Nu am fost de o jumătate de an la vecinul meu. Stă departe. Cam la 400 de metri de casa noastră. Singur, eu pot să merg cam o sută de metri pe zi. Când fac două sute de metri, fără niciun ajutor, e deja o minune.

*

Am doi prieteni adevărați. Vin pe la mine o dată la câteva luni.

În rest, nimeni nu mă întreabă nici măcar ce mai fac. Doar șoferii mă mai claxonează, când trec pe lângă casă și mă văd pe bancă, în grădină. 

*

Aș vrea să am ceva de lucru, să nu stau degeaba, în grădina asta care mă ține captiv. 

*

Când m-am îmbolnăvit, în 2011, aveam 44 de ani. Eram șofer profesionist. Urma să plec în Suedia. Am făcut, într-o zi, tensiunea 28. M-am dus de urgență la spital și acolo mi-au descoperit boala.

*

Acum, în halul în care am ajuns, nu mai sunt bun de nimic. Când nu mai poți să faci ceva, nu te mai cunoaște nimeni.

*

Ce fac toată ziua? Aștept. Mai scap câte o lacrimă. Mai strâng din dinți… Și îmi zic că sunt alții care suferă mai mult decât mine.

*

Câteodată, plâng și noaptea. Uneori nu dorm nici două ore… Întins pe spate, mă sufoc. Mi-am cumpărat un pat care se ridică la mijloc, ca un fotoliu. Patului i-ar trebui o saltea specială, că cele obișnuite se rup. Acu l-am acoperit cu niște pături. Salteaua am comandat-o, la un magazin din oraș. Mi-o aduc din străinătate. Când vine, nu știu dacă am cu ce să o plătesc…

*

Nu îmi place să mă vait. Dar sunt zile în care nu am ce pune pe masă. Regimul ăsta al meu îmi dă mari bătăi de cap. Iar cu-atâtea cheltuieli, pentru tratamente, nu pot să pun deoparte nici 5 lei.

*

Ar trebui să îmi repar acoperișul, că, de la atâtea ploi, îmi intră apa în casă. Ar trebui să îmi repar sobele, că vine iarna. Ar trebui să îmi fac o rampă – de la drum, până în curte. Să intru mai ușor aici, cu scaunul cu rotile.

*

Cât mai am de trăit, aș vrea să trăiesc – oricât de modest. DAR cu un strop de demnitate.

*

Toate aceste lucruri mi le-a spus domnul Ion Biza. Nu l-am întâlnit niciodată. Dar am vorbit la telefon.

Ion Biza are 51 de ani. Este din comuna Ceahlău, județul Neamț. În 2011 a fost diagnosticat cu boală renală cronică, în stadiul V. Face dializă de trei ori pe săptămână (luni, miercuri și vineri), la Piatra Neamț. Între timp, a făcut o ciroză hepatică toxică, decompensată vascular, și o dată pe săptămână merge și la Iași, să își țină sub control ascita.

Pomenește în treacăt despre celelalte boli pe care le are: hiperparatiroidie, osteoporoză secundară, gută. Și multe, multe altele.  Zice că sunt alții care au suferințe mult mai mari, iar cu bolile lui, măcar poate trăi. 

Mai zice că nu obișnuiește să ceară ajutorul. Acum însă l-a ajuns disperarea. 

Are nevoie de niște bani pentru a-și achita salteaua pentru patul special. Salteaua costă până în 450 de lei. Orice ajutor – suplimentar – este binevenit. 

Când povestea domnului Ion Biza a ajuns la mine, mi-am spus că nevoile nu-i sunt de neîndeplinit. Multe sunt posibile, cu mijlocirea oamenilor. Și, firește, cu ajutor din Sfere Înalte.

Așadar, dragi prieteni: domnul Ion Biza are nevoie de salteaua lui, „care se înjumătățește”, anume făcută pentru patul special, cumpărat de curând. Ca să doarmă – cât de cât liniștit –  noaptea.

Oameni buni, credeți că putem ajuta?

Scrieți-mi la adresa revnic_ioana@yahoo.com, pentru detalii suplimentare.

Ioana REVNIC

 

Foto cover de Mircea Bezegheanu