Masthead header

Republica Moldova – o (veșnică) necunoscută?

„De ce Republica Moldova rămâne o terra incognita pentru România?” este o întrebare care leagă, în subsidiar, mai toate interviurile adunate de poeta și jurnalista Irina Nechit, din Chișinău, în volumul Malul stâng întreabă malul drept.

Cele 44 de convorbiri acoperă intervalul 2009 – 2018, timp în care în Republica Moldova au căzut guverne, s-au schimbat președinți de stat, iar relațiile diplomatice cu România s-au reinventant (eufemistic vorbind).

Autoarea a stat de vorbă cu: poeți (Ileana Mălăncioiu, Ioan Es. Pop, Magda Cârneci, Ioana Nicolae, Radu Vancu ș.a), critici literari (Alex. Ștefănescu, Eugen Negrici, Tudorel Urian, Al. Cistelecan), critici de teatru (Mircea Morariu, Elisabeta Pop ș.a.), jurnaliști (Mihaela Helmis); actori și regizori (Ion Caramitru, Rodica Mandache, Mihai Mălaimare), oameni politici (Teodor Baconschi), directori de instituții culturale (H.R. Patapievici, Petre Guran, Cristian Hadji-Culea); cu violonistul Alexandru Tomescu și cu mulți, mulți alții. Protagoniștii primelor două interviuri din volum sunt Alteța Sa Principesa Margareta și Principele Radu.

Din dialogurile Irinei Nechit ne facem o idee despre ce știu cei de pe malul drept în legătură cu Republica Moldova; despre cum sunt priviți basarabenii; sau despre cât de importante sunt legăturile cu românii de pe malul stâng.

Dan C. Mihăilescu admite că mediile noastre de informare sunt, în general, „indiferente la climatul internaţional, ignorând cu precădere (sau cu dichis…) realitatea basarabeană.” 

A existat o perioadă de entuziasm, pe vremea „podului de flori” privit, la ani distanță, ca o naivitate. Dar entuziasmul din anii `90 s-a evaporat, observă Mihaela Helmis, coordonatoarea secţiei Cultură, civilizaţie la Radio România Actualităţi. Iar după evenimentele din 7 aprilie 2009, îndepărtarea de Republica Moldova e și mai mare. Mai ales că de la Chișinău au fost expulzați jurnaliștii din România. În plus, aceștia nici nu sunt interesați de Basarabia, ci de Occident.

Deși nu sunt întrebați de Irina Nechit, câțiva interlocutori se simt obligați să se pronunțe despre destinul comun al țărilor noastre. Același răspuns apare în mai multe variante: „Îmi place să constat aici o extraordinară tendinţă şi dorinţă a basarabenilor de a ajunge în Uniunea Europeană, acest lucru ne va uni. Nu va fi nevoie de gesturi eroice, de uniri forţate şi aşa mai departe.” (E. Negrici); „Cred că abordarea europeană, nu doar fraternă, a relației Chișinău-București este cheia succesului în această nouă etapă istorică” (T. Baconschi).

Autoarea îi îndeamnă pe interlocutori să spună ce cred despre „specificul basarabean”.

Eugen Negrici observă în cazul basarabenilor „o anumită incapacitate de a se fixa într-o opinie”. Scriitorul Doru Mareș consideră că e o prejudecată ideea legată de specificul amintit. Vorbește, totuși, de accentul moldovenesc; de vinurile bune; de femeile extraordinar de frumoase –  „poate cele mai frumoase din lume pe metru pătrat”.

Dan C. Mihăilescu face o analiză provocatoare, pornind de la o întrebare incitantă În ce mod balcanismul, panrusismul şi comunismul s-au împletit în Republica Moldova?

„Aşa cum România s-a răstignit între Apus şi Răsărit, iar Bucovina a oscilat între Ideea germană şi românism – observă criticul – Basarabia a stat şi stă la rându-i ca un Janus bifrons: cu un ochi către Moscova şi celălalt către Bucureşti. (…) Comunismul a alterat îndeajuns de periculos românismul şi la Bucureşti şi la Chişinău. Balcanismul a fost şi a rămas infinit mai benign decât panrusismul, care ne vrea alienarea totală. (…) Dincolo de Prut, prin forţa lucrurilor, adică a istoriei, Moscova a rămas înscrisă în codul genetic aşa cum se întâmplă în piesele lui Cehov. Cum să extragi fascinaţia asta când generaţii întregi au trăit cu imaginea administraţiei antonesciene, unde Basarabia funcţiona ca un teritoriu de exil pentru jandarmii alcoolici, profesorii ignari şi afaceriştii veroşi? Fiind români de-ai tăi, răul făcut de ei devine, în timp, mai cumplit decât atrocităţile siberiene, dislocările de populaţie ş.a.m.d., cu care bolşevismul a desfigurat de-a pururi sufletul moldovenesc”.

În ceea ce privește literatura română din Basarabia și din România, părerile sunt împărțite. Se vorbește fie de „un oarecare dispreţ reciproc” între scriitorii din cele două țări. Fie de faptul „că literatura basarabeană este una deopotrivă românească și europeană.”

Irina Nechit are capacitatea de a se adapta la interlocutori. De altfel, îi cunoaște foarte bine. Are și abilitatea de a-i pune în valoare. Știe să fie când jucăușă, când serioasă. Este, în general PREA pașnică. Mai puțin în dialogul cu Teodor Baconschi, căruia îi adresează insistent întrebări dificile, încercând să-l facă să abandoneze morga diplomatică. Dar respectivul rămâne convențional și fad.

Pasional este interviul cu Ileana Mălăncioiu; autentic și cald cel cu Ioan Es. Pop. Poetice sunt răspunsurile istoricului Petre Guran. Dialogurile cu Alex. Ștefănescu sunt consistente. Alteța Sa Principesa Margareta e volubilă. Alți convorbitori sunt așa cum ne-au obișnuit: Horia Roman-Patapievici este eseistic. Criticul literar Eugen Negrici – detașat.

Pasionații de literatură găsesc în interviurile Irinei Nechit cu scriitori români valoroase informații de istorie literară.

Ar fi fost utilă însă o altă organizare a acestor dialoguri. Una cronologică. Sau, poate, una care ține cont de profesiile celor intervievați. Oricum, logica internă după care acestea sunt aranjate în volum e greu sesizabilă.

Malul stâng întreabă malul drept a apărut în Anul Centenar când, așa cum era de așteptat, s-a vorbit mai mult decât de obicei despre Republica Moldova. Un interes conjunctural! Din dialoguri se pot decupa mărturii cu valoare documentară despre legăturile dintre noi, românii din cele două țări. Legături care rămân, încă, foarte fragile.

Ioana Revnic

Text publicat în nr. 38/ 2019

al revistei „România literară”

Fotografie de Andrei Vartic

L i k e   u s !