Părintele se roagă la Vecernie. Copiii din biserică îi dau răspunsurile, urmărind pe niște foi mersul slujbei.

Iconostasul e în lucru. Prin „ochiurile” de lemn care își așteaptă icoanele, Dumnezeu se uită atent la ce se întâmplă lângă el. Fumul de tămâie se ridică dintr-un cățui. Și în Paraclisul neterminat al Arhondaricului Sf. Nicolae de la Mănăstirea Putna, 46 de copii care nu au crescut în România, dar vorbesc românește, cântă cel mai frumos „Lumină lină” pe care l-am auzit vreodată. Înainte, au spus Tatăl Nostru. Întâi toți – în română. Apoi, câțiva – în franceză. Alții – în engleză. Iar vreo doi-trei, în olandeză.

S-a întâmplat să mă aflu la Putna săptămâna trecută, în primele zile ale Taberei internaționale de tradiție și spiritualitate cu participanți din Protoieria Irlandei și din Mitropolia Ortodoxă Română a Europei Occidentale și Meridionale (MOREOM).

I-am cunoscut pe copiii din Irlanda, Belgia, Franța, Olanda, Republica Moldova și pe însoțitorii lor. Pe părintele Călin Florea, protopop al Irlandei, inițiatorul taberei. Pe Părintele Bogdan Cârdu și pe soția sa, Mihaela Cârdu, organizatorii acesteia. Munca acestor oameni care adună vara copiii românilor din nu știu câte țări, îi aduc în România, îi învață – aici – tot ce se poate despre rădăcinile lor, despre credință e o variantă (grea!) de misionariat

Dacă ei nu ar fi, copiii aceștia ar fi mai puțin români. Sau nu ar fi deloc.

În țările lor, cei mici vorbesc despre credință și despre România doar: 1) în familiile lor de români plecați în străinătate; 2) la biserică. Iar în Occident, biserică le este – uneori – o sală de clasă închiriată duminica, la ore fixe, într-o clădire oarecare.

Și multe s-ar mai duce pe apa sâmbetei, dacă n-ar mai fi lucrarea pe care o face Părintele Stareț Melchisedec Velnic la Putna, cu obștea, pentru copii ca ei. Pentru românii din lume: din Occident, din Americi, din Basarabia sau din Nordul Bucovinei.

Cum zicea și părintele Călin Florea duminică, după Liturghie. Citez din memorie:

„Venind aici, te încarci cu o energie extraordinară și cu o putere duhovnicească care îți ajunge un an de zile. Occidentul este, am zice, depărtat de Hristos. Occidentul poate începe la un moment dat când ieși pe ușa Bisericii. În inimile foarte multor oameni care trăiesc acolo Biserica nu mai este. Avem o mare datorie noi cei născuți ortodocși să îl împărtășim pe Hristos celor care l-au pierdut. Lupta este foarte grea. Începe, de fapt, de la copii și de la tineri. De aceea, o recunoștință deosebită am pentru cei care se ocupă de aceștia. Și vreau să vă spun că Părintele Stareț, când vine vorba de copii și de tineri, este primul care face acest lucru.”

Copiii care participă la tabăra MOREOM de la Mănăstirea Putna cântă la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare

Publicată de Mănăstirea Putna pe Joi, 18 iulie 2019

*

Tabăra internațională de tradiție și spiritualitate MOREOM este găzduită de Mănăstirea Putna a doua oară. Și are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale și a ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților. Sprijinul pe care directorul Școlii „Mitropolit Iacob Putneanul” din Putna, domnul Ciprian Crețan, îl dă organizatorilor este, de asemenea, extraordinar.

În luna iulie, la Mănăstirea Putna s-au mai desfășurat o tabără internațională cu tineri români din SUA și din Canada – „Rădăcini 2019” (ROYA Heritage Trip 2019) și o tabără cu copii români din Republica Moldova.

IOANA REVNIC