Masthead header

Romeo Moșoiu: „Învățătoarea mea ne-a învățat să fim oameni.”

Despre teme fundamentale, precum familia, educația, identitatea culturală și spirituală, Romeo Moșoiu vorbește nu din cărți, ci din experiență. O experiență care a unit aspecte complementare ale vieții: a copilărit într-un mic sat de munte și lucrează în Ministerul Educației, a absolvit Teologia și s-a implicat în mișcări civice, a cunoscut mari duhovnici din mănăstiri și se ocupă instituțional de formarea copiilor.

*

– Pentru a-i forma pe alții, mai întâi trebuie să parcurgi tu însuți un proces de formare. Ce v-a ajutat în formarea dumneavoastră ca om?
– Prima persoană care a avut un rol important în formarea mea este învățătoarea mea, o învățătoare extraordinară, o persoană foarte caldă și foarte dornică de a transmite ceva și a-i ajuta pe elevi. Am făcut școala, până în clasa a III-a, la bunicii mei, la țară. Era un sat binecuvântat de Dumnezeu, cu o școală situată imediat în apropierea bisericii, ne despărțea doar un gard, pe care de multe ori îl săream și ajungeam în curtea bisericii.

Doamna Capanu era o persoană foarte caldă, care ne-a ajutat și ne-a învățat să devenim oameni.

Acolo ne-a șlefuit prima dată caracterul, lucru pe care l-am înțeles mai târziu – importanța acestei formări a caracterului încă din copilărie. Domnia Sa insista foarte mult să fim oameni. Eu mi-am făcut școala într-o perioadă în care nu aveai acces la foarte multe informații, cum au tinerii din zilele noastre. Era perioada comunistă, în care lucrurile se făceau într-un anumit ritm. Și atunci, doamna învățătoare Capanu a fost cea care m-a ajutat foarte mult să aflu și să înțeleg lucrurile.

Dumnezeu a rânduit ca primul preot pe care l-am întâlnit în satul bunicilor mei să fie unul foarte erudit. Era destul de tânăr. Cu părintele am stabilit încă de la început o legătură foarte importantă. Eu am plecat în clasa a IV-a la oraș și, după câțiva ani de zile, părintele a ajuns preot exact în acel oraș. În vremea aceea, nu aveai acces la cărți, nu exista Mica Biblie, nu existau noțiuni de dogmatică. Și părintele a fost cel care m-a îndrumat, m-a ajutat. De la dânsul am primit prima dată Mica Biblie, am primit apoi cărțile importante, din care m-am pregătit, și cu dânsul m-am pregătit pentru Seminarul Teologic.

După căderea comunismului am avut șansa să cunosc foarte mulți oameni învățați, în special am avut marea bucurie să îi cunosc pe marii duhovnici ai vremii. Am mers în perioada aceea foarte des la Mănăstirea Sihăstria, unde l-am cunoscut foarte bine pe părintele Ioanichie Bălan, am stat foarte mult în jurul lui, pe părintele Cleopa, pe părinții de la Mănăstirea Sihăstria, pe părintele Sofian Boghiu de la Mănăstirea Antim, pe părintele Arsenie Papacioc, pe părintele Teofil Părăian.

Încă din vremea liceului am simțit o mare dorință de implicare.

Revoluția m-a prins într-un moment foarte important al existenței mele: eram major, aveam 18 ani, și simțeam că lucrurile se pot schimba. Am ieșit în stradă; era impulsul, pe care îl mai am uneori și acum, de a reacționa imediat la tot ceea ce se întâmplă.

După Revoluție au fost toate evenimentele cunoscute: în ianuarie 1990, apoi în februarie, în martie, culminând cu 13–15 iunie. Am fost unul dintre cei care a participat la Piața Universității. Am participat la tot ce însemna comemorarea eroilor, se organizau în perioada aceea foarte multe activități de către studenți în acest sens – de reconectare cu trecutul anterior comunismului. Studenții erau într-o stare de eliberare și era o emulație deosebită pentru a face lucruri și pentru a face dreptate față de o istorie nedreaptă.

În perioada studenției, la București, am participat și am organizat foarte multe conferințe, ale Asociației Studenților Creștin Ortodocși Români sau ale Ligii Studenților, la care aveam invitați mari personalități și mari duhovnici din vremea aceea.

Marii duhovnici ai României, pe care i-am cunoscut, m-au ajutat foarte mult în creșterea mea și spirituală, dar și ca om. De asemenea, un rol important, de mentorat, au avut personalitățile intelectuale care în perioada interbelică au avut un cuvânt greu de spus în societate și care în perioada comunistă au fost deținuți politici. I-am cunoscut atunci. Liga Studenților avea o colaborare foarte bună cu Asociația Foștilor Deținuți Politici din România și am cunoscut foarte mulți deținuți politici, mulți dintre ei foarte în vârstă, foarte bolnavi. Mi-au povestit lucruri pe care, cu siguranță, foarte puțini oameni le-au auzit. Unele dintre aceste mărturisiri se regăsesc astăzi în câteva cărți care au apărut despre trecutul acestora sau în reportajele pe care le-au făcut la televiziuni, despre viața lor, despre cât au pătimit și au îndurat în temnițele comuniste.

Pe mine m-au încărcat foarte tare aceste întâlniri prin trăirea acestor oameni, prin faptul că ei au rezistat într-o perioadă grea, când au fost opresați, mulți dintre ei schingiuiți, și au ieșit cu răni foarte mari, dar au rezistat până la sfârșit. Oamenii aceștia au avut un impact foarte important asupra existenței mele, modelul lor de caracter, de credință și de dârzenie.

– Ce vă ghidează acum în viață?
– Cred că dorința de a face bine, dorința de a lăsa ceva în urmă. Un lucru pe care îl consider important este să faci bine.

De ceva vreme activez în Cercetășie, am înființat un centru local, „Sfântul Nicolae”, la București, cu specific ortodox. Acolo avem un principiu pe care ni-l asumăm cu toții: în fiecare zi să faci cel puțin câte o faptă bună, în așa fel încât lumea să fie mai bună decât ai primit-o tu. 

Romeo Moșoiu

69/#100denume

Aflați  mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui.

(Fragment dintr-un interviu publicat în Revista Cuvinte către tineri,

a Mănăstirii Putna)

 

L i k e   u s !