(EA)
Iar te-ai cufundat în stele / Şi în nori şi-n ceruri nalte?/ De nu m-ai uita încalte,/ Sufletul vieţei mele./ În zadar râuri în soare / Grămădeşti-n a ta gândire / Şi câmpiile asire/ Şi întunecata mare;/ Piramidele-nvechite / Urcă-n cer vârful lor mare/ Nu căta în depărtare / Fericirea ta, iubite!…
(EL)
E o întâmplare a fiinţei mele/ şi atunci fericirea dinlăuntrul meu/ e mai puternică decât mine, decât oasele mele,/ pe care mi le scrâşneşti într-o îmbrăţişare / mereu dureroasă, minunată mereu./ Du-mă, fericire, în sus,/ şi izbeşte-mi tâmpla de stele, până când/ lumea mea prelungă şi în nesfârşire/ se face coloană sau altceva/ mult mai înalt şi mult mai curând.
(Probabil nici nu îți imaginai că…)
Nu numai o mare durere îţi poate tulbura fericirea, ci şi o altă fericire.
(În plus…)
Mai greu de suportat/ decât fericirea nu e nimic/ Sau în orice caz/ posibilitatea de a avea totul/ Pe care în această parte de lume/ O numim fericire./ A fi totul este dimpotrivă/ O exultantă suferinţă./ A fi totul/ înseamnă a fi în stare/ Să suferi în locul tuturor,/ A încerca să vezi cum e/ să fii celălalt,/ să fii altul,/ Cum e să nu mai fii tu,/ Cum e să nu mai fii.
*
De fapt, mi-a fost întotdeauna frică de fericire, nu sunt capabilă să o trăiesc cu toată fiinţa mea, mă îngrozeşte; ea mi se pare doar preludiul unui dezastru, aura lui şi nimic mai mult.
*
(Oricum…)
Dacă n-ar exista fericirea altora, nu ne-am sinchisi de nefericirea noastră.
(Apoi, e păgubos să crezi că…)
Fericirea care nu durează, nu e fericire – e un mizerabil stupefiant.
(Iar până una, alta, nu uita:)
Pe omenire o doare-n fund de soarta ta. Ce, când ţi-a fost bine, când te-ai închis în casă cu femeia ta, ai urlat că eşti fericit? Şi chiar de-ai fi urlat, pe omenire ar fi durut-o-n fund de fericirea ta…
Guest STARS
în ordinea apariției:
Mihai Eminescu
Nichita Stănescu
Lucian Blaga
Ana Blandiana
Augustin Buzura
Marin Preda
Camil Petrescu
Marin Sorescu
***
Fotografie de Odilia Roșianu