Tatăl meu:
român ortodox născut în anul 1889, în satul Feneriș din Bihor.
Într-o zi, învățătorul satului i-a spus bunicului meu, Teodor: „Măi, Toadii, pruncu’ ista dă-l la școală!“.
Iar bătrânul a ascultat sfatul învățătorului.
Tata a făcut liceul din Beiuș, singurul liceu în limba română din părțile acelea. A studiat teologia, dreptul și istoria la Budapesta, la Arad și la Cluj.
A fost ales preot în satul Ianova din Banat, apoi la Izvin și, în cele din urmă, la Timișoara, unde a trăit până la sfârșitul vieții.
Într-un an, pe când Banatul nu era România, pe când scriitorii de limbă română erau hăituiți și persecutați, iar cărțile lor erau arse la ordin, Tata și-a îngropat toate cărțile în limba română: ca să le salveze. Pentru el și pentru alți români ca el, unirea cu țara a însemnat ȘI dezgroparea din adâncuri a limbii române, scoaterea ei la lumină.
Ori de câte ori vine vorba despre celebrarea limbii române, primul meu gând merge spre Tata și spre acei români care nu doar vorbeau această limbă în chip desăvârșit, nu doar o iubeau și o respectau ca pe o comoară, ci – cu toată ființa lor – umpleau acest cuvânt de conținut.
Mihai Șora
64/#100denume
Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui.
___
imagine:
Melentie Șora, preot creștin ortodox
| 1889 – 1956 |
Text și fotografie preluate de pe pagina de Facebook a domnului Mihai Șora, cu acordul Domniei Sale. Mulțumiri!
