Ce vedeți aici? îi întreb câteodată pe copiii de la atelierele „Spune-mi o poveste” înainte să le citesc cartea despre care urmează să scriu acum.

Niște buline cu ochi. O minge care crește. O minge care se multiplică. Cosmosul cu planetele. Niște sori. Niște stele – spun cei mai mulți.

E un bebeluș în burtică răspund alții care văd înainte, pe ascuns, coperta cărții. După dezlegarea „enigmei”, le arăt cartea tuturor. 

După aceea, îi îndemn pe copii să închidă ochii. Să își imagineze că se află într-un loc în care se simt în siguranță: poate chiar în burtica mamei <3.

Și încep să citesc din Bebe. O poveste din burtică, de Veronica Iani:

Am apărut în lume într-o explozie de lumină, ca un dar al lui Dumnezeu pentru mama, pentru tata și pentru întreaga lume. Am apucat doar să aud: Acum ești în burtica mamei tale. O vei vedea peste nouă luni. Trebuie să ai răbdare.

Cartea spune povestea vieții de dinainte de naștere. Este un fel de jurnal al copilului nenăscut. Ca să-l scrie, autoarea s-a documentat din tratate de embriologie și a scos la iveală informații (încă) puțin cunoscute.

Apropo, știați că la 16 zile, când suntem cât o sămânță de mac, avem inimă? (Copiii întotdeauna rămân cu gura căscată când le spun acest lucru și le arăt semințe de mac.) Sau că în a 30-a zi de viață intrauterină ajungem cât o boabă de muștar, crescând de 10000 de ori comparativ cu cât eram la concepție? E „ca și cum un șoricel ar fi crescut mare cât un purcel într-o lună”, explică Veronica Iani.

Mai știați că:

…la 4 săptămâni avem nițel creier, ceva plămâni, inimă, rinichi și un ficat micuț?

…la 10 săptămâni ne apar amprentele?

…în a 11-a săptămână zâmbim prima oară?

Le-am citit copiilor cartea Veronicăi Iani în martie, Luna pentru viațăScrisă cu multă delicatețe și cu umor, ne amintește că viața este un miracol. Că viața începe de la concepție. Că un copil este darul lui Dumnezeu pentru părinții lui.

*

Dintre toate cărțile pe care le-am dus la „Spune-mi o poveste” aceasta a fost cea mai provocatoare. Și singura care a stârnit unele reticențe – ale adulților, nu ale copiilor – în legătură cu subiectul. 

Totodată, mi-a fost greu să anticipez reacțiile spectatorilor (elevi de grădiniță sau de școală primară) la un text care nu respectă rețeta unei narațiuni.

Dar ilustrațiile realizate tot de autoare sunt de ajutor și au un mare impact, mai ales dacă sunt proiectate sau imprimate pe foi mari.

Veronica Iani asociază stadii din evoluția embrionului cu diferite fructe și legume, de aceea orice material concret arătat, pipăit, mirosit (și, la final, gustat 😀 🙂 ) amplifică efectul poveștii.

*

Iar după ce citiți Bebe. O poveste din burtică puteți face împreună cu copiii tot felul de lucruri mult sau mai puțin complicate:

  • Desene:

 

  • Colaje: 

    Totul început în Parohia „Sfinții Chiril și Metodiu”. La „Spune-mi o poveste!” (atelierele de povești cu folos), le-am spus copiilor „Bebe. O poveste din burtică”, de Veronica Iani. Apoi ei au făcut, împreună cu părinții, colaje inspirate din carte. Săptămâna trecută, copiii din clasa a V-a de la școală mi-au arătat și ei, în colajele lor, ce contează în viața fiecăruia. Ba au și scris despre asta, însă nu spun acum ce. S-au adunat, astfel, lucrări, numai bune de făcut o expoziție. Despre viață. #Pentruviață. #LunapentruViață

    Publicată de Ioana Revnic pe Luni, 1 aprilie 2019

  • Sau chiar un exercițiu de scriere creativă, cerându-le copiilor să continue afirmația Viața este… Din însemnări puteți crea un mic poem. Ca Viața este o notă de zece la mate.

Găsiți cartea AICI!

Ioana REVNIC