Există un site dedicat în exclusivitate cărților. Acolo poate fiecare să intre într-o lume în care nu mai este nimic altceva important în afara paginilor scrise în orice limbă de pe pământ. Este un paradis al cititorilor – găsești aproape tot ce-ți dorești, îți faci planuri despre ceea ce vei citi în viitor, îți propui cărțile pentru anul în curs, poți scrie impresiile despre ele, descoperi (și te inspiri din) listele de lectură ale celorlalți. Este vorba despre goodreads.com și vi-l recomand.

Anul acesta mi-am propus să citesc 56 de cărți. Mult, puțin – nu contează. Important este că am o țintă pe care vreau s-o ating.

La sfârșitul lui 2017 am început trilogia Reginei Maria, „Povestea vieții mele”, și mi-am dat seama că, paralel, voi citi și alte volume pentru ca să nu rămân în urmă cu graficul de pe Goodreads. 🙂

Așa s-a făcut că prima carte din 2018 a fost una subțirică, citită în câteva ore – „Bărbați pe tocuri” de Marcel Manea*.

Nu știam la ce să mă aștept. Pe autor îl descoperisem inițial pe Facebook cu ceva timp în urmă, prin postările pline de umor, iar apoi – prin promovarea neașteptat de agresivă pe care și-a făcut-o acestui volum, atât înainte de lansarea de la Gaudeamus, cât și după aceea. Unii dintre prietenii mei au considerat-o invazivă și deranjantă, dar în condițiile în care editurile nu se prea ocupă (și) de acest aspect, iar agenții literari nu există la noi în țară, autorilor nu le rămâne decât să se promoveze singuri, pe ce căi pot.

Oricum, aceste nenumărate „atacuri” de marketing pentru „Bărbați pe tocuri” mi-au trezit curiozitatea (ceea ce-și propusese și Manea, de altfel). Ca urmare, iată că am cumpărat-o, am citit-o și acum scriu câteva rânduri din ipostaza de cititoare, desigur, neavând alte pretenții. Trebuie însă să precizez că inclusiv acest demers este datorat tot unui tip de campanie a autorului – nu rezist la rugăminți concepute cu simțul umorului.

Parcurgând cele 147 de pagini, ai un oarecare sentiment de libertate. Cei care populează poveștile aparțin tuturor categoriilor socio-umane, se mișcă relativ degajat prin viețile lor și ale celorlalți, suferă sau se bucură fără ascunzișuri, iar absurdul li se pare la fel de tangibil ca și așa-zisul normal. Dincolo de stilul ușurel, mai ales în povestioarele din prima parte a cărții, sunt multe fragmente care te pun pe gânduri. Ating probleme care macină în monotonia unei zile sau a vieții, în întregul ei. Cu siguranță, sunt clipe în care ne recunoaștem, chiar dacă nu ne place.

Surprinzător (sau nu), valoarea cărții crește după ce treci de jumătatea acesteia – nu știu dacă ordinea a fost aleasă de autor sau de editor. „Kronos Advertising”, „Genul meu de Infern” sau „Toți autorii sunt muritori, cu excepția celor nemuritori” s-au situat în topul preferințelor mele. Ironia, umorul, detașarea și originalitatea stilistică sunt bile albe pentru Manea. De asemenea, cuțitul cu care disecă oamenii și existențele lor nu este unul cu o lamă (prea) dură; mai degrabă, pare că încearcă să-i mângâie cu el, chiar dacă nu totdeauna reușește să oprească durerea.

Nu voi da citate – nu este genul de carte din care să „tai” pentru a exemplifica, mai ales că scoaterea din context a anumitor fraze ar putea chiar să dăuneze tabloului general. Puteți descoperi singuri ce anume doriți să rețineți din volum.

Nu în ultimul rând, consider că „Bărbați pe tocuri” ar fi trebuit să aibă un redactor adevărat. Unul care să stea de vorbă cu autorul, cu foile în față și cu creionul în mână; care să-i atragă atenția asupra unor idei repetate nejustificat sau să taie rânduri inutile ce scad calitatea ansamblului, de exemplu. Sper să-l găsească pentru următoarea carte, aflată deja în promovare pe Facebook, chiar în timp ce este concepută.

Altfel, nu mi-a părut deloc rău că am citit „Bărbați pe tocuri” – sunt momente în care un suflu de aer proaspăt nu poate fi decât benefic.

Odilia Roșianu

Redactor șef ”Literatura de azi”

www.literaturadeazi.ro

*Marcel Manea, „Bărbați pe tocuri”, Editura Herg Benet, 2017, 149 pag.