Nu o dată mi-a arătat – în felul ei ștrulubatic – ce-i generozitatea.
Odată, aflându-se la o petrecere, a participat la o licitație făcută într-un scop caritabil. Oamenii mari se jucau cumpărând niște cutii pictate. Banii strânși ajutau o fetiță care urma să capete o arteră nouă, ca inima să-i meargă fără cusur. Atunci, și-a pus la bătaie, fără să clipească, economiile: 250 de lei. Mama ei a întrebat-o dacă este sigură că vrea să renunțe la toți banii. Și-a scuturat pletele lungi, cârlionțate și încâlcite. A mijit ochii albaștri-verzui. Și a spus cu glasul că – da, e o ocazie bună să-i cheltuiască.
*
În ziua aceea, a intrat în sala de clasă și s-a apropiat de banca la care stăteam, înconjurată de copii.
Și-a deschis portmoneul din cauciuc roz, l-a întors cu susul în jos și, pe masă, a căzut o grămadă de mărunțiș – 50 de bani; 10 bani; câteva foi de 1 leu și o bancnotă de 10 lei.
A început să numere monedele. S-a încurcat. A luat-o de la capăt. La un moment dat, m-a rugat să o ajut. Am socotit împreună – erau 32 de lei și 45 de bani. M-a rugat să-i pun pe toți la bancă, în contul lui Cristian, care avea leucemie.
Nu îl întâlnise niciodată. Îi văzuse doar fotografia, într-un anunț umanitar, afișat prin școală. M-a pus să îi citesc tot ce scria pe foaie. De nu știu câte ori. Și să îi explic ce-i cu boala copilului. A doua zi și-a adus de acasă toate economiile: banii pe care îi număraserăm împreună. A treia zi, mi-a dat încă 10 lei. I-a făcut vânzându-le unor copii niște biscuiți. Avea prea mulți și nu-i mânca pe toți…
Un timp, am fost profesoara ei. Apoi s-a mutat la altă școală.
O cheamă Smaranda. Acum e în clasa I. Și astăzi împlinește 7 ani.
La mulți ani, fată bună!
Să fii ocrotită și iubită!
Cât am să mai locuiesc pe lumea asta, îmi doresc să ajung – într-o zi – ca tine de darnică!
Cu drag, cu dor,
profa
P.s. Pictura îi aparține sărbătoritei.