Relativ puțină lume a auzit de Mind Lab. Așa că m-am obișnuit să explic de fiecare dată ce se ascunde în spatele acestei denumiri. Este chiar un laborator – cu influență benefică asupra minții copiilor – pe care l-am descoperit în vara  lui  2007, la final de an școlar, grație unui filmuleț de prezentare, adus în premieră în România de o echipă ce părea convinsă de beneficiile proiectului și dorea să îl vadă  în școli.

 

Zis și făcut. În 2008, eram campioni naționali, doar că numărul echipelor era încă foarte mic. În anul următor, lucrurile au început să se schimbe și   școlile, încet, încet, au descoperit valențele acestui complex de jocuri cu variante de la copiii de grădiniță și până la olimpicii de 12 ani. Un fel de dame, un fel de go, un fel de șah, dar extrem de atractiv propuse, în stare să fure copilul de la calculator și tabletă, în stare să îi atragă pe părinți să se așeze la joc cu propriii copii și să nu se necăjească prea tare când pierd.

 

Fiindcă pierd invariabil. Cum așa? Pentru că ăștia mici au un antrenor, un „trainer” care nu știm cum face că îi organizează pe grupe, pe clase și izbutește, încurajându-i în competiții transparente și constructive, să îi pregătească pentru Olimpiada cea mare. De fapt, Olimpiadele, fiindcă una este la nivel național, grea, extrem de grea, alta, la nivel internațional, unde echipele care veneau la început păreau că nu fac altceva în afară de antrenamente. Dar copiii Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu” erau pregătiți și emoțional și nu se speriau! Fiindcă Ana-Maria Lazăr care preluase pregătirea copiilor în timpul anului, apoi a echipelor de olimpiadă, părea – și încă pare – că este cea mai liniștită  și sigură pe sine persoană din univers. Copiii capătă încredere dacă le oferim încredere. Am asistat la meciuri pierdute și apoi câștigate detașat după o discuție  tête à tête cu Ana. Am văzut părinți supărați fiindcă Ana a reluat un concurs ca să fie sigură că lucrurile sunt corecte, părinți cărora li se părea că prea dăm importanță unui joculeț, fie el și cu veleități olimpice. Și i-am văzut apoi la limita leșinului de emoție, văzând cum copiii se concentrează și depășesc cele mai grele situații de joc. Ana veghează ca o regină, din înălțimea staturii ei de manechin, cu trăsăturile ei frumoase nicio clipă încordate, părând veșnic sigură de capacitățile fiecăruia din componenții echipei. Asta pentru necunoscători, căci fiecare întoarcere de la Olimpiada Internațională o trimite cel puțin zece zile la pat, numărul acestor zile  fiind direct proporțional cu mărimea trofeului cu care se întoarce echipa.

 

Pregătirea pentru performanță nu este la îndemâna oricui, dar, fiindcă noi credem în valențele Mind Lab, am găsit soluția de a coborî vârsta la care introducem aceste jocuri, în variante adaptate. Cum Ana-Maria Lazăr este și coordonatorul nivelului preșcolar al Liceului Pedagogic „Anastasia Popescu”, ea a găsit formula de a lucra cu copiii de grădiniță, la nivelul întregii grupe, astfel încât toți să cunoască jocurile și să își încerce puterile cu ele. Apoi Ana face și o selecție pentru nivelul de performanță. Cu răbdare și modestie, reia procesul la clasele pregătitoare și la cele primare. Astfel încât, începând cu clasele a III-a putem să ne gândim la echipa de olimpiadă.

 

Proiectul Anei este foarte bine organizat: anunță din timp datele competițiilor, iar copiii care doresc participă într-o competiție fair-play, din care se aleg întotdeauna cei mai buni și colegii îi susțin fără rezerve, fiindcă aceia vor reprezenta Școala. La concursurile zonale și naționale vin să susțină echipa colegii, părinții acestora, mulți profesori. De-a lungul timpului, echipamentul de concurs – tricoul – ne-a fost oferit de părinți, iar, în ultimii trei ani, designul îi aparține în totalitate Anei. Competiția internațională are loc de obicei în ultima săptămână de școală, așa că la Premierea de final de an echipa de Mind Lab nu este prezentă; dar toată școala le trimite încurajări și felicitări, iar emulația aceasta este cel puțin la fel de frumoasă ca victoria în sine.

După ce se reface, Ana nu se lasă și organizează cursuri pentru colegele care vor sa lucreze la clasă cu jocurile Mind Lab, fiindcă rezultatele sunt excelente și ele trebuie multiplicate. Apoi, în alternativă cu Școala de Vară, o tabără cu tema Jocurile Mind Lab, devine o adevărată tentație și pentru începători și pentru performeri, iar bucuria cea mare este prezența, generos împărțită tuturor copiilor, a Anei-Maria Lazăr, prietena tuturor celor mici, modelul de înțelepciune al celor mari.

 

Între două antrenamente, Ana face muzică, scrie versuri și compune piese pentru prietenele care interpretează, ori chiar pentru serbările copiilor noștri. Este sufletul schimbărilor de decor din Grădiniță la trecerile de la un anotimp la altul și tot ea asamblează materialele de prezentare ale acesteia și ale Jocului de Mind Lab. Nu lucrează niciodată singură, fiindcă știe să îi antreneze pe copii nu numai în sportul minții ci și într-unul al sufletului, care presupune grijă pentru tot ce te înconjoară, cu deosebire pentru oamenii de lângă tine.  

 

Tocmai din acest motiv, ceea ce o face pe Ana-Maria Lazăr cu adevărat un mentor în educație este felul în care îi ține pe copii într-un buchet, încurajându-i să se sprijine unul pe celălalt. De-a lungul competițiilor, fiecare generație „mare” își trimite solii către cei care se antrenează, ori sunt în focul concursului, ca să îi susțină și să îi sfătuiască, să îi mângâie și să le aducă un pahar cu apă de care știu că au nevoie. Jocurile de Mind Lab la nivel olimpic sunt deschise copiilor până la 12 ani. Așa că, automat, cam prin clasa a VI-a, echipele își schimbă componența. Dar fiecare fost component al grupului de olimpici asistă pregătirea noului lot, joacă alături de cei nou intrați în echipă și îi însoțește cel puțin la faza națională a Olimpiadei. Ana lucrează câteva ore și sâmbăta, oferindu-le cu generozitate copiilor timpul ei, iar foștii componenți ai echipelor vin alături de ea, cu aceeași dăruire pe care mentorul lor le-a transmis-o odată cu știința în sine a jocului.

 

Nu este de mirare că cei mai buni elevi ai școlii au fost, de-a lungul generațiilor, cei care au practicat serios jocurile de Mind Lab. Cei mai mari, cei care la implementarea jocurilor în România și în școala noastră, aveau 10 ani, sunt la universități prestigioase, după un parcurs școlar deosebit de bun. Din generația imediat următoare, fac parte două eleve admise cu bursă integrală la New York University Abu Dhabi, clasată pe locul 29 mondial. Ceilalți sunt încă liceeni, dar una din resursele drumului lor agreabil în anii școlarității   este, după cum mărturisesc ori de câte ori au ocazia, echipa de Mind Lab și antrenoarea lor, care, în ciuda tinereții (ori tocmai de aceea) s-a dovedit un excelent model, un model  de muncă tenace, de perseverență, curaj, dragoste implacabilă pentru adevăr și nesfârșită empatie. 

Mona Șerbănescu,

Director general,

Fondatoarea Liceului Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”,

din București

73/#100denume

Aflați  mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui.