Ești cât (te) dăruiești.
~ Caritabile ~
Dăruiți-vă un cadou făcut cu multă dragoste!
Înainte de a mă muta la București, am locuit 17 ani în Oradea. Ori de câte ori mă gândesc la acest oraș, îmi amintesc de prietenii de acolo. Mi-e foarte dor ei și, dacă s-ar putea, i-aș (a)duce peste tot cu mine. Deși din 2015 locuim la [...]
Să facem împreună binele care ne e la îndemână
Dragi prieteni, Până la Crăciun, eu și echipa Spune-mi o poveste pentru suflet vom avea grijă de campania de strângere de fonduri „Spune-mi o poveste de Crăciun!”. Este o campanie dedicată cărții pe care am scris-o eu, Călătorește cu trei sfinți români, și pe care a ilustrat-o Astrid [...]
Dăruiește o povestire, donând în campania SPUNE-MI O POVESTE DE CRĂCIUN
V-ar plăcea să-i oferiți unui copil povestire personalizată, în care el însuși să fie personaj? Dăruiți-i una, donând în campania Spune-mi o poveste de Crăciun. Campania este inițiată de Ioana REVNIC, coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet” și președinta asociației cu același nume. În cadrul [...]
Își sărbătorește majoratul, făcând binele
Elena Dărăban, o liceană din Arad care azi, 20 februarie, împlinește 18 ani, a făcut aceste mărțișoare SUPERBE, pentru a ajuta mamele aflate în criză de sarcină, mamele singure, mamele din familii vulnerabile, sprijinite de Centrele „Sf. Alexandra Împărăteasa” și „Sf. Împărăteasă Elena” din București. Asemenea femei uită, [...]
Vor să închirieze o locuință. NIMENI nu-i primește!
Sunt șapte frați. Tot ce au încape în zece saci. Saci pe care îi mută din loc în loc, prin casă. Fac asta de două săptămâni. Numai așa pot, acum, să aibă grijă de avutul lor, după ce au fost inundați de vecini. S-a întâmplat imediat după Crăciun. [...]
Veronica IANI: „Trăiesc pentru a scrie povești…”
Veronica Iani s-a pregătit pentru a fi profesoară de matematică. A predat însă doar doi ani de zile, apoi a lucrat în domeniul financiar și în vânzări când, într-o zi, cineva a îndemnat-o să scrie o poveste pentru copii. Textul urma să apară într-o revistă cu tematică [...]
1000 de prieteni, pentru 1000 de copii: Un copil și prima lui carte
🧑Nu mi-am putut închipui cum este să fii copil și să nu ai cărți cu povești și cu ilustrații. Până când, la unul dintre atelierele online Spune-mi o poveste pentru suflet, l-am cunoscut pe V., un băiat de 5 ani, dintr-un sat din nordul țării. V. nu [...]
1000 de prieteni, pentru 1000 de copii: Ce înseamnă să iubești cărțile?
👨🏫„Ajungi să iubești cartea, când citești până și ziarul în care mama ți-a învelit slănina pusă în traistă, când mergi cu vaca la păscut!”, ne spunea profesorul meu de limba română din gimnaziu. Nu mâncam noi multă slănină, traistă nu aveam, nici vaci de dus la păscut. Eram [...]
De 20 de ani, un preot stă față în față cu suferința și cu moartea
În urmă cu trei-patru luni, o prietenă m-a rugat să găsesc un preot care să viziteze un băiat aflat pe patul de moarte. Ar fi fost destul de simplu să o ajut, dacă bolnavul nu ar fi fost internat într-un spital din Frankfurt. În plus, eram în [...]
Alex Ilie, tată adoptiv a patru copii: „EU aveam nevoie să fiu salvat.”
Am crezut mereu că, prin adopție, voi face ceva extraordinar: ...voi salva o viață; ...voi schimba lumea. Am crezut că voi sacrifica, că prin grija, prin iubirea și prin dăruirea mea voi îmbogăți un copil. Apoi am adoptat. Și, pentru prima dată, am [...]
Dacă nu dai, nu primești!
Viața nu are sens pentru o familie fără copii. De aceea, neavând copii, am decis să adoptăm unul. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am găsit-o pe micuța blondă ai cărei ochi albaștri așteptau mângâiere și care a devenit fiica noastră. M-a îmbrățișat la prima întâlnire și [...]
Când te cheamă să vezi copilul, vei putea spune că nu îl vrei?
„Te atașezi de un animăluț, de un câine, de o pisică, mi-e imposibil să cred că nu poți iubi un copil” - îmi spunea cu lacrimi în ochi Andrei, un prieten care își pregătea dosarul pentru adopție. „Crezi că, atunci când te cheamă să vezi copilul, [...]