Despre adopție se vorbește foarte puțin și nu neapărat pe înțelesul copiilor. De aceea, m-am bucurat să descopăr că există Tudor. O poveste despre adopție, carte scrisă și ilustrată de Veronica Iani.

 

Citind-o, am aflat că un copil adoptat crește atât în burtica mamei care îl naște, cât și în inima celei care îl înfiază. Și că el „este un copil foarte special. Are două mame. Asta înseamnă că este iubit de două ori mai mult”.

Cartea Veronicăi Iani a fost pretextul concursului lunii iunie organizat de „Spune-mi o poveste pentru suflet” și a fost pusă AICI la dispoziția copiilor de către autoare.

 

Participanții au citit-o. După aceea, unii au realizat postere cu tema „Mesaje din inimă”, prin care i-au încurajat pe adulți să adopte un copil. Alții au scris povești despre adopție. Tot Veronicăi Iani îi datorăm premiile, constând în cărți scrise de către ea (descoperiți-le pe www.veronicastories.com!)  și în tricouri cu desene pe care tot ea le-a creat.

 

Am avut emoții legate de participarea copiilor la această ediție a concursului. E vacanță, iar ei au deja alte preocupări. Tema e abstractă. În plus, este greu de intuit ce simte un copil adoptat, mai ales că – probabil – cei mici nu prea cunosc copii aflați într-o asemenea situație.

 

M-am liniștit însă pe măsură ce am primit lucrările. Am descoperit printre acestea desene și texte ale copiilor români din diaspora, fapt care m-a bucurat nespus de mult. Le mulțumesc preoților români aflați departe de țară, care au spus în parohiile lor că există concursul nostru.

Mulți dintre participanți au avut intuiții profunde legate de trăirile copiilor care așteaptă să fie primiți într-o familie; și mai ales legate de felul în care aceștia sunt percepuți de către cei din jur. Le-au „tradus” în desene și în povești. Cum?

 

Aflați singuri, răsfoind aici cartea „Născuți din inimă”.

O puteți vedea și în format full-screen dând click pe acest LINK.

 

S-a scris mult despre DRAGOSTE, la această ediție a concursului și iubirea (pentru copiii adoptați) a fost desenată în multe feluri.

 

De aceea, mesajul meu final are legătură cu acest sentiment.

 

Adopția e o formă de dragoste. Însă nu toți vom adopta un copil. Totuși, toți putem să împărtășim, într-un fel sau într-altul, dragostea. Așadar,  să le arătăm celor din jur iubire, admirație, respect, grijă, prețuire, bunătate, înțelegere.

 

Să fim NOI – întâi și-ntâi! – dragostea pe care dorim să o vedem în lume.

Ioana Revnic