Un minut de aur!
A văzut-o de la distanță. Adevărul e că ieșea în evidență: cu hainele ei multicolore, cu părul lung, blond, lăsat pe umeri. Când s-a apropiat, a observat și că avea manichiura perfect făcută. Doar poziția în scaunul rulant i s-a părut nefirească. Își ținea picioarele întinse în față și umerii ușor aplecați înainte.
Liviu ieșise toată vara să ducă #LimonadăPeStradă, în parcul Cișmigiu. Până azi însă nu o întâlnise niciodată.
De obicei, când el și ceilalți voluntari merg cu #LimonadăPeStradă, cineva din grup se apropie de oameni, se prezintă, le spune că sunt de la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă, dă detalii despre inițiativa lor, apoi oferă limonadă, o sticlă cu apă, ceva de mâncare și stau de vorbă.
Liviu și-a pornit scaunul său electric și a mers tocmai el să vorbească cu necunoscuta. Astfel, a aflat cum o cheamă, a aflat că are 45 de ani, că s-a născut cu probleme locomotorii, că nu a umblat niciodată și că e îngrijită de mamă.
În timp ce i-a întins limonada, sticla de apă și biscuiții, Liviu i-a spus ceva. Doamna și-a îndreptat umerii – ca într-o tresărire. I-a zâmbit, i-a mulțumit și i-a promis că va face așa cum a sfătuit-o. Nimeni nu au aflat nici până azi ce a îndemnat-o Liviu, dar telefonul mobil al unuia dintre voluntari a surprins într-o fotografie acest moment de comunicare dintre ei.
Pe mine cui mă lași?
Lui Liviu îi plac fotografiile. Mai ales cele pe care le face înainte de a merge cu #LimonadăPeStradă.
Împreună cu mine, cu Veronica Iani, cu Maya și Ioana Dumitrescu și cu Ștefan,
voluntari ai Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă, din București
„Să mă ridic în picioare, să facem poza!” zice Liviu de fiecare dată. Coboară cadrul din lateralul scaunului cu rotile. Îl desface, îl sprijină în fața lui. Se apucă cu mâinile de marginile cadrului, se ridică în piciorul întreg și înaintează până în fața bisericii. Ceilalți voluntari care merg cu #LimonadăPeStradă se așază lângă el.
Apoi se întoarce la scaunul rulant, împachetează cadrul, îl leagă în lateral, cu picioarele în sus. Pe unul dintre picioare vâră toartele genții cu limonadă, apă și mâncare și, împreună cu ceilalți, pornește să dea #LimondăPeStradă.
Într-o asemenea împrejurare l-am cunoscut eu pe Dan Liviu.
Am fost împreună la împărțit limonadă și la început m-am întrebat cum se va descurca cu transportatul genții și – mai ales – cu deplasarea. Ei bine, Liviu își crease traseele proprii și tehnicile proprii de a se strecura printre mașini, printre gropi, printre semenii noștri indiferenți. Și, de multe ori, ne-a luat-o înainte, de-a trebuit să îi strigăm să ne aștepte, ca să circulăm – totuși – grupați. Doar eram o echipă!
Liviu are 52 de ani și, până la 47 a dus o viață obișnuită. Făcea comerț cu marfă adusă din străinătate; mai lucra și în construcții; era un om activ și sănătos tun. Într-o duminică, s-a trezit în zori, să meargă la treburile lui, dar din piciorul stâng, de pe la gleznă, i-a țâșnit un șuvoi de sânge. A luat un prosop, a apăsat pe plagă și a așteptat să îi treacă.
Hemoragia s-a oprit o vreme. Când a reînceput cu și mai mare putere, Liviu a chemat salvarea.
A fost dus la spital, unde s-a intervenit de urgență și i s-au făcut analize. La foarte scurtă vreme, o doctoriță s-a apropiat de el. L-a întrebat întâi dacă a venit singur. Apoi – dacă are vreo rudă cu care ar putea vorbi ea la telefon. Sau măcar un prieten… Liviu și-a dat seama că ceva nu e în regulă și a îndemnat-o să-i spună direct ce i se întâmplă.
A fost anunțat că are septicemie și că, pentru a rămâne în viață, va fi nevoie să i se amputeze piciorul. În organismul lui se cuibărise un microb. Nu se știe de unde îl contactase – Liviu nu avea niciun alt semn de boală, exceptând sângerarea neașteptată. DAR era cert că singura șansă de supraviețuire era amputarea.
Liviu a refuzat și a cerut să fie dus la alt spital. Apoi la altul. De fiecare dată – scenariul s-a repetat: intervenție de urgență, alte analize, același verdict, aceeași încăpățânare a lui Liviu de a refuza unica soluție salvatoare.
La al treilea spital i-au adus și un psiholog. I-a prins bine că au stat de vorbă și a fost pentru prima oară când s-a gândit să-i asculte pe medici. Totuși – nu era pe deplin hotărât. De aceea, și-a sunat fratele și i-a spus ce i s-a întâmplat.
Fratele lui l-a rugat să accepte operația. I-a promis că îl va ajuta, orice ar fi. Iar după niște NU-uri repetate ale lui Liviu, a izbucnit: Bine, Liviule, fă cum vrei! DAR PE MINE CUI MĂ LAȘI?!
***
Când s-a trezit din operație, a descoperit că piciorul îi fusese amputat de la jumătatea coapsei, nu de la gleznă, cum se așteptase. Infecția avansase și a fost nevoie de această măsură radicală. La terapie intensivă, Liviu s-a gândit că viața lui se schimbase în nicio jumătate de zi. La ora 8, era un bărbat în toate puterile. Peste nici 10 ore – un ins mutilat fizic și plin de incertitudini legate de viitor.
În această familie, fiecare își găsește un loc
După câteva săptămâni s-a reîntors acasă și, treptat, a reînvățat să trăiască altfel.
A fost sprijinit în permanență de fratele său, de vecinii de la bloc și – mai ales – de „familia” de la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă, din București.
Cu părintele Mihai Gojgar, parohul bisericii Sfântul Dumitru-Poștă, din București
Cei din familia bisericii l-au ajutat, la un moment dat, să își cumpere scaunul electric cu care duce #LimonadăPeStradă.
La Biserica Sfântul Dumitru Poștă Liviu vine în fiecare duminică și la fiecare sărbătoare. Aici face voluntariat. Cu cei de aici merge în excursii. Ei îi știu cel mai bine și împlinirile, și căderile.
Aici Liviu și-a găsit liniștea.
Aici Liviu are un loc al lui!
Ioana Revnic,
coordonatoarea proiectului „Spune-mi o poveste pentru suflet”
#LimonadăPeStradă este unul dintre proiectele prin care Biserica „Sfântul Dumitru-Poştă”, Paraclis Universitar, din București își arată grija față de ceilalți.
Citește și Dă #LimonadăPeStradă: ești mai câștigat decât cei ce-o primesc! și Dă #LimonadăPeStradă: ce primești în schimb…
Implică-te în acest proiect sau participă în perioada 20-21 august la AuGUSTeria – târg de bucate tradiționale ediția a 6-a, eveniment caritabil organizat pentru ca 150 de copii nevoiași să aibă cele necesare începerii școlii.
Dacă vrei să ajuți unul dintre cei 150 de copii, o donație în contul Asociației Umanitare Tadeu RO53INGB0000999910765211 este de mare folos.
