Mi-e tare greu să aleg un singur profesor căruia să-i pot mulţumi pentru felul în care m-am simţit cuprins de personalitatea sa în decursul atâtor ani de studii. Cred că unul dintre sentimentele pe care nu le-am pierdut nici astăzi este cel de admiraţie faţă de o parte dintre educatorii mei.
Câţiva, foarte puţini, totuşi, au contribuit la ,,edificiul meu spiritual” iar unul pe care-l simt şi azi aproape este părintele Ioan Chirilă, ,,spiritualul” de la Seminarul Teologic din Cluj, pe care l-am întâlnit în ziua în care am susţinut examenele de admitere şi pe care nu l-am părăsit nici azi, după douăzeci şi cinci de ani de la absolvire.
Cred că adolescenţa este cea mai intensă perioadă de formare a unui tânăr, când acesta are nevoie de modele. Ele vin oarecum involuntar şi se mulează pe spiritul de admiraţie al tânărului, pe ce poate el identifica în persoana pedagogului care îl inspiră.
La părintele Ioan am întâlnit un amestec rar de rugăciune şi de cunoaştere. Nu ştiu nici azi care prima mai mult, pentru că ne dădea de înţeles că rugăciunea este o formă de cunoaştere în aceeaşi măsură în care cunoaşterea poate fi o formă de rugăciune, dacă reuşeşti să le împleteşti pe amândouă într-o formă de asceză a propriei fiinţe.
Am învăţat de la el ca deconstructivismul lui Derrida nu se poate aşeza la aceeaşi masă cu ,,sinele’’ lui Kierkegaard care trece prin celălalt. Că dincolo de ,,teoriile” vieţii e important ce îţi asumi ca mărturisire a propriei vieţi – în relaţie cu Dumnezeu şi cu ceilalţi.
Şi ne-a mai învăţat că rugăciunea este un exerciţiu tainic al fiinţei care se aşază în comuniunea îmbrăţişată a unor suflete tinere (cum eram noi), în care dorul de ,,casă” şi disciplina cazonă îţi accentuau sentimentul însingurării.
Îi mulţumesc şi azi pentru că e prezent în viaţa mea, învăţându-mă să preţuiesc libertatea într-o formă responsabilă.
Pr. Cristian MUNTEAN
Biserica Adormirea Maicii Domnului Brașov-Cetate
15/#100denume
Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!
