Voi cum credeți că arată binele?

 

Copiii, adolescenții și tinerii de la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă din București participă la concursul catehetic organizat anual de Patriarhie.

 

Proiectul lor se numește „Învață-mă să fac binele!” și la una dintre activități au primit următoarea „temă”: Faceți un desen sau un simbol prin care să arătați cum vă imaginați binele.

 

Pentru Maya Stoica (10 ani), binele arată așa:

Vladimir Curelea (10 ani) și-a imaginat binele astfel:

Pentru Alma (7 ani), sora Mayei, binele e însăși familia sa:  

 

Iar Alexandra Gojgar, care e în clasa a opta, a pictat în acest fel binele:

*


Eu nu știu ce aș fi desenat, dacă aș fi fost în locul lor.

Primul meu gând de-acum  e că aș fi desenat-o pe Alma. Sau, mai degrabă, aș fi povestit următoarea întâmplare.

 

***

 

Duminica Floriilor.

În curtea bisericii – atâția oameni, de nu mai puteai să arunci un ac, mai ales că era și un târg caritabil, organizat pentru ca vârstnicii din parohie care au o situație materială dificilă să aibă masa plină de Paști. Am fost și eu acolo, ca voluntar al Asociației Umanitare Tadeu.

 

Dusesem ceva în biserică, rămăsesem să mă liniștesc când mi s-a părut că mă strigă Alma. Îmi auzeam numele foarte clar, răzbătând prin vânzoleala de afară: Ioana Revniiiiiiiic! O dată, de două ori, de trei ori…

 

Precis mi se năzare, mi-am zis. La cât sunt de obosită, nici nu m-aș mira! mi-am continuat dialogul interior. Dar pentru că vocea insista, ba și creștea în intensitate și căpăta accente autoritare, am ieșit să văd ce se întâmplă.

Alma are doar 7 ani, iar în aglomerația de acolo mi-a fost greu să o găsesc imediat. Cum ea încă mă chema cu voce tare, m-am îndreptat spre locul din care mă auzeam strigată. „Vin!” am dat să țip și eu, dar chiar atunci am văzut-o pe Alma făcându-și loc prin labirintul uman de la târg. A țâșnit înspre mine. În mână avea o caserolă, în care erau două bruschete.

 

„Mănâncă și tu ceva!” mi-a ordonat Alma, în timp ce îmi întindea caserola.
 Apoi mi-a întors spatele și a plecat la treburile ei.

Ioana Revnic

Fotografii de Mihai Mircea