Masthead header

„Blestemul unei lumi mânate de egoism…”

Cum era Panait Istrati? 

„Bietul Panait! Oriunde mergea și, mai cu seamă, când avea de‑a face cu oameni de litere, se aștepta la o primire călduroasă. Era ca un copil mare care avea nevoie nu numai de vorbe măgulitoare, ci și de o caldă undă de simpatie. (…) Panait era de o generozitate nebună. Generos și cu banii și cu sufletul. Cum să nu‑l sâcâie editorii, dacă el reușea să cheltuiască în câteva zile câștigul pe o lună întreagă, primit în avans? Spre deosebire de cei care au suferit în tinerețe și cunoșteau valoarea banului, Panait risipea cu mână largă. Iată de ce uneori devenea nemilos și nu se ținea de cuvânt, dezamăgindu‑și prietenii.”

(Eleni Samios Kazantzakis,

Adevărata tragedie a lui Panait Istrati)

***

Panait Istrati despre…

 România și limba română

„Mi‑am iubit totdeauna pământul din care am ieșit, precum și duioasa lui limbă – duioasă ca toate limbile de pe glob, pe care le respect, căci toate sunt sfinte pentru acela căruia o mamă – cu chipul amărât – i-a șoptit primele cuvinte într-un grai omenesc oarecare. Le voi mai spune oamenilor de bine că dintre toate meleagurile contemplate de lumina ochilor mei, acelea care mi s-au întipărit în suflet, pe când mă purta mama de mână, îmi sunt cele mai scumpe și că numai un „înstrăinat” ca mine va ști să le ducă dorul și să le dezmierde amintirea, așa cum știu eu astăzi, când trăiesc din amintiri.

Pe petecul de pământ ce se cheamă România, eu am rădăcini adânci. O fi frumos să scrii franțuzește, fără să fi deschis o gramatică; o fi frumos să ai cu tine toată presa pariziană, de la necăjita «L’Humanité» a lui Jaures, până la gravul ,,Figaro” și regalista «Action Francaise» – aceasta din urmă mai elogioasă ca oricare. Dar mult mai frumos este să rămâi ceea ce te-ai născut, când te-ai născut iubind.

Pentru acest românism am refuzat să devin cetățean francez, să primesc premii, să port Legiunea de onoare, să-mi uit limba, să nu-mi mai revăd meleagurile copilăriei, să mă procopsesc și să mă îngraș. (…)

Iar când, după zece ani de locuire printre francezi, mi-am dat seama că mai cald îmi ține o înjurătură românească decât o rece politeță occidentală, am rupt cu Occidentul și m-am retras la matcă, încă din 1930.”

Scris

„Nu știu dacă scrisul meu va avea darul să facă dintr-un om rău unul bun, nu știu dacă va reuși să schimbe o iotă mersul crâncen al vieții nemiloase. Ceea ce știu, însă, e că arta mea nu va fi arta acelora care transformă suferințele omenești în monedă bine cotată la bursa literelor de tarabă.

Orele mele de lucru sunt ore de penitență. ”

Sprijin

 „Tovarăș de viață și de drum mi-a fost mie, mai întâi, blestemul unei lumi mânate de egoism, acea cumplită lege care-mi arăta la fiecare pas pe frate despuindu-și fratele în folosul său. Eu n-am trecut prin viață mirosind un trandafir și cătând galeș la stele. Tovărășia unei mame care venea seara acasă cu mâinile crăpate de ger și de leșie, care punea petec peste petec, care se lipsea de pâinea ei ca să-mi cumpere mie haine și cărți, această primă tovărășie m-a învrăjbit pentru totdeauna cu o lume păgână care a făcut din viața mamelor noastre un iad pământesc. Văd privirea bună a spălătoresei care mi-a dat viață și pe care răutatea omenească a dus-o la mormânt, luându-i până și mângăerea de a-și săruta odrasla în ceasul morții, odrasla pentru care a spălat murdăria altora timp de patruzeci de ani, cu speranța să mă vadă «om cu căpătâi»”.

august 10, 2019 - 22:15

Ioana Revnic - La ce viață a dus Panait Istrati, nu-i de mirare că gândea așa.
Mulțumiri pentru comentariu.

august 10, 2019 - 21:27

Maria Istoc - Induiosator, frumos si desigur cu un simbure de adevar. La prima citire am putea crede ca avem de-a face cu un frustrat dar dincolo de prima citire e un om de o simtire deosebita. Merci

L i k e   u s !