Masthead header

Ce limbă se vorbeşte la Chişinău?

Credem că știm ce limbă se vorbește la Chișinău, dar poate că nu este așa.

Ce spune Constituţia Republicii Moldova, despre limba de stat?

Articolul 13 Limba de stat, funcţionarea celorlalte limbi

(1) Limba de stat a Republicii Moldova este limba moldovenească, funcţionînd pe baza grafiei latine.

(2) Statul recunoaşte şi protejează dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la funcţionarea limbii ruse şi a altor limbi vorbite pe teritoriul ţării. Etc.

În 2017, președintele Dodon făcea următoarea declarație: „Denumirea de limba moldovenească este încetățenită de secole pe teritoriul țării noastre, constituie un element fundamental al identității și al matricii culturale a moldovenilor. Majoritatea absolută a populației băștinașe a Republicii Moldova consideră că vorbește în limba moldovenească. Iar dacă cineva, de oriunde o fi ei, au dubii în această privință, putem organiza un referendum la care să întrebăm cetățenii ce denumire a limbii preferă: română sau moldovenească.”

Anii trecuți, Curtea Constituţională a Republicii Moldova a decis că limba română şi cea moldovenească sunt identice şi că, în baza Declaraţiei de Independenţă din 27 august 1991, româna este limba de stat. Ce se preciza în Declarația de Indepentență? Că „…în ultimii ani mişcarea democratică de eliberare naţională a populaţiei din Republica Moldova şi-a reafirmat aspiraţiile de libertate, independenţă şi unitate naţională, exprimate prin documentele finale ale Marilor Adunări Naţionale de la Chişinău din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, prin legile şi hotarîrile Parlamentului Republicii Moldova privind decretarea limbii române ca limbă de stat şi reintroducerea alfabetului latin, din 31 august 1989 (…)”

Atunci de ce dincolo de Prut se menţine, încă, dihotomia limba română – limba moldovenească? Care sunt diferenţele dintre cele două limbi?

Din aceste dileme putem ieşi citind cartea Eugeniei Bojoga. Limba română – „între paranteze”? Despre statutul actual al limbii române în Republica Moldova.

Volumul cuprinde o serie de articole de atitudine publicate iniţial în revistele ContrafortObservator culturalViaţa româneascăLimba română şi într-o antologie pragheză; plus studii de caz şi recenzii scrise între anii 2006 – 2012.

Semnalez doar două din ideile recurente în textele Eugeniei Bojoga.

Prima: Limba moldovenească nu este un construct lingvistic, ci unul politic şi ideologic, care serveşte cultivării – în Basarabia – a unei conştiinţe identitare diferite de cea românească.

Potrivit artizanilor ei moldovenişti, aceasta s-ar fi format ca rezultat al încrucişărilor elementelor vestice, latine, cu cele estice, slave. Este, aşadar, o „limbă de bricolaj”, apărută la întâlnirea a două realităţi lingvistice deja existente. E o românească simplificată – sintactic şi lexical – gândită ca o limbă a „claselor proletare” (concepţie marxist-leninistă) şi opusă limbii române literare a intelectualităţii „burgheze” din Bucureşti sau de aiurea.

Dacă ţinem seama de răspunsurile cetăţenilor la un recensământ ce datează din 2004, moldoveneasca este limba vorbită de majoritatea populaţiei din Republica Moldova. Potrivit datelor finale ale recensământului, doar 16,5% din locuitori ar fi declarat limba română ca limbă maternă, în timp ce 60% consideră că sunt vorbitori de „limbă moldovenească”. 

În completarea acestor date, Eugenia Bojoga aminteşte rezultatele unui Etnobarometru din decembrie 2004 – ianuarie 2005, realizat de Institutul de Politici Publice al Fundaţiei Soros şi de IMAS Chişinău. Potrivit sondajului, 86 % din cei chestionaţi se declară vorbitori de moldovenească şi doar 17 % – vorbitori de română.

În sfârşit, din punctul de vedere al intelectualilor (şi conform cercetătorilor occidentali avizaţi), limba moldovenească este un grai românesc.

În al doilea rând, Eugenia Bojoga lămureşte felul în care s-a ajuns ca româna vorbită la Chişinău să fie sensibil diferită de cea de la Bucureşti. Cauza ar fi izolarea limbii române din Basarabia de cea din dreapta Prutului.

Procesul, explicabil din punct de vedere istoric, s-a petrecut în mod programatic, începând din secolul al XIX-lea până acum, în era comunicării globale ale cărei instrumente sunt utilizate – încă – pentru manipulare şi pentru intoxicare ideologică.

Autoarea fixează câteva repere ale deznaţionalizării sistematice:

