[fsn_row][fsn_column width=”12″][fsn_text]

S-au împlinit, în 31 decembrie 2019, 130 de ani de la moartea lui Ion Creangă. Momentul s-a pierdut în vâltoarea evenimentelor specifice sfârșitului de an. Să ne amintim acum de Ion Creangă, citind portretul pe care Ioan Slavici i-l face în memoriile sale.

Câți dintre voi știați aceste lucruri despre neuitatul scriitor? 

*

N‑a fost, cât a trăit, încântat de sine însuși, n‑a dat niciodată năvală să iasă‑n fața lumii cu mare renume, nu și‑a făcut și n‑a pus pe alții să‑i facă reclamă, ci mai mult i‑a plăcut să‑și petreacă viața în mijlocul copiilor adunați în școală, fie stând de vorbă cu vreunul dintre totdeauna puținii lui prieteni, pentru care el, omul de o veselie neistovită, era o grădină de frumusețe. A crescut cu toate acestea din ce în ce mai mult în gândul tuturora, e știut și prețuit de mai mulți azi decât acum douăzeci de ani, în ziua neașteptatei sale morți, și nimeni deopotrivă cu dânsul n‑a dovedit că ceea ce în materie de creațiune literară e adevărat nu numai rămâne, ci totodată și pătrunde.

Învățător mult iubit și admirat, el a rămas toată viața lui un tânăr om de o fire blajină și totdeauna voios, care cu anevoia‑și pierde răbdarea. Deși răspopit însă, încă de la‑nceputul carierei sale preoțești, el nu s‑a lepădat niciodată de apucăturile luate în scurtul timp al preoției sale. În mersul, în ținuta și în gesturile lui, în felul de a rosti vorbele, în cuviința cu care se retrăgea într‑un colț, în băgarea de seamă cu care‑și dădea părerea când i se cerea și mai ales în zâmbetul lui adeseori pânditor ieșea mereu la iveală omul intrat în lume cu gândul de a‑și petrece viața ca popă.

Popească li se părea multora și apucătura lui Creangă de a vorbi‑n pilde și de a‑și da cu părerea cu oarecare înconjur și rezemându‑se pe autoritatea altora. În toate împrejurările, și la câștig, și la pagubă, și la veselie, și la‑ntristare, el scăpa cu o poveste, cu o anecdotă ori cu un proverb. El nu cita din Sfânta Scriptură, ci se rezema pe nesecatele comori de‑nțelepciune ale poporului.

*

Creangă era cel mai chibzuit și mai cuminte om pe care l‑am cunoscut vreodată. Vorbea totdeauna potolit și își împodobea spusele cu nenumărate anecdote și pilde. La Maiorescu era odată așteptat; se face 9, se face 10 seara, Creangă nu se mai arăta. Și se arătă târziu de tot… «Uite ce de lume te așteaptă!…» îi zice Maiorescu, întâmpinându‑l. «Apoi tot mai multă lume mă aștepta acolo unde am fost, căci era cu treabă!…» «Și cine mai era acolo?…» «Apoi nu știi vorba ceea?… Când a fost întrebată o cocoană, care venise de la biserică, pe cine a mai văzut în biserică, ea a răspuns: În afară de mine și fie-mea, ce să spun, numai prostime!…»

Ioan SLAVICI

Surse foto – AICI

[/fsn_text][/fsn_column][/fsn_row]