Îmi place să înot, chiar dacă ÎNCĂ nu înot în toate stilurile. De când am făcut cursuri (pe care nu le-am reluat și-mi pare tare rău) nu mai visez că zbor, ci mă visez înotând: asta e reprezentarea mea onirică despre libertate. 

 

Cândva îmi plăceau și dansurile în perechi, dar am abandonat de mult această „muncă” în tandem. 

Îmi place să fac drumeții și, din fericire, am găsit un grup cu care evadez uneori, sâmbăta, în escapade de o zi.

 

La început de aprilie, am fost în Munții Buzăului, prin Țara Luanei, un ținut de poveste care adăpostește ansambluri rupestre, cele mai multe – aflate pe lângă satul Nucu: Chilia lui Dionisie; Bisericuța lui Iosif; Agatonul Nou; Agatonul Vechi și altele.

Ca de obicei, câștigurile acestei experiențe au fost întâlnirile și oamenii. Iar bonusul – niște vorbe ale ghidului nostru. 

„Urcați, nu vă uitați înapoi!” ne-a tot îndemnat acesta, cât timp am mers de la un schit la altul. Și bine a făcut, fiindcă – de cele mai multe ori – în urmă era prăpastia. „Mai avem?” obișnuia să întrebe la intervale regulate cineva din grup. „Încă puțin!”, ne spunea călăuza noastră.

Am auzit la nesfârșit această încurajare. Și de fiecare dată „puținul” a însemnat sute de metri și chiar kilometri de urcușuri și de coborâșuri. Dar am reușit să-i parcurgem. Dacă ni s-ar fi spus altceva, poate nu ne-am fi încumetat să ne urmăm drumul, mai ales că majoritatea nu eram antrenați pentru trasee montane relativ dificile. Am făcut, așa, mai bine de 10 kilometri. 

„Urcați, nu vă uitați în urmă! Înaintați încă puțin!” – cuvinte-medicament pentru frici și pentru renunțări!

Ioana REVNIC

 

 

 

Fotografie de Mădălina Andreescu

Pentru excursii – de toate felurile – apelați cu încredere la Iulian Soca de la SocaTOUR. Asta fac și eu!

Iar dacă ajungeți în Țara Luanei, domnul Cîrstian Gheorghiță și soția dumnealui vă pot fi de ajutor. Îi găsiți AICI.

Urmăriți un film despre locurile prin care am umblat: