Masthead header

Când mă privește, simt cum mă umplu de fericire…

Aș fi vrut să scriu despre străbunicul meu care a luptat în război, dar a murit de mult și nu am informații destule. Sau despre bunicul meu, care a lucrat toată viața în armată, având gradul de colonel.

Aleg însă azi să scriu despre mama mea, Simona, deoarece consider că ea își dedică mult timp voluntariatului și face mereu lucruri interesante.

Ea are părul roșcat, ochii de culoarea boabelor de cafea abia măcinate, iar când mă privește, simt cum mă umplu de fericire și de veselie. Îi place să meargă la teatru și la evenimente culturale. Ne duce, pe mine și pe sora mea mai mică, la tot felul de muzee, filme, teatre și festivaluri pentru copii. Ne plimbă prin tot Bucureștiul, să admirăm clădiri vechi și noi. Cel mai mult mi-a plăcut Muzeul de Artă, cu palatul regal.

Mama a fost întotdeauna o persoană amabilă cu cei din jur și a știut cum să se integreze în lumea copiilor din centrele de plasament. Ea este voluntară pentru asociația “Ajungem Mari” și vizitează cam în fiecare săptămână copiii din centrul de plasament “Viață și Lumină”. Acolo îi ajută pe copii la teme, stă cu ei de vorbă, îi duce la diferite evenimente, la film, la muzeu, la cursuri unde află despre meserii și în parc la joacă.

De 1 an și jumătate își folosește timpul liber și coordonează pe ceilalți voluntari de la centru sau scrie materialele pentru proiectul de educație financiară pentru copiii din centrele de plasament “Ajungem Mari”, sponsorizat de Raiffeisen Bank.

Acum 2 ani am ajutat-o și eu la centru. Am strâns niște bani împreună cu colegii de la cealaltă școală, am cumpărat kendame, ceea ce își doreau ei foarte mult. Am mers la supermarket și am cumpărat fructe și dulciuri, iar mama a organizat un concurs. Premiile erau kendamele.

Eu și câțiva colegi am ajutat să calculăm punctajele copiilor sau să măsurăm timpul. A fost foarte interesant și mi-a plăcut cum au colaborat copiii – și mari și mici – în echipe. Dar mai ales mi-a plăcut să îi văd fericiți când au primit premiile.

Alteori am mers cu ei la muzeu și ne-am cunoscut mai bine. Sunt prieten cu Emil, care e tot clasa a V-a și cu Antonio, care a intrat acum la un liceu de informatică. A învățat foarte mult pentru asta, iar mama a fost foarte mândră de el. Și a fost impresionată când a primit un mesaj în care el o ruga să găsească un profesor să facă meditații la matematică și să îi găsească de lucru în vacanță.

De câteva ori pe an, eu și mama mergem să gătim pentru nevoiași la asociația “O masă caldă”, cu alte persoane care se implică și ele și cu care ne împrietenim. Eu ajut cum pot: spăl legumele și fructele, le curăț, pregătesc pâinea, pun mâncare în caserole și le ofer bătrânilor care se strâng la coadă.

Din acest motiv eu o admir mult pe mama și mă bucur că mă implică și pe mine în activitățile ei minunate. Așa am învățat despre empatie și despre viața nu foarte ușoară a copiilor din centre.

 

Text și colaj de

Andrei Ștefănescu,

Clasa a V-a „Principesa Mărioara”,

Liceul Pedagogic Ortodox „Anastasia Popescu”, București 

Text scris în cadrul proiectului „Familii de poveste”

L i k e   u s !