Decembrie 2018. Italia

De câte ori se simțea obosit, Alex Moisi asculta muzică. Îl mai întrema un pic. Muncea mult aici, în Italia, unde venise să-și strângă bani de mașină. Dar parcă – în ultima vreme – îi era din ce în ce mai greu. Nu-și dădea seama de ce, însă ajunsese să obosească după câțiva pași. Nu era normal: avea doar 21 de ani.

Așa că, a hotărât să revină în România, în orașul său natal – Șimleul Silvaniei. Și cu toți banii adunați să își cumpere aparatură pentru muzică. MUZICA era pasiunea lui, nu condusul mașinii…

Când a sunat acasă, pentru a anunța că se întoarce, la telefon i-a răspuns sora lui, Loredana. Aflând că nu e bine, fata l-a bătut la cap să își facă niște analize, înainte de a pleca.  Alex i-a promis că va merge a doua zi la spital.  A zis asta – doar ca să scape de gura ei! Însă până la urmă, Alex și-a ascultat sora mai mare.

 

Ianuarie 2019. Oradea, România

Analizele ieșiseră foarte prost. Întâi, i le-a trimis Loredanei. Iar ea le-a dus la toți doctorii pe care îi cunoștea. Cei mai mulți s-au ferit să pună un diagnostic. Un medic i-a spus că bănuiește ceva foarte grav. Altul – a și pronunțat numele unei boli de care nimeni nu ar vrea să audă: LEUCEMIE. Când Alex plecat din Italia spre casă, lucrurile s-au precipitat. Îi era din ce în ce mai rău. Nu a mai ajuns la Șimleu, ci s-a oprit la Oradea, unde – pe atunci – locuia sora lui. Aici, a fost internat pe loc. Iar bănuiala că suferă de leucemie a devenit o certitudine.

Loredana i-a dat vestea. I-a fost foarte greu să-i spună adevărul. Despre ceea ce urma să i se întâmple în timpul tratamentului, i-a vorbit mai apoi. O să-i cadă părul. Părul pe care Alex și-l aranja mereu cu gel sau cu fixativ! O să se simtă epuizat. Și va avea zile în care îi va fi greu să se privească în oglindă. DAR la sfârșitul curelor – totul va fi bine. Cu ajutorul lui Dumnezeu.

 

Octombrie 2019 – ianuarie 2020

Chimioterapia nu i-a fost de niciun folos lui Alex. Boala nu dăduse înapoi niciun pas. Dimpotrivă, leucemia devenise și mai agresivă. Atunci, medicii din Oradea l-au trimis la Iași, să facă imunoterapie. Planul era următorul: după tratament, odată ce boala va intra în remisie, urma să i se facă un transplant de măduvă.

Ianuarie 2020. #ViataTaCatCosta?

Din păcate, nici imunoterapia nu a funcționat. Alex a aflat acest lucru la trei săptămâni după ce a fost încheiată cea de-a doua cură.  Atunci, doctorii noștri au început să spună familiei că – pentru Alex – nu mai e nimic de făcut. NIMENI nu era în stare să propună o alternativă.
Alex, Loredana, părinții lor s-au simțit – atunci – ai nimănui.

Dar au avut curajul să nu renunțe și să caute soluții în altă parte. Astfel au aflat că, în Germania, într-un spital universitar sunt tratați mulți bolnavi de leucemie rezistenți la tratament.

 

Cu bani adunați în campanii umanitare, familia l-a dus pe Alex acolo. Iar astăzi el se află internat în Spitalul Universitar din Frankfurt.

 

Medicii nemți au ajuns la concluzia că există un tip de imunoterapie potrivit pentru el. Costă aproximativ 180 de mii de euro. Ar urma un transplant de celule STEM, care face alți 130 de mii de euro. Viața lui Alex Moisi costă, așadar, peste 300 de mii de euro.

 

Dar pentru a începe tratamentul, el are nevoie de 150 de mii de euro, din care – cu ajutorul cunoscuților – s-au strâns 113 mii. Unul dintre prietenii lui Alex și-a vândut mașina, ca să îl ajute. Prietenii și sora lui au creat și-un grup de licitații pe Facebook. În plus, Loredana croșetează jucării pe care le vinde, pentru a-și ajuta fratele mai mic. Sub haștagul #ViataTaCatCosta găsiți toate campaniile umanitare organizate pentru Alex. 

 

Mai mult, familia încearcă tot ce e posibil pentru a obține un ajutor de la statul român. Însă șansele ca acest lucru să se întâmple sunt minime.

Când scriu acest text, prietenii lui Alex Moisi se pregătesc să organizeze o strângere de fonduri de ziua lui.

Miercuri, 6 mai, Alex împlinește 23 de ani!

Pe 6 mai, Alex va fi tot în Spitalul Universitar din Frankfurt. Mama sa, care nu l-a părăsit nicio clipă de când a aflat că e bolnav, îl va spune „La mulți ani!”. Precis că îi va duce și un cadou.

Însă cel mai prețios dar de ziua lui Alex este șansa de a începe tratamentul.

Șansa de a lupta – cu mult curaj – pentru FIECARE ZI din viața dăruită lui, de Dumnezeu.

Putem să-i facem NOI un asemenea cadou. Nu contează dacă îl cunoaștem sau nu pe Alex.

Hai să-i dăruim, împreună,  MAI MULȚI ANI!

Ascultați mesajul lui Alex Moisi AICI

#ViataTaCâtCostă

Ioana Revnic