Ați auzit vreodată de Constantin Țurcanu?! Mulți veți răspunde că NU! Dar eu vă contrazic.
Constantin Țurcanu s-a născut în 1 martie 1854, în Vaslui. Părinții lui se numeau Gheorghe și Maria. Constantin a fost singurul lor copil. În 15 mai 1875 s-a înrolat în armată, devenind soldat în Regimentului 13 Dorobanţi Iași-Vaslui. Alături de tovarășii săi de arme a participat la Războiul de Independență din 1877. Faptele lui de vitejie de pe câmpul de luptă l-au ajutat să avanseze în grad. Astfel, din caporal – cum era la începutul războiului – a ajuns sergent. Eroismul lui l-a inspirat pe Vasile Alecsandri să scrie „Peneș Curcanul”. Poezia este inclusă în volumul „Ostașii noștri”, dedicat Războiului din 1877. Deci Constantin Țurcanu este modelul unui erou literar foarte cunoscut.
La Arhivele Naţionale se află un set de cărţi poştale scrise chiar de Constantin Țurcanu, în care povestește câteva întâmplări din viața sa soldățească:
„Eu mă numesc din botez Constantin Ţurcanu, însă în Războiul din 1877, marele poet mi-a schimbat numele şi prenumele zicându-mi Peneş Curcanu. Aceasta s-a auzit că am fost cel dintâi care am intrat în redanul luat la 27 august 1877. (…) La luarea redanului am fost decorat de domnitorul Carol cu «Virtutea Militară», iar la 31 august la Griviţa tot de domnitorul Carol I am fost decorat cu «Steaua României» în gradul de cavaler.”
Ar mai fi de spus că viteazul Constantin Țurcanu a luptat și în alte campanii militare ale armatei române, inclusiv în Primul Război Mondial.
A trecut la cele veșnice în anul 1932.
Dar să ne amintim și de „Peneș Curcanul”, eroul lui Vasile Alecsandri. Mai ales că în fiecare an, de 9 mai, ne gândim la curajul celor care au luptat în Războiul din 1877, pentru a ne câștiga independența în fața Imperiului Otoman.
***
Plecat-am nouă din Vaslui,
Şi cu sergentul, zece,
Şi nu-i era, zău, nimănui
În piept inima rece.
Voioşi ca şoimul cel uşor
Ce zboară de pe munte,
Aveam chiar pene la picior,
Ş-aveam şi pene-n frunte.
Toţi dorobanţi, toţi căciulari,
Români de viţă veche,
Purtând opinci, suman, iţari
Şi cuşma pe-o ureche.
Ne dase nume de Curcani
Un hâtru bun de glume,
Noi am schimbat lângă Balcani
Porecla în renume!
Din câmp, de-acasă, de la plug
Plecat-am astă-vară
Ca să scăpăm de turci, de jug
Sărmana, scumpa ţară.
Aşa ne spuse-n graiul său
Sergentul Mătrăgună,
Şi noi ne-am dus cu Dumnezeu,
Ne-am dus cu voie bună.
Oricine-n cale ne-ntâlnea
Cântând în gura mare,
Stătea pe loc, s-ademenea
Cuprins de admirare;
Apoi în treacăt ne-ntreba
De mergem la vro nuntă?
Noi răspundeam în hohot: „Ba,
Zburăm la luptă cruntă!”
„Cu zile mergeţi, dragii mei,
Şi să veniţi cu zile!”
Ziceau atunci bătrâni, femei,
Şi preoţi, şi copile;
Dar cel sergent făr’ de musteţi
Răcnea: „Să n-aveţi teamă,
Românul are şapte vieţi
În pieptu-i de aramă!”
Ah! cui ar fi trecut prin gând
Ş-ar fi crezut vrodată
Că mulţi lipsi-vor în curând
Din mândra noastră ceată!
Priviţi! Din nouă câţi eram,
Şi cu sergentul, zece,
Rămas-am singur eu… şi am
În piept inima rece! (…)
Copii! aduceţi un ulcior
De apă de sub stâncă,
Să sting pojarul meu de dor
Şi jalea mea adâncă.
Ah! ochii-mi sunt plini de scântei
Şi mult cumplit mă doare
Când mă gândesc la fraţii mei,
Cu toţi pieriţi în floare.
Cobuz ciobanu-n Calafat
Cânta voios din fluier,
Iar noi jucam hora din sat,
Râzând de-a bombei şuier.
Deodat-o schijă de obuz
Trăsnind… mânca-o-ar focul!
Retează capul lui Cobuz
Ş-astfel ne curmă jocul.
