Duminica, luam căruţul roşu cu care în celelalte zile ale săptămânii mă jucam prin casă şi veneam la Grădina Botanică, să îl scot la aer curat pe Gyusi, căţelul meu de pluş. După ce mi s-a născut fratele, îl plimbam acolo pe el, într-un cărucior mai mare.
Când am ajuns şcolăriţă, la Grădină îmi făceam veacul cu unii colegi, ca să căutăm comori în cripta familiei Wesselényi – nişte nobili care-au locuit cândva la castelul de aici.
E un ritual să aduci la Grădina Botanică prietenii şi musafirii de prin alte părţi. Fără acest loc, Jiboul meu natal nu ar fi fost mare lucru.
Nici copilăria şi nici adolescenţa mea.
***
Destinul Grădinii se confundă cu cel al profesorului Vasile Fati, întemeietorul ei, singurul jibouan căruia i s-a ridicat o statuie în oraş.
Profesorul Vasile Fati şi soţia lui, Elena Fati
În 1959, Vasile Fati este profesor de biologie la Liceul din Jibou.
În acest an, amenajează împrejurimile castelului Wesselényi, salvând câteva specii rare de copaci aflaţi în curtea edificiului.
Gymnocladus Dioica, un arbore vechi de cca. 150 de ani
Vechiul parc dendrologic este transformat într-un parc ornamental, cu ajutorul elevilor şi al profesorilor. Este unul din motivele pentru care, la începuturi, Grădina Botanică s-a numit Grădina Botanică Şcolară.
Pasiunea, perseverenţa şi dragostea faţă de natură îl ajută pe profesorul Vasile Fati să ridice din nimic un loc care avea să ajungă emblema oraşului.
Muncii sale i se potrivesc perfect versurile argheziene: „Din bube, mucegaiuri şi noroi / Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”
Tot acum începe şi amenajarea serelor care, la vremea aceea, sunt încălzite cu un cazan de locomotivă dat la casare de către CFR.
Primele sere
În 1968, se aprobă înfiinţarea Grădinii Botanice Şcolare – în cadrul Liceului de Cultură Generală din Jibou. Vizitând-o în 1970, Ministrul Invăţământului din vremea aceea, Mircea Maliţa, rămâne profund impresionat: „Dacă liceele de cultură generală au ajuns să-şi organizeze grădini botanice, înseamnă că sunt instituţii respectabile” – spune el.
În munca sa, profesorul Vasile Fati este sprijinit de specialişti – nume mari ale botanicii autohtone: Ion T. Tarnavschi, directorul Gradinii Botanice din Bucureşti; Dr. Felician Micle, care avea să devină director al Grădinii Botanice din Cluj şi savantul Alexandru Borza – intemeietorul acesteia.
Alexandru Borza este cel care îl îndeamnă pe profesorul Vasile Fati să viziteze instituţii similare importante din Europa: „Dacă vrei să realizezi o gradină botanică, cu colecţii bogate şi variate, nu poţi să te bazezi doar pe ceea ce ai primi de la grădinile botanice din ţară” – îl atenţionează el. „Mergi şi vizitează cât mai multe grădini botanice cu tradiţie! Şi te vei întoarce – sigur – nu numai cu seminţe şi plante, ci şi cu o bogată experienţă; cu multe cunoştinţe folositoare!…”
Într-adevar, începând cu anul 1971, profesorul Vasile Fati face călătorii de studii la aproape toate grădinile botanice din Europa şi la câteva din Asia, unde îşi lasă din propriul buzunar, bani preţ de o casă. Din fiecare loc se întoarce cu plante şi seminţe cu care îmbogăţeşte colecţiile Grădinii Botanice din Jibou. În 1973, de la arboretumul de lângă Verssailes, aduce seminţe de palmieri de toate soiurile şi 40 de specii de conifere, pe care le plantează în Grădină.
În perioada 1974 – 1990, Grădina Botanică Şcolară îşi schimbă numele în Staţiunea Tinerilor Naturalişti şi iese de sub oblăduirea financiară a Ministerului Învăţământului. Funcţionează după structura caselor de pioneri; activitatea desfăşurandu-se aici în cercuri de elevi (cercul de floricultură, de acvaristică, de legumicultură, prietenii păsărilor ş.a).
