De parcă-un prunc se naște și plânge scuturat,                                                     Soarele-apune singur pe ape sângerând,

De parcă-apasă soarta-mi pe ultima ei clapă,                                                        Cerul nu mai încearcă-nserării să reziste

Când eu, o prea legată făptură de uscat,                                                                 Şi-n valurile care de țărm se-aud izbind

Mă văd cu prea legata făptură-a lui de apă.                                                           Eu și delfinul parem două-animale triste.

Un salt, al doilea, iată și răsuflarea lui

Dulcie și sărată îmi năvălește chipul,

Nu spun nimic, el știe tot ce voi să spui,

Doar apa se prelinge lingând încet nisipul.

Sirena şi delfinul

Nici el nimic nu spune, pentru că știu și eu                                              Dar nu-i așa, o Doamne, chiar astăzi pe-acest mal

Ce ar voi să spună… Tăcere, nemișcare…                                                Delfinu-o să-se arunce nemaioprit de nime,

Un pescăruș cu-aripa atinge brațul meu,                                                 Căci și pe mine astăzi cel mai temeinic val

Crezând că e o punte între uscat și mare.                                                 Mă va lua cu dânsul la mare adâncime.

O lună cu securea se va ivi apoi

Și va tăia hotarul ce astăzi ne desparte,

Și noaptea cu un lacăt s-a-nchide peste noi,

Dar n-o să ne mai pese, căci noi vom fi departe.

***

Scriitoarea Leonida LARI (1949-2011) a fost o poetă, publicistă om politic (activând în Republica Moldova, în România) și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.

Sursă foto