~ Cărți ~

În grija Sfântului Gheorghe – #povestidecuraj 11

În 23 aprilie îl pomenim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Acesta s-a născut în jurul anului 283, în Cappadocia. Părinții lui erau creștini și l‑au crescut în credință. Dar în adolescență el a rămas orfan de ambii părinți. Iar la vârsta de 17 ani, [...]

O mică… inimă mare. Sfântul Tarsizie

În cartea O mică... inimă mare. Sfântul Tarsizie, preoteasa Katerina Diamantopoulu-Tsimouri le prezintă micilor cititori povestea Sfântului Tarsizie, mai exact drumul acestuia spre mucenicie. Asemenea tuturor sfinților, Sfântul Tarsizie nu este doar model pentru cei mici (și pentru cei mari deopotrivă), ci și un [...]

„Spune-mi o poveste pentru suflet”, în familia mea

Ana și Andrei, doi frați (mai mult sau mai puțin) cuminți, așteaptă venirea pe lume a lui Bebe. Părinții le povestesc ce se întâmplă cu acesta, cât timp locuiește în burtica mamei.   Citiți-le celor mici Așteptându-l pe Bebe de Veronica Iani, cartea de colorat [...]

O amintire cu Bartolomeu Anania

- Am dat suficiente interviuri şi există riscul să mă repet. Nici nu îmi amintesc ce am declarat în urmă cu... cinci ani, de pildă. Şi apoi, toate au un timp al lor! Am vorbit îndeajuns despre mine. - Vreau să vă mai rog ceva... [...]

Cât de bine îl cunoști pe Ioan Slavici?

1. Ioan Slavici s‑a născut în 1848, în Șiria, un sat din județul Arad. Clasele primare le face în satul natal, apoi își continuă studiile la Arad și la Timișoara, în școli cu predare în limbile maghiară sau germană. Când va deveni scriitor, lui Slavici [...]

Cella Serghi: O singură carte? O singură mare iubire?

Într-un interviu cu Cella Serghi existent în arhiva TVR[1] o vezi pe scriitoare șezând în fața unei biblioteci imense. În stânga și în dreapta ei – câte două tablouri, agățate pe pereți, unul deasupra celuilalt. Pe masă – un aranjament floral. Cella Serghi e impunătoare. [...]