Îl chema Nistor Barbu. Era bunicul bunicului meu. Comandantul lui era colonelul Traian Moșoiu, devenit general și conducător al armatelor române.

Nistor Barbu era caporal transmisionist al regimentului 2 Vâlcea, regiment alintat în glumă Doi Coceni.

El a participat la Primul Război Mondial (războiul de întregire a neamului), în urma căruia s-a format România Mare.

Atacată de puternica armată germană, armata română a primit ordin să se regrupeze în Moldova. Trebuia ca regimentele să treacă munții, înaintând din sudul țării spre răsărit.

Când au ajuns la Olt, s-au speriat de tot, așa că au stat acolo, adăpostiți, la mal, riscând să fie omorâți. Gloanțele nemților se auzeau căzând în apă.

Apoi, a venit un alt grup de ostași români. Militarii și-au ridicat puștile deasupra capului și au trecut Oltul.

First world war

După ce l-au traversat și ei, soldații din regimentul lui Nistor Barbu căutau munții cu privirea, așa cum fuseseră învățați. Voiau să se orienteze, ca să fie siguri că merg în direcția corectă. Atunci, un alt grup de soldați a trecut pe lângă ei și  le-a zis, cu bunăvoință:

– Măi, da’ nu vă mai uitați după munți, ci după fum!

Toți au privit înspre ei mirați. Atunci au aflat că, în Ploiești, armata română a incendiat sondele petroliere. Era un fum care se vedea de la mare distanță.

Când au ajuns în Ploiești, mergând pe jos trei săptămâni, au găsit un tren cu care au călătorit până la Iași. Acolo s-au întâlnit cu comandantul Moșoiu, viitorul general al armatelor române.

Ioana MARIȚESCU

Clasa a VI-a ,,Principesa Ileana” 

Liceul Pedagogic Ortodox ,,Anastasia Popescu”, București

www. arc-en-ciel.ro

Text câștigător la concursul

Lecturiada elevilor 2018 – Un secol de Istorie și istorii.