  • 1812: anul anexării Basarabiei la Imperiul Ţarist şi momentul în care în Basarabia începe scoaterea treptată, din uz, a limbii române. Rusa începe să ocupe un loc decisiv în comunitate, astfel încât, în 1850 limba română este înlăturată din sferele vieţii sociale: în Chişinău se studiază ca disciplină facultativă doar într-un liceu, pentru ca, în 1866, predarea ei să fie cu desăvârşire interzisă. Funcţionarii ţarişti înlocuiesc sintagma limba română cu limba moldovenească.
  • Anii interbelici reprezintă un interstiţiu favorabil cultivării conştiinţei naţionale româneşti, Basarabia fiind din 1918 parte a României Mari.
  • Va urma, din 1945 până în 1989, o perioadă nefastă, de rusificare agresivă. Rusa devine limba administraţiei, a ştiinţei, a învăţământului superior. (Criticul și academicianul Mihai Cimpoi îmi mărturisea într-un interviu pe care mi l-a acordat cu ani în urmă, următoarele lucruri despre statutul limbii române în anii 60-70, de pildă: „Nu numai că se interzicea folosirea limbii române, iar cărţile româneşti erau citite ,,prin crăpătura băncii” – aşa cum spunea Grigore Vieru, ci puteai fi exmatriculat din Universitate doar pentru simplul fapt că îţi notai prelegerile folosind caractere latine. Se promova o asemenea atitudine ca să se demonstreze că eram un alt popor decât cel român şi că vorbeam o altă limbă! Am fost redactor de editură, iar când lucram la publicarea operei lui Ion Creangă, acolo unde se specifica faptul că scriitorul era „născut din părinţi români”, cuvântul „români” se înlocuia cuvântul cu „…” – n.m.)
  • După 1989, din 1994 până în 2011, limba română este marginalizată pas cu pas, în absenţa unei politici lingvistice coerente. Problema limbii române nu poate să fie detaşată de dogmele anterioare şi divizează societatea. Cei care apără citadela limbii române literare sunt intelectualii basarabeni. Totuşi, în anii 2000 tinerii par a conştientiza că nu moldoveneasca, ci limba română este limba lor maternă, deci şi limba lor cea de toate zilele – a se vedea capitolul Limba „moldovenească” – o română de stradă din cartea Eugeniei Bojoga, text în care autoarea descrie un studiu realizat asupra elevilor de la un liceu din Chişinău.  

În privinţa popularităţii limbii române printre tineri, nu împărtăşesc optimismul autoarei. Rezerva mea se bazează, ce-i drept, pe observaţii empirice. Una dintre acestea datează din septembrie, anul trecut. O transcriu aici, dintr-un carnet pe care-l port mereu asupra mea: O imagine care nu-mi iese din minte de atunci e aceea a unor liceeni încolonaţi care traversează, în prima lor zi de şcoală, Aleea Clasicilor. Sunt însoţiţi de o profesoară teribil de atrăgătoare. Au în mâini buchete de flori. Merg şi eu, în rând cu ei, preţ de câteva minute. Îi ascult cum vorbesc unii cu ceilalţi în… ruseşte, iar cu profesoara lor – aşijderea (Chişinău, 1 septembrie 2013).

Unor astfel de tineri ar trebui să li se dea – drept lectură obligatorie – cartea Eugeniei Bojoga. Apoi, volumul este un compendiu util celor care cunosc vag istoria Basarabiei şi celor care nu ştiu nimic despre statutul actual al limbii române în Republica Moldova.

Cu toate că textele Eugeniei Bojoga au o oareşicare vechime, observaţiile pe care le cuprind sunt valabile şi azi. În Republica Moldova, dihotomia limbă română – limbă moldovenească se menţine. Iar identitatea lingvistică este – încă – subminată prin mijloace subtile şi perverse, cum ar fi cel sugerat de criticul literar Mircea V. Ciobanu, în Ziua scrisului românesc, un articol din Jurnal de Chişinău. Mircea V. Ciobanu observă un „clenci” legat de folosirea scrisului românesc în Basarabia: se scrie cu alfabet latin, dar cu ortografie diferită faţă de cea din România (care prevede, printre altele, scrierea cu „â” din „a” ş.a.): De ce Academia de Ştiinţe de la Chişinău nu insistă pe lângă Guvern să armonizeze sistemele ortografice? – se întreabă, retoric, autorul. De ce Ministerul Educaţiei continuă să facă diferenţa prin manualele editate cu altă ortografie decât cele de la Bucureşti? O propunere legislativă în acest sens ar exista, dar – în mod bizar – aceasta rămâne blocată undeva. De ce?

Citind cartea Eugeniei Bojoga înţelegi cum s-a ajuns la această stare de lucruri. Autoarea valorifică studii ştiinţifice; anchete; date statistice; opinii culese din medii diverse inclusiv din mediul virtual; sondaje; articole din publicaţii actuale. Pe toate le analizează din perspectiva (socio)lingvistului.

 

Limba română „între paranteze”? ar putea fi, de ce nu, modalitatea Eugeniei Bojoga de a onora o descendenţă intelectuală aristocratică – autoarea este nepoata reputatului lingvist Eugen Coşeriu, un adversar învederat al moldovenismului. O însemnare a acestuia s-ar potrivi de minune pe post de concluzie a volumului Eugeniei Bojoga: „A promova sub orice formă o limbă moldovenească, deosebită de limba româna este – din punct de vedere strict lingvistic – ori o greșeală naivă, ori o fraudă științifică. Din punct de vedere istoric și practic este o absurditate, o utopie și din punct de vedere politic e o anulare a identității etnice și culturale a unui popor și deci un act de genocid etnico-cultural.”

Volumul este o analiză pertinentă a actualităţii şi a realităţilor lingvistice din Republica Moldova, o dovadă de slujire consecventă a cauzei limbii române.

Cu Eugenia Bojoga, 2018

Ioana REVNIC

*

Eugenia BOJOGA predă lingvistica generală, tipologia limbilor romanice şi sociolingvistica. Este doctor în filologie. În calitate de profesor invitat, a ţinut cursuri şi conferinţe la diferite universităţi europene (Münster, Berlin, Almeria, Valencia, Viena). A publicat numeroase studii şi articole în România, Republica Moldova şi în străinătate. Este membră a Société Internationale de Linguistique Romane. Volumul Limba română – „între paranteze”? Despre statutul actual al limbii române în Republica Moldova a fost publicat în anul 2013, la Editura ARC.

L i k e   u s !