Lucrează în domeniul medical, în vânzări. Constant, participă la activități educative pentru copii, în special pentru a susține lectura, arta și mișcarea.

Promotoare a cititului de la cele mai mici vârste, inclusiv prin cărți senzoriale, crede că este foarte important ca unui copil să i se citească încă din primele zile de viață. Consideră că educația este unul din lucrurile esențiale de care e nevoie să aibă parte fiecare copil, iar o educație făcută cu dragoste și cu răbdare este neprețuită

Strâns legată de satul bunicilor ei și de tradițiile românești, știe că, pentru copiii de acolo, e nevoie de posibilități variate, de cursuri vocaționale, de opțiuni educative de petrecere a timpului liber, de aceea își dorește să construiască un centru educațional în satul în care a crescut.

Crede că e important ca orice copil să recunoască, să învețe și să practice rabdarea, dragostea, educatia și speranța și să le înmulțească, dăruindu-le mai departe celor din jur.