Masthead header

Povești și (porcușori de) zăpadă

A fost odată ca niciodată un băiețel, Sașa, care nu putea să meargă. Părinții lui îl iubeau nespus și făceau tot ce le stătea în puteri, pentru ca el să aibă parte de lucrurile aflate la îndemna celorlalți copii. Ziua, cât mama și tatăl lui erau la serviciu, Sașa învăța acasă cu o profesoară. Iar seara, după ce ai lui se întorceau, ieșeau la plimbare. De la fereastra camerei sale din apartamentul unui bloc cu multe etaje, Sașa îi privea pe cei de-o seamă cu el cum merg și vin de la școală, cum se joacă… Mai ales iarna ar fi vrut să li se alăture, când aceștia făceau cazemate sau când se băteau cu bulgări.

Într-o după-amiază înzăpezită, Sașa și părinții lui au ieșit în parc. Acolo, băiatul a încercat să facă un om de zăpadă, dar nu a izbutit. Atunci a hotărât să modeleze un porcușor. O conservă a devenit râtul; un arc – coada; două cartoane – urechile; iar niște bucăți de lemn – picioarele.

Așa a apărut Shok, un porcușor care peste noapte a prins viață. Oamenii de zăpadă ai orașului, mirați și înciudați de prezența lui, l-au jignit, făcându-l monstru, iar pe Sașa – prostuț. Shok s-a încăierat cu unul dintre ei, apoi a plecat departe de oraș, să caute un leac pentru dragul de Sașa. A umblat mult, și-a făcut prieteni și a aflat că doar Soarele Strălucitor i-ar putea vindeca pe stăpânul. Atunci a decis să stea de vorbă cu Soarele, orice ar fi…

*

De când am descoperit Aventurile porcușorului de zăpadă, o poveste scrisă de Iurii Bazukevici și EXCELENT ilustrată de Antonin Ivanov, mi-am dorit să o spun copiilor, într-una din întâlnirile noastre din proiectul Spune-mi o poveste!

Conta, firește, ȘI mesajul despre prietenie și despre recunoștință pe care textul îl transmite. Dar la fel de important era ca ascultătorii să poată face și ei porcușori de zăpadă, să se joace afară, să se bată cu bulgări, să se bucure. Și, mai ales, să mă joc alături de copii. Urma să găsesc prilejul pentru ca toate acestea să se întâmple. Și o vreme potrivită – din punct de vedere meteorologic 🙂 . Căci timp potrivit pentru spus povești se găsește oricând.

Așa am dus, la sfârșitul lui ianuarie, Spune-mi o poveste! în satul Bivolărie, din județul Suceava la elevii cu deficiențe de auz de la Liceul Tehnologic Special.

Liceul se află în drumul care te aduce de la Rădăuți la Putna. E anunțat de indicatoare speciale. Dar oricum nu-ți scapă. Pe partea stângă a șoselei vezi un loc bine rânduit, înconjurat de verdeață vara și de zăpadă iarna. Vezi clădirea școlii și alte acareturi: o cantină; o seră; o mică fermă… Apoi, pământurile – de jur împrejur. Și capela la care duminică de duminică se țin slujbe în limbajul mimico-gestual, pentru cei peste 150 de elevi veniți aici din aproape toată țara și din Republica Moldova.

*

E o experiență aparte povestitul la copiii cu deficiențe de auz. Pentru un povestitor, e o probă de concizie, de claritate, de creativitate. Și… de colaborare, întrucât ai nevoie de un interpret bun, care să traducă prin semne ceea ce tu redai prin cuvinte și prin imagini. Aventurile porcușorului de zăpadă au avut un interpret extraordinar – pe însăși doamna directoare a liceului, Viorica Georgescu, o gazdă generoasă și o nemaipomenită parteneră de joacă. Efectul pe care Aventurile… l-au avut asupra copiilor se vede în fotografii.

*

M-am aflat la Liceul Tehnologic Special alături de Veronica Iani, autoare de literatură pentru copii. Pentru că Spune-mi o poveste! înseamnă și un bun prilej pentru scriitorii profesioniști de a crea texte inspirate de întâlnirile cu copiii. Iar Veronica Iani face acest lucru. 

În urmă cu o lună, pe 1 Decembrie, începeam Spune-mi o poveste! la Așezământul „Sf. Ierarh Leontie” din Rădăuți. Ascultătorii mei au fost, atunci, cei mai mici dintre copiii aflați acolo. Aceștia au devenit apoi eroii unui text scris special pentru ei de către Veronica Iani. Și de curând au ascultat acea poveste, în lectura autoarei. A fost ocazia perfectă de a discuta cu micuții despre bunătate, despre generozitate, despre asumarea propriilor fapte, despre cum poți să îți îndrepți greșelile. 

Impactul a fost extraordinar, mai ales că celor mici le-a fost greu să își dea seama cum pot trăi în două locuri deodată – ȘI în realitate, pe covorul din sufrageria casei lor de la Așezământ. ȘI în povestea pe care le-o zicea Veronica.

Spune-mi o poveste! este un proiect de spus povești cu folos. De educație caracterială prin intermediul poveștilor.

Ioana Revnic

L i k e   u s !