele din București și duminica – la Biserică. Iar tatăl lucrează pe șantier, cu ziua. Așa își câștigă ei un ban cinstit.

 

Din cei șapte copii, șase merg la școală. Sunt PRIMII din familie care știu să citească și să scrie. Când școlile erau deschise, făceau zilnic drumul din Colentina, unde (încă) locuiesc, până pe Calea Griviței – la școala lor. Aveau de schimbat două mijloace de transport în comun pentru asta. Un troleibuz și un autobuz. În pandemie, nu au lipsit nicio zi de la orele online. Până a dat peste ei necazul cu inundația.

De atunci, nu mai e viață – viața lor în casa cu pereții mucegăiți! Trebuie să se mute. Dar unde?!

 

Ca să își găsească o nouă locuință, pentru ei se zbate o tânără. Nici măcar nu le e rudă. E profesoara lor de la școală, Mihaela Purcaru, alumna Teach for Romania.

 

 

De la începutul anului, Mihaela a vizitat zeci de locuințe de închiriat. Le-a și pierdut șirul. Pe șase dintre ele le-a văzut doar în ultima săptămână. Până acum, nu a găsit PE NIMENI care să accepte între patru pereți o familie numeroasă și de etnie. Deși banii pentru chirie și pentru garanție există. S-au adunat datorită pr. Bogdan Teleanu de la Biserica „Sf. Pantelimon” din București și datorită credincioșilor din parohie, implicați într-un proiect caritabil.

 

„Pentru această familie, garantez EU!”, le-a spus profesoara Mihaela Purcaru tuturor proprietarilor cu care s-a întâlnit. Dar pentru cei șapte copii și pentru părinții lor, NIMENI nu a acceptat, până acum, niciun fel de garanție.

 

Duminică, Mihaela a mai încercat să închirieze un apartament. A fost refuzată. Din nou.

Când a aflat vestea, fata cea mai mare a plâns de deznădejde.

Nu dormise deloc, toată noaptea. S-a gândit că – în sfârșit – ea și ai ei se vor muta. Mai ales că au bani chirie, pentru mai multe luni.

Oameni buni, oare ce ar trebui – în plus – pentru ca familia aceasta să-și găsească o casă?
Cine îi poate ajuta?

Ioana Revnic

 

510