Masthead header

Opriți timpul!

Cu mai multe săptămâni înainte de a termina clasa a VIII-a, fiecare elev din clasă a plantat în jurul școlii câte un trandafir… în ordine alfabetică. Trandafirul meu era printre primii, pentru că eram în prima parte a catalogului. În zilele care au urmat, în pauza mare, cu toții a trebuit să ne udăm trandafirii, ca aceștia să se prindă și să nu se ofilească.

După ce am ajuns la liceu, la început, în drumul meu spre casă, treceam din când în când să văd ce mai fac trandafirii noștri. Unii se uscaseră, alții au crescut viguroși și au înflorit, dar majoritatea au rămas modești, fără flori, fără boboci, dar verzi și cu speranță în viitor. Al meu era unul dintre aceștia. Apoi a trecut timpul și nu m-am mai dus să văd ce face… Eram deja mare.

*

…Și acum, departe fiind, dincolo de țări și mări, mă mai gândesc la trandafirul meu. Chiar dacă el, după atâția ani, a devenit doar o amintire. La fel ca mulți dintre profesorii mei dragi!…

*
La liceu am venit împreună cu câțiva dintre colegii mei de școală generală. Școala nostră a fost numită Școala Generală de Aplicație Zalău. Eram tocmai buni de… aplicație, pentru elevii Liceului Pedagogic, care aveau nevoie de practică la clasă, cu elevi mai mici. Iar aceștia am fost noi, prima generație a școlii nou formate. Dar avantajul nostru a fost acela că am avut parte de aceeași profesori ca și elevii de liceu. Aceasta se întâmpla în toamna lui 1975. Ce toamne blânde, plăcute și scăldate în soare auriu aveam pe-atunci!…

Mi-l amintesc bine pe profesorul nostru de matematică, Beșe Dumitru, de la care am învățat materia temeinic. Matematica era cea mai grea!… Profesorul nostru era un om foarte serios, exigent, bun pedagog, îți explica până înțelegeai, iar algebra și geometria nu erau deloc ușoare, vă spun eu!…

*

Într-a VIII-a, spre norocul nostru am făcut limba română cu doamna Dorina Tuduce.

Domnul Beșe și doamna Tuduce… Lor li se datorează faptul că noi am ajuns la cel mai bun liceu din oraș și, majoritatea dintre noi, chiar în prima clasă…

Ei ne-au deschis porțile spre… LMF, adică Liceul de Matematică-Fizică , din Zalău… Un liceu de elită.

De la doamna Dorina Tuduce am prins dragul pentru scris.

La ea contau foarte mult compunerile, iar noi, elevii cu idei!, ne străduiam să venim la clasă cu ceva cât mai interesant, ca să primim note bune. În plus, cele mai bune compuneri erau citite în fața clasei… Prilej pentru unii dintre noi să ne umflăm în pene!… Îmi aduc aminte de o compunere a mea, notată cu nouă – o notă mare! – și pe care am citit-o cu mare satisfacție în fața colegilor… Compunerea începea cam așa: Soarele, pe bolta cerească, întocmai ciocanului de foc al zeului Thor, aruncat din înalt …

Naiv și copilăresc, dar cât de mândru eram și cât de înălțător mi se părea textul meu de-atunci!…

Tot cu doamna Tuduce am făcut în clasa VIII-a limba latină. Manualul era încâlcit, iar gramatica latină…ceva cu-adevărat imposibil!… Dar am avut noroc, încă din prima oră, doamna Tuduce ne-a spus: Să știți că eu nu o să vă omor cu gramatica limbii latine, oricum sunt convinsă că nu am să vă pun să tociți tot ce este în manual, oricum sunt convinsă că nu v-ar ajuta cu nimic să învățați pe de rost. Ați uita totul foarte repede…  Ceea ce pretind eu de la voi este să învățați cât mai multe dictoane, cugetări, maxime și aforisme latine, care sunt comori de inteligență și înțelepciune!…

Așa se face că și acum îmi amintesc câteva cugetări latine… Cea mai simplă este desigur: Barba non facit philosophum!… Sau altele ca: Ex toto corde, De gustibus non est disputandum, Cum grano salis, Aqua contra remigat, In silva ligna ferre… Și cea mai tare: Vestigia nulla retrorsum (Nu te uita niciodată în urmă !), pe care nu o învățasem din manual, ci o descoperisem în cartea Aventurile Profesorului Challenger de Arthur Conan Doyle. Când am găsit-o, mi-au sticlit ochii. Pe dată am copiat-o, am învațat-o și am mers cu ea la clasă. Desigur că pentru așa ispravă am luat un zece foarte meritat la latină!

Tot la limba latină, un coleg dintr-o clasă mai mică, scos la răspuns, în loc de Acvila not capit muscas!, a spus Acvila non prinde musca! și s-a mirat de ce doamna Tuduce nu i-a dat o notă mare!

*

-L’Etat, c’est moi!… Tuna vocea lui cu o pronunție perfectă… Voi știți cine a spus aceste cuvinte? Ce rege, ca să fiu mai precis?… Ludovic al XIV-lea, desigur.

Asta ne întreba – periodic – profesorul nostru de istorie din școala generală, Ioan Simoc. Un profesor de excepție.

Tobă de carte, șef de promoție la Facultatea de Istorie din Cluj, o minte sclipitoare, o dicție perfectă și o prestanță de orator. Purta mereu un costum impecabil, mirosind a parfum bărbătesc și tutun. Deseori fuma și în clasă, pe-atunci, credeam că profesorilor le era permis acest lucru.

Mai întâi, domnul profesor a fost poreclit de noi “Herodot”, părintele istoriei, pentru că era mare un pasionat de istorie.

Apoi… “Cromwel”. Nu prea știu prea bine de ce… Cromwell. Poate pentru autoritarismul său, pentru prestanța sa. În sala noastră de clasă, pe un perete, era un porter al impunătorului Oliver Cromwel, în armură…

Era de-a dreptul facinant când ne vorbea despre Guillaume Calle, Jeanne d’Arc, Simon Bolivar, Frederic al II-lea, Giuseppe Garibaldi, Elisabeta I a Angliei, Filip al II-lea al Spaniei sau George Washington…

Când am avut la clasă lecția Revoluția Franceză ne tot repeta: Marat, Danton și Robespierre… Dar nu cumva să pronunțați așa cum pronunță îndeobște țăranii: Robespiere, ci Rob-spier… Rob-spier… Tot accentuând silabele…

Vocea lui răsuna în toată clasa.

Atunci am prins dragoste pentru istorie!

Cristian Contraș, 

scriitor și traducător UK

28/#100denume

Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!

Sursă foto 1 AICI

Sursă foto 2 – Amintiri despre Zalău

L i k e   u s !