Trei zile-n urmă am răzbit
Prin Dunărea umflată,
Şi nu departe-am tăbărât
De Plevna blestemată.
În faţa noastră se-nălţa
A Griviţei redută,
Balaur crunt ce-ameninţa
Cu gheara-i nevăzută. (…)
Ţinteş era dibaci tunar,
Căci toate-a lui ghiulele
Loveau turcescul furnicar,
Ducând moartea cu ele.
Dar într-o zi veni din fort
Un glonte, numai unul,
Şi bietul Ţinteş căzu mort,
Îmbrăţişându-şi tunul.
Pe-o noapte oarbă, Bran şi Vlad
Erau în sentinele.
Fierbea văzduhul ca un iad
De bombe, de şrapnele.
În zori găsit-am pe-amândoi
Tăiaţi de iatagane,
Alăture c-un moviloi
De leşuri musulmane.
Sărmanii! bine s-au luptat
Cu litfa cea păgână
Şi chiar murind ei n-au lăsat
Să cadă-arma din mână.
Dar ce folos, ceata scădea!
Ş-acuma rămăsese
Cinci numai, cinci flăcăi din ea,
Şi cu sergentul, şese!…
Veni şi ziua de asalt,
Cea zi de sânge udă!
Părea tot omul mai înalt
Faţă cu moartea crudă.
Sergentul nostru, pui de zmeu,
Ne zise-aste cuvinte:
„Cât n-om fi morţi, voi cinci şi eu,
Copii, tot înainte!”
Făcând trei cruci, noi am răspuns:
„Amin! şi Doamne-ajută!”
Apoi la fugă am împuns
Spre-a turcilor redută.
Alelei! Doamne, cum zburau
Voinicii toţi cu mine!
Şi cum la şanţuri alergau
Cu scări şi cu faşine!
Iată-ne-ajunşi!… încă un pas.
„Ura!-nainte, ura!…”
Dar mulţi rămân fără de glas.
Le-nchide moartea gura!
Reduta-n noi repede-un foc
Cât nu-l încape gândul.
Un şir întreg s-abate-n loc,
Dar altul îi ia rândul.
Burcel în şant moare zdrobind
O tidvă păgânească.
Şoimu-n redan cade răcnind:
„Moldova să trăiască!”
Doi fraţi Călini, ciuntiţi de vii,
Se zvârcolesc în sânge;
Nici unul însă, dragi copii,
Nici unul nu se plânge.
Atunci viteazul căpitan,
Cu-o largă brazdă-n frunte,
Strigă voios: „Cine-i Curcan,
Să fie şoim de munte!”
Cu steagu-n mâini, el sprintenel
Viu suie-o scară-naltă.
Eu cu sergentul după el
Sărim delaolaltă.
Prin foc, prin spăgi, prin glonţi, prin fum,
Prin mii de baionete,
Urcăm, luptăm… iată-ne-acum
Sus, sus, la parapete.
„Allah! Allah!” turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută.
Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.
Ura! măreţ se-naltă-n vânt
Stindardul României!
Noi însă zacem la pământ,
Căzuţi pradă urgiei!
Sergentul moare şuierând
Pe turci în risipire,
Iar căpitanul admirând
Stindardu-n fâlfâire!
Şi eu, când ochii am închis,
Când mi-am luat osânda:
„Ah! pot să mor de-acum, am zis
A noastră e izbânda!”
Apoi, când iarăşi m-am trezit
Din noaptea cea amară,
Colea pe răni eu am găsit
„Virtutea militară”!…
Ah! da-o-ar Domnul să-mi îndrept
Această mână ruptă,
Să-mi vindec rănile din piept,
Iar să mă-ntorc la luptă,
Căci nu-i mai scump nimică azi
Pe lumea pământească
Decât un nume de viteaz
Şi moartea vitejească!
*
Ascultați varianta înregistrată și AICI.
În această perioadă în care #FacemBineleAcasa, vă invit să vă alăturați proiectului #povestidecuraj, desfășurat în colaborare cu Asociația România pentru Viață. Dacă știți o poveste de curaj trăită sau citită, dăruiți-o și altora! O așteptăm la adresa contact@faptepentruviata.ro.
O vom publica pe site-ul faptepentruviata.ro. Unele povești vor fi înregistrate audio. Avem nevoie de povești de curaj, pentru a face astăzi fapte de curaj.
Ioana Revnic&România pentru viață
Fundal muzical – „Fii ai Bucovinei, cântece patriotice” (www.putna.ro)
La vioară – Mălina Ciobanu
Susă foto http://www.geocities.com/museumvs/ist…
