harry-potter-wand-chooses-the-wizard-560x323-560x323

Prima parte – recitalul de marți seara

Marți seară, pe 26 aprilie, am fost la un recital de vioară, susținut, la Ateneu, de Mălina Ciobanu, acompaniată de Ciprian Ciotlos.

O cunoșteam pe Mălina de câțiva ani buni de pe Facebook, îi luasem și un interviu când i s-a acordat trofeul Oamenii Timpului, la secțiunea „Tinere valori”. Totuși, n-o auzisem niciodată cântând. Repertoriul anunțat era incitant și dificil: Brahms – Sonata pentru pian şi vioară nr. 3, Paganini – La Campanella, Schubert – Rondo în si minor și culmina cu Polonaise Brilliante în la major a lui Wieniawski.

mălina color

Și a fost… minunat. Siguranța cu care a atacat fiecare acord, vibrato-ul elegant și bine plasat, generozitatea fragmentelor cantabile, forța momentelor de virtuozitate, limpezimea sunetelor și șăgălnicia ritmului au construit un tablou emoționant.

Mălina are 17 ani, dar pe scenă a fost o violonistă matură, sigură pe ea, cu o atitudine demnă și o interpretare to remember. Poloneza lui Wieniawski a fost lăsată la final. Cei care au mai auzit-o (și nu cred că sunt puțini) știu deja că nu e o compoziție care să te facă să plângi. Nicidecum – e chiar departe de așa ceva. Chiar Mălina, serioasă în timpul tuturor celorlalte piese, aici mai zâmbea din când în când. Și, totuși, mie mi-au dat lacrimile. De emoție. Și un pic de ciudă.

 

A doua parte – amintiri și… nu numai

Ascult sunete de viori dinainte să mă nasc. Când am văzut lumina zilei, fratele meu, mai mare cu 6 ani decât mine, era deja în clasa a I-a, la vioară, la Liceul de Muzică nr. 1  din București.

În afară de orele lui de studiu interminabile, îmi amintesc de conversațiile prelungi ce însoțeau cinele familiei. Când nu se vorbea despre „ce sună românește sau nu”, pleonasme, sinonime, adverbe etc. (părinții mei erau filologi), discuțiile alunecau invariabil către seturi de corzi, păr de arcuș, arcușul în sine, contrabărbie, digitații, diferite interpretări ale pieselor care se auzeau prin casă. Și către vioară. Ca obiect. Permanent se auzea „avem nevoie de o vioară nouă”. Achiziție care trebuia să fie amânată, în ciuda necesității stringente, din lipsă de bani. A fost făcută, totuși, atunci când fratele meu era în clasa a XII-a și, deja, nu se mai putea. S-a rezolvat printr-un împrumut la CAR (unii dintre cititori mai știu încă ce însemnau aceste inițiale) și printr-o nouă carte publicată de tatăl meu. A fost greu, foarte greu. Dar bucuria acelui nou instrument ne-a încălzit pe toți patru.

Se spune că nu contează vioara, ci violonistul. Ei bine, nu-i chiar așa. Sau, mai exact, această vorbă e valabilă doar atunci când vioara e valoroasă, chiar dacă sună a paradox. Când interpretul nu e bun, vioara poate să aibă orice nume de lutier celebru scris pe ea, poate să fie Stradivarius, Lupot, Amati, sunetul va fi tot prost, plat, fără strălucire, dacă cel care o pune la gât nu are har.

Când vioara e de calitate slabă, artistul nu mai poate să se gândească doar la interpretare, la suflu, la tehnică, ci trebuie să facă vrăji pentru a acoperi defectele instrumentului, este nevoit să fie atent cum procedează pentru a nu-i cere mai mult decât poate da acesta și … să sufere când sunetul nu iese așa cum îl creează, îl gândește și îl simte.

De ce am făcut această paranteză memorialistică și, un pic, analitică? Urmează  a treia parte.

 

A treia parte – ce-ar fi să-i ajutăm și pe copiii talentați?

mălina spectaculos

În finalul primei părți scriam ceva legat de ciudă. Lacrimi de ciudă. Da, pentru că, așa cum spuneam, Mălina are 17 ani. Și face deja, în opinia mea, foarte multe vrăji cu vioara ei, încercând să-i depășească limitele. Talentul cu care este dăruită împreună cu munca pe care o depune acoperă foarte multe dintre carențele instrumentului. Dar nu peste mult timp, calitatea acestuia o va ține pe loc. Și asta nu trebuie să se-ntâmple.

Pentru cei care nu știu, acești copii studiază la vioară (dar e valabil pentru orice instrument) minimum 3 ore pe zi. Încercați să stați cu mâinile în poziția unui violonist doar 5 minute și apoi înmulțiți durerile care vă cuprind cu (cel puțin) 36 de ori pentru a vedea cam ce efort fizic este depus, înainte de toate. Apoi este vorba de folosirea creierului, cu toate părțile lui: coordonarea motorie, dar și strunirea sensibilității, dezvoltarea auzului fin, materializarea vibrațiilor sufletului. Și, nu în ultimul rând, eforturile imense de concentrare, de înțelegere a muzicii și de transpunere a ei într-un mod miraculos pentru a ajunge la inima celui care va asculta. Și care va fi fericit când va ieși din sala de concerte.

Iar Mălina Ciobanu deja le face pe toate astea. Și le va face în continuare. Părinții ei, cu siguranță, și-au pus „la bătaie” întreg bugetul pentru toate cele despre care vă vorbeam mai sus: seturi de corzi, arcuș, păr de arcuș, bărbie, contrabărbie, căluș, pop șamd. Dar, și aici nu cred că mă va putea contrazice cineva, Mălina are nevoie de o vioară bună. Sau, ca să fiu mai clară, „avem nevoie de o vioară bună”. Pentru că nu este doar pentru ea, ci și pentru milioanele de auditori care vor umple sălile de concerte pe scena cărora ea va cânta de-acum încolo, pentru oamenii care vor simți că au fost atinși de o mână divină pentru câteva ore.

Un pic de atenție acordată celor care sunt talentați sau supradotați nu va strica niciodată. Dimpotrivă. Pentru că viața e făcută să fie frumoasă, iar cei ca Mălina Ciobanu sunt magicienii care reușesc acest lucru pentru noi. Doar că și ei au nevoie de o „baghetă fermecată”.

 

 Odilia ROȘIANU

redactor șef Literatura de azi

www.literaturadeazi.ro

 

 

 Credit foto Mălina Ciobanu – Roza Zah