Masthead header

Category Archives: Cărți

Jocul de-a vacanța, de-a uitarea, de-a fericirea

Peste tot în aer se simte febra vacanțelor. Chiar și cei care nu iubesc vara deloc sunt cuprinși de aceeași dorință de a călători, de a ajunge în locuri îndepărtate, de a visa altfel, de a iubi altfel. Se apropie ceea ce unii numesc concediu, iar alții, cu gândul la copilărie, vacanță. Și cu toții […]

Citeste mai departe »

Elena Murariu în colaborare cu George Topîrceanu

Talentata și inventiva graficiană Elena Murariu, încântată de poezia Cioara a lui George Topîrceanu, a desenat fără un scop anume, mai mult pentru sine, dintr-o joacă de artist, ilustrații posibile pentru această poezie. Mona Șerbănescu, fondatoarea și directoarea Liceului Pedadogic „Anastasia Popescu”, instituție de învățământ remarcabilă (asociată UNESCO și având un certificat de Școală europeană […]

Citeste mai departe »

”Simt cum cresc din mine copaci!”

”Am crescut în ambianţa Clinicii Medicale II din Cluj, spaţiu evocat de mine în numeroase poeme, vezi volumul Curtea Medicilor din 1979, bine primit de comentatori, premiat de Uniunea Scriitorilor… Perimetrul cuprins între, la sud, mirifica Grădină Botanică,  întemeiată de savantul Al. Borza, după Marea Unire, Biblioteca Universitară, unde Blaga avea camera sa de sub […]

Citeste mai departe »

Nichita Stănescu – licean

L-am întrebat cândva pe Eugen Simion – fost coleg de școală cu Nichita Stănescu – cum era acesta, în adolescență: – Aţi fost coleg cu Nichita Stănescu la Liceul ,,Sfinţii Petru şi Pavel” (astăzi Colegiul ,,I. L. Caragiale”) din Ploieşti. Se spune că, încă de pe atunci, îşi dobândise statutul de ,,mică vedetă”. Ce făcea […]

Citeste mai departe »

L i k e   u s !