De parcă-un prunc se naște și plânge scuturat, Soarele-apune singur pe ape sângerând,
De parcă-apasă soarta-mi pe ultima ei clapă, Cerul nu mai încearcă-nserării să reziste
Când eu, o prea legată făptură de uscat, Şi-n valurile care de țărm se-aud izbind
Mă văd cu prea legata făptură-a lui de apă. Eu și delfinul parem două-animale triste.
Un salt, al doilea, iată și răsuflarea lui
Dulcie și sărată îmi năvălește chipul,
Nu spun nimic, el știe tot ce voi să spui,
Doar apa se prelinge lingând încet nisipul.
Nici el nimic nu spune, pentru că știu și eu Dar nu-i așa, o Doamne, chiar astăzi pe-acest mal
Ce ar voi să spună… Tăcere, nemișcare… Delfinu-o să-se arunce nemaioprit de nime,
Un pescăruș cu-aripa atinge brațul meu, Căci și pe mine astăzi cel mai temeinic val
Crezând că e o punte între uscat și mare. Mă va lua cu dânsul la mare adâncime.
O lună cu securea se va ivi apoi
Și va tăia hotarul ce astăzi ne desparte,
Și noaptea cu un lacăt s-a-nchide peste noi,
Dar n-o să ne mai pese, căci noi vom fi departe.
***
Scriitoarea Leonida LARI (1949-2011) a fost o poetă, publicistă om politic (activând în Republica Moldova, în România) și militantă pentru reunirea Basarabiei cu România.