Cineva, revoltat că orașul meu natal este în topul îmbolnăvirilor de boala momentului, îi ceartă pe Facebook tot pe cei suferinzi. Ca un părinte care își altoiește copilul, după ce acesta tocmai a tras o trântă și s-a lovit rău.*
La o înmormântare dintr-un sat din județul meu de baștină, groparii și sătenii au refuzat să pună mâna pe sicriul unui bărbat răpus de COVID, ca să bage mortul în groapă. Până la urmă, au făcut acest lucru preotul, cântărețul de la biserică și cineva din familie.
*
Câțiva copii se jucau într-un parc. Din neatenție, doi l-au lovit pe unul, de l-au lăsat lat. Câteva secunde, „victima” a stat întinsă. După care și-a înălțat capul, și-a îndoit coatele, s-a sprijinit în ele și-a șezut astfel un pic. Apoi, s-a ridicat și a făcut câțiva pași, șchiopătând. Și-a îndreptat spatele. Și-a scuturat hainele. S-a studiat cu atenție, să vadă dacă nu are vreo rană deschisă ori vreo haină ruptă… Din fericire, pruncul nu pățise nimic.
În tot acest timp, cei care îl loviseră, dar și ceilalți din gașcă îl urmăriseră de la distanță, fără să miște un deget. Respectivii au fost întrebați de ce nici măcar unul dintre ei nu l-a ajutat să se ridice .
„Știm ce ar fi trebuit să facem” au zis ei. „Dar e pandemie și nu avem voie să punem mâna PE NIMENI… ORICE AR FI!”
*
Cândva, pandemia va trece. S-o găsi și pentru ea un leac universal.
Dar oare CE ne mai vindecă de-atâta hidoșenie pe care o exhibăm cu insistență – în plină molimă mai mult ca oricând?
Ioana Revnic
