Pe la sfârșitul secolului al XIX-lea, în peninsula Crimeea din Rusia, trăia un copil pe nume Valentin Voino-Iasenețki, care avea pasiunea desenului și visa să devină un mare pictor. El a absolvit Școala de Arte din Kiev, participând chiar la o expoziție itinerantă cu un tablou care înfățișa un bătrân sărac cu mâna întinsă.

S-a hotărât să intre la Facultatea de Arte din Sankt Petersburg, dar în timpul examenului a pus stăpânire pe el o întrebare: „Este, oare, bun drumul pe care vreau să mi-l aleg în viață?”

În cele din urmă, a hotărât că nu era înțelept să se ocupe de ceea ce-i plăcea lui, ci cu ceea ce este de folos pentru oamenii care suferă. Și așa s-a răzgândit și a dat la Facultatea de Medicină. 

Ce credeți că s-a petrecut cu el? 

A avut loc o evoluție interesantă, fiindcă talentul său de a desena cu mare finețe s-a transformat în dragoste de anatomie, iar munca artistică, în arta chirurgiei. „Dintr-un artist ratat am devenit un artist de anatomie și chirurgie”, spunea el. A cutezat să facă operații grele și reușite la rinichi, stomac, splină, fiere și chiar la inimă și cap. Însă cel mai bun era la bolile de ochi. Foarte mulți orbi și-au recăpătat vederea datorită lui. 

În timpul celui de-Al doilea Război Mondial a salvat mii de vieți și a inventat o nouă metodă de anestezie locală. Avea o așa mare precizie în mână, încât putea tăia cu un bisturiu, dintr-un teanc gros de foi, exact atâtea câte dorea!

Cu Valentin s-a mai petrecut însă o transformare. Și-a dat seama că pacienții săi nu erau numai trupuri, ci aveau și suflete care se puteau răni, și uneori este nevoie de „operații” sufletești pentru a se vindeca. 

Dar o mâhnire nu o poți vindeca printr-o operație obișnuită, fiindcă nu poți face o tăietură pe suflet, să scoți buba din el și apoi să-l coși la loc!

Așa că, pe lângă medic, Valentin s-a făcut preot, pentru a asculta necazurile oamenilor și a le alina suferințele.

Pentru această alegere a lui, a fost exilat în Siberia de regimul sovietic și a petrecut ani de zile în lagăr, departe de familia lui. 

Acesta a fost leacul amar pe care l-a acceptat el însuși, ca un doctor bun care știe că trebuie să te vindeci mai întâi pe tine ca să îi poți vindeca pe alții. 

Valentin a murit la adânci bătrâneți, în anul 1966. Este cunoscut și sub  numele de Sfântul Luca al Crimeei. 

Mircea Stanciu, fragment din Cartea meseriilor dispărute,

Editura Frontiera, 2019,

Ilustrații de Diana Margareta Cepleanu

Cartea poate fi comandată AICI.

Citiți și articolul CUVINTE VII, CARE SPORESC BOGĂȚIA LUMII, pentru a afla mai multe lucruri despre carte. 

Foto 1 – Lumina, de Paul Alexandru

Foto 2 – Sfântul Luca al Crimeei, sursa: www.lataifas.ro