Din 1990, devine Centru de Cercetări Biologice, în cadrul căruia se desfăşoară o amplă activitate de cercetare, pe culturi de celule şi ţesuturi vegetale. După ani de experienţă, cercetarea se extinde, iar în prezent se studiază efectul anti-cancer al unor extracte de plante.
Cine vizitează grădina, nu uită niciodată serele – au o suprafaţă totală de 4000 mp. Unele sunt destinate activităţilor ştiinţifice; în altele – se cultivă plante pentru oricine vrea să le cumpere; iar cele mai spectaculoase rămân serele care adăpostesc colecţiile botanice. Acestea – cele doua cupole, palmarul şi acvarium-ul pentru plante – sunt un fel de expoziţie permanentă şi au fost construite din 1978 până în 1982, pe cheltuiala integrală a instituţiilor de conducere judeţene, în semn de recunoaştere a tot ceea ce a făcut profesorul Vasile Fati.
O alta bijuterie a Grădinii este turnul de veghe, care la origine a fost un coş de fum. Demolarea lui însemna cheltuirea a zeci de milioane de lei, iar profesorul Vasile Fati refuză pur şi simplu să facă acest lucru. Hotarăşte să îl pună în valoare prin reamenajare. În interior construieşte scări care te duc la o înălţime de aproximativ 20 metri, de unde poţi cuprinde cu privirea întreg oraşul, împrejurimile lui şi Grădina.
Ultima oară când am fost acasă, la Jibou, am urcat în turn, ca să văd Grădina de sus.
De acolo, mi s-a părut că zăresc o fetiţă care împingea pe alei întâi – un căruţ roşu cu un căţel de pluş; apoi – un cărucior cu un frate mai mic. În câteva clipe, fata s-a prefăcut într-o şcolăriţă care căuta comori în cripta din preajma castelului. După aceea, într-o adolescentă…
***
Fără Grădina Botanică, Jiboul meu natal nu ar fi fost mare lucru.
În fotografiile de mai sus se vede locomotiva cu aburi care încălzea primele sere. Îl regăsiţi pe profesorul Vasile Fati amenajând locurile, la începutu-nceputurilor. Iar pozele colorate surprind instantanee din Grădina Botanică de azi; Turnul de veghe se zăreşte în colţul ultimei poze.
Istoria Grădinii Botanice şi aceste preţioase fotografii (unele – inedite) care însoţesc textul de azi ajung la voi prin bunăvoinţa Elenei Fati, soţia domnului profesor Vasile Fati. Cei doi au fost coechipieri cât domnul Fati a trăit. Au crescut împreună doi fii (care-acum, din păcate nu mai sunt!) şi această Grădină. După moartea – în 2007 – a soţului ei, doamna Elena Fati a rămas consilier al instituţiei.
În 2008, la 40 de ani de la înfiinţare, Grădina Botanică din Jibou a căpătat numele profesorului Vasile Fati.
în colaborare cu Elena FATI
Alte detalii despre Grădina Botanică găsiţi accesând linkurile:
Am citit si am privit cu mari emotii aceste fotografii gandindu-ma la anii tineretii petrecuti in foarte multe zile in aceasta gradina cand, datorita functiei de inspector la Banca Nationala, Sucurasala judeteana Salaj-Zalau, veneam aici pentru a verifica unele aspecte finaciare ale acestei gradini straduindu-ma totodata precum si datorita acestei familii Fati, devotate gradinii, sa-i acord intregul meu sprijin pentru a obtine fondurile finaciare necesare pentru creerea acesui vis devenit realitate datorita muncii acestei familii.Asa ca merita cu prisosita sa-i poarte si numele si sa aiba si o statuie acest mare om al tarii!
De asemenea, va felicit pentru acest minunat material ce l-ati scris si postat aici.
Va rog, cu aceasta ocazie sa transmiteti D-nei Fati toata pretuirea si gratitudinea mea pentru toata daruirea dansei ca sa se infaptuiasa acest vis!
Cu toata stima si pretuirea, Maria Santamarean
Stimată doamnă,
Bun venit pe Bunatate.ro!
Vă mulţumesc pentru gândurile împărtăşite.
Am să îi transmit doameni Elena Fati mesajul dvs.
Numai gânduri bune!