Nu am plecat în pelerinaj la Iași cu Liviu și cu ceilalți prieteni din grupul de pelerini de la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă din București, dar sunt aproape sigură că, atunci când va ajunge acolo, Liviu va proceda așa: 

 

Se va așeza la coadă în scaunul lui rulant, împreună cu grupul. Va sta acolo, în frig, toată noaptea. Se va ruga pentru cei care îl ajută ori l-au ajutat. Va povesti cu cei din jur și îi va face să râdă.

 

Când va ajunge la poarta Catedralei Mitropolitane, își va desprinde cadrul, pe care de obicei îl ține pliat și legat de scaun, în lateral. Îl va desface, se va ridica din scaun și va merge cu cadrul de la poartă, până la racla Sfintei Parascheva.

Măcar să ajungă pe picioarele lui (vorba vine!) la Sfânta și să stea drept în fața ei, dacă tot nu poate îngenunchea!

 

Dacă ar fi avut proteza aceea pentru care strânge bani de ceva vreme, ar fi fost în stare să stea la coadă – oricât – în picioare, fără cadru și fără scaunul cu rotile! Dar pentru proteză, Liviu mai are de strâns niște bani.

 

Proteza costă 21 000 de lei, din care a adunat singur 5000. De restul banilor trebuie să facă rost cel mai târziu până la sfârșitul lui octombrie.

***

Liviu are 52 de ani și până la 47 a dus o viață obișnuită. Făcea comerț cu marfă adusă din străinătate; mai lucra și în construcții; era un om activ și sănătos tun. Într-o duminică, s-a trezit în zori, să meargă la treburile lui, dar din piciorul stâng, de pe la gleznă, i-a țâșnit un șuvoi de sânge. A luat un prosop, a apăsat pe plagă și a așteptat să îi treacă.

Hemoragia s-a oprit o vreme. Când a reînceput cu și mai mare putere, Liviu a chemat salvarea.

A fost dus la spital, unde s-a intervenit de urgență și i s-au făcut analize. La foarte scurtă vreme, o doctoriță s-a apropiat de el. L-a întrebat întâi dacă a venit singur. Apoi – dacă are vreo rudă cu care ar putea vorbi ea la telefon. Sau măcar un prieten… Liviu și-a dat seama că ceva nu e în regulă și a îndemnat-o să-i spună direct ce i se întâmplă.

A fost anunțat că are septicemie și că, pentru a rămâne în viață, va fi nevoie să i se amputeze piciorul. În organismul lui se cuibărise un microb. Nu se știe de unde îl contactase – Liviu nu avea niciun alt semn de boală, exceptând sângerarea neașteptată. Era cert însă că singura șansă de supraviețuire era amputarea.

Liviu a refuzat și a cerut să fie dus la alt spital. Apoi la altul. De fiecare dată – scenariul s-a repetat: intervenție de urgență, alte analize, același verdict, aceeași încăpățânare a lui de a refuza unica soluție salvatoare.

La al treilea spital i-au adus și un psiholog. I-a prins bine că au stat de vorbă și a fost pentru prima oară când s-a gândit să-i asculte pe medici. Totuși – nu era pe deplin hotărât. De aceea, și-a sunat fratele și i-a spus ce i s-a întâmplat.

Fratele lui l-a rugat să accepte operația. I-a promis că îl va ajuta, orice ar fi. Iar după niște NU-uri repetate ale lui Liviu, a izbucnit: Bine, Liviule, fă cum vrei! DAR PE MINE CUI MĂ LAȘI?!

 

***

 

Când s-a trezit din operație, a descoperit că piciorul îi fusese amputat de la jumătatea coapsei, nu de la gleznă, cum se așteptase. Infecția avansase și s-a recurs la această măsură radicală. La terapie intensivă, Liviu s-a gândit că viața lui se schimbase în nicio jumătate de zi. La ora 8, era un bărbat în toate puterile. Peste nici 10 ore – un ins mutilat fizic și plin de incertitudini legate de viitor.

 

După câteva săptămâni s-a reîntors acasă și, treptat, a reînvățat să trăiască altfel.

A fost sprijinit în permanență de fratele său, de vecinii de la bloc și – mai ales – de „familia” de la Biserica Sfântul Dumitru-Poștă, din București.

Cu Pr. Mihai Gojgar, parohul bisericii

 

Aici vine la slujbe, aici face voluntariat. Aici l-am cunoscut eu și tot aici ne-am împrietenit astă-vară, când am dus împreună #LimonadăPeStradă și hrană pentru cei nevoiași. Eu am fost doar de trei ori cu #LimonadăPeStradă, dar Liviu a fost campionul voluntarilor implicați în acest proiect frumos, care s-a desfășurat timp de două luni, în zilele caniculare.

 

Cei din familia bisericii au adunat bani, la un moment dat, ca Liviu să își cumpere scaunul electric cu care se deplasează acum. Economisise și el ceva atunci, dar a donat tot ce strânsese, ca să sprijine o fetiță, Rita, care avea grave probleme locomotorii.

Acum, Liviu are nevoie din nou de ajutor, pentru a-și cumpăra o proteză definitivă. Astfel, ar depinde foarte puțin de cei din jur și ar merge peste tot cu prietenii de la biserică.

 

Cei din familia bisericii strâng deja bani pentru a contribui la achiziționarea protezei, dar suma rămasă – adică 16.000 de lei – e mare și e nevoie de mulți dăruitori. De aceea, apelez la voi, dragi prieteni, și vă rog să îl sprijinim împreună pe Liviu, printr-o donație sau dând mai departe această poveste.

Puteți dona în contul RO07BRDE410SV08315484100, deschis la BRD.

Titular cont Dan Liviu Vieru

 ***

Liviu nu va mai putea îngenunchea niciodată, dar nici nu se lasă îngenuncheat de deznădejde. CREDE că va reuși să își cumpere proteza. Dumnezeu i-a dovedit de atâtea ori că îi poartă de grijă, prin oamenii pe care i-i trimite alături!

Fiți și voi alături de Liviu!

Vă mulțumesc.

Cu infinită recunoștință pentru sprijinul vostru, 

Ioana Revnic 

 

UPDATE: Azi, 14 octombrie, am primit o veste tare bună: s-au adunat 9000 de lei pentru Liviu, din donațiile de la biserică. Încă 7000 de lei și Liviu va avea proteza definitivă!

Vă mulțumesc celor care ați dona și veți dona. Și vă rog să îl susțineți pe Liviu, în continuare.

Foto 1 – Eu, Liviu și Nicoleta Radu, voluntari la #LimonadăPeStradă
Foto 2 de Laura Dobre – Liviu, voluntar la #Augusteria. Târg de bucate tradiționale, ediția a VI-a