Printre urările de început de an, copiate de te miri unde și trimise la toată lista de de prieteni, am primit pe Facebook și următorul mesaj: Oare as putea face ceva cu mămicile mele pentru Centrul cu care colaborezi? Mă gândesc la o activitate la primăvară, în jurul datei de 8 martie. Îmi dai o sugestie?

Îmi scria Alina Bozga (fostă Terec), colega mea de clasă din liceu. Cu Alina am împărțit, pe lângă cei cinci ani de Pedagogic, o camera de cămin; mâncarea pe care o aduceam de acasă; o mansardă în care am stat în chirie; multe griji adolescentine. Apoi, în cei peste 20 de ani de la terminarea liceului am schimbat mesaje și ne-am văzut mai mult în poze, decât în realitate. Dar nu am întrerupt niciodată legătura. Ea m-a ajutat mult cu sfaturi în anul în care am fost, la fel ca ea, învățătoare.

Alina lucrează în Baia Mare. „Mămicile ei” sunt mamele copiilor pe care îi are în clasă, la Școala „George Coșbuc”. Iar Centrul de care-mi zicea e Centrul „Sfânta Alexandra Împărăteasa” din București, care sprijină femeile aflate în criză de sarcină.

Au trecut lunile. Eu am uitat să îi spun Alinei ce m-a rugat. Dar ea – a insistat. Și mi-a trimis un alt mesaj, cu nici două săptămâni în urmă. De atunci, Alina și aceste doamne pe care le vedeți în fotografia de la începutul articolului au pregătit daruri pentru 19 mame și un tătic aflați în grija Centrului Alexandra.

Au cumpărat lucruri de care era nevoie. Au ajutat cu bani la achitarea unor cheltuieli: la amenajarea unei camere, la plata întreținerii… Au trimis scrisori de încurajare. 

„Mi-aș dori să pot ajuta TOATE mămicile aflate în momente grele, sa își poată crește copilașii liniștite și așa cum este normal, fără lipsuri majore, cu zâmbetul pe buze și fără griji materiale. Tot ceea ce pot să îmi doresc” – i-a scris Alinei una dintre mamele din echipă 🙂 – „este să fie sănătoși cu toții, optimiști și fericiți!”

„Cred cu tărie că împreună putem schimba ceva în bine, dorindu-ne cu adevărat acest lucru. Mi-am dorit să fiu o mică piesă dintr-un mare joc de Lego pentru ca alături de mămici să aducem un zâmbet pe o față mult încercată. Cu o floare, într-adevăr, nu se face primăvară, dar un câmp întins de flori chiar poate aduce primăvara în jurul nostru, în inimile tuturor” – au fost gândurile altei doamne din Baia Mare.

„Mama mea a plecat de puțină vreme de printre noi, aș că mă bucur că am dăruit, din inimă, unei mame care cu adevărat are nevoie de puținul nostru.” (M. Ș.)

Darurile din Baia Mare au ajuns la Centrul Alexandra din București chiar înainte de 8 martie. Au umplut o cameră de acolo. Când le-am văzut, am rămas fără cuvinte. Ca de nu știu câte ori în ultimele două săptămâni, când Alina îmi dădea vești despre mamele care ajută niște necunoscuți aflați la peste 700 de kilometri distanță.

Am citit cândva o poveste despre o fetiță care, aflată pe malul mării după o furtună, arunca înapoi în apă stele de mare aduse de valuri pe țărm. Erau atât de multe, încât acopereau toată plaja. Un bărbat a trecut pe-acolo și, văzând-o, i-a spus că – oricum – nu le va putea salva toate. Soarta lor e pecetluită. De ce-ar continua să facă un lucru care e peste puterile ei? Atunci, copila a mai aruncat în mare o stea, zicându-i maturului că, iată, acesteia tocmai i-a schimbat viața.

Ca fetița din poveste sunt Anamaria. Alina. Daciana. Alina. Liana. Camelia. Anișoara. Loredana. Alina. Mihaela. Anca. Melinda. Codruța. Anca. Amalia. Camelia. Monica. Cristina. Claudia. Eliza. Alina. Claudia. „Mămicile Alinei”. Printre ele se află una care își crește singură copilul. Cu ani în urmă, era în situația în care se găsesc acum părinții ajutați.

Poate că și aceștia vor deveni, cândva, mâini care să dăruiască, să sprijine, să salveze.

Mâini cu care (ne) mângâie Dumnezeu.

Iar eu – mulțumesc, Alina, mulțumesc mămicilor, că m-ați făcut părtașă la frumusețea din sufletele voastre!

Ioana Revnic