Masthead header

Ca o lumină. Ca o furtună. Ca un uragan

Am citit recent o carte de memorii scrisă de un basarabean: Ion Moraru. O trilogie: Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc. 

Ion Moraru s-a născut în 1929, în Mîndîc. După ocuparea Basarabiei de către URSS, acesta a făcut parte din organizația anti-sovietică „Sabia Dreptății” din cadrul mișcării de rezistență „Arcașii lui Ștefan”. În 1947, a fost arestat. Avea 18 ani. A fost condamnat în 1950 la 25 de ani de închisoare, dintre care 10 ani muncă silnică în lagărele sovietice siberiene, ceea ce ar fi însemnat moarte sigură. După 1956, a fost eliberat în urma unui decret de eliberare a deținuților politici. 

Patriotismul, loialitatea, dragostea (de țară, de limba română; dragostea de părinți, dragostea curată – din adolescență, iar apoi din propria familie), credința sunt valorile despre care vorbesc poveștile din această carte.

Am ales din volum câteva fragmente despre un profesor luminos, care apare în două momente esențiale din viața autorului. (Ioana Revnic)

***

Bunicul a hotărât că nu mai putem aștepta și că trebuie să plec la învățătură. A mers cu mine la Târnova și mi-a găsit o gazdă. (…) La despărțire mi-a zis: „Dragul tatei, să mănânci cartea, să nu mă faci de rușine. Să asculți de învățători, aici ei sunt și tata, și mama voastră”. (…)

În sudul Basarabiei demonul războiului era în agonie. Încăierarea era pe viață și pe moarte. (…) Prin sat se zvonea că neamțul are o armă nouă și că, dacă o pune în aplicare, au să ardă tot pământul. Iar împărăția nouă a deschis, în centrul raional, o școală medie, probabil în scopul de a-i învăța pe oameni să devină mai docili față de puterea sovietică.

Se găseau foarte greu rechizite școlare. Nici învățătorii nu le aveau. La începutul anului școlar elevii mai aveau câte un caiet și câte un creion chimic. Conspectau toate obiectele într-un singur caiet. Apoi, am început să confecționăm caiete din saci de hârtie de la diferite ambalaje, din ziare vechi și din orice petic de hârtie care ne cădea la îndemână. Clasele de la a V-a până la a X-a au fost completate cu băieți și fete de diferite vârste și de prin diferite licee și gimnazii. (…)

Belinski (unul dintre profesorii de matematică ai școlii – n.m.) era o fire foarte fină. Era un bărbat înalt, blond, cu niște ochi albaștri ca floarea de cicoare. Se vorbea că a terminat conservatorul, dar în școală nu era nevoie de muzică, ci de matematică. El mi-a spus (…):

– Ionele, este important să faci carte și să-ți iubești neamul…

În preajma Anului Nou, acest profesor Belinski a copt undeva niște colăcei, a găsit o sanie la care a înhămat niște cai buni, cu un Moș Crăciun de cea mai mare frumusețe. Pentru prima dată în viață vedeam un Revelion cu atâtea hăituri (strigăte de colindători – n.m) , iar fetele îmi păreau niște zâne din povești. Totul începuse afară, pe aleea castanilor, din capătul căreia a venit sania cu alaiul. Apoi ne-am dus în sala mare, unde au continuat dansurile. În scurt timp, toată mulțimea de elevi a început a se grupa după licee. În sală a intrat Halimschi și cu Fomin, șeful NKDV-ului, și ne-a spus că acum nu-i timpul pentru veselie și să plecăm în liniște acasă.

***

Marea mea surpriză a fost să-l descopăr (după mulți ani, într-unul dintre lagărele prin care Ion Moraru se preumblă – n.m.) în această orchestră pe profesorul meu de matematică din Târnova, domnul Belinski, acel minunat profesor care a făcut cu noi ultimul Sfânt Vasile pe aleea de castani, rămasă de la un proprietar izgonit. El cânta la vioară. Era cărunt definitiv, după câte i-a fost dat să tragă și trăia numai cu melodiile noastre, pe care le interpreta cu măiestrie de invidiat. Când m-am apropiat de dânsul și m-am adresat în limba noastră „Bună ziua, domnule Belinski!”, el a rămas tablou. Uimit nespus, abia a putut să mă întrebe cine sunt.

– Sunt elev de-al dumneavoastră din Târnova. Mi-ați predat câteva luni matematica. Vă aduceți aminte de sărbătoarea de Sfântul Vasile de pe aleea de castani din Târnova?

Trezit, parcă, dintr-un somn letargic, s-a repezit spre mine și m-a cuprins ținând într-o mână arcușul, iar în cealaltă vioara, a izbucnit în hohote de plâns, iar toată orchestra s-a sculat în picioare. Publicul, care începuse să se adune, neînțelegând ce se întâmplă, a găsit de cuviință să aplaude. Maestrul s-a dat puțin în urmă, să mă privească încă o dată, și a zis:

– Dacă este în sală măcar un român, concertul trebuie să răsune românește.

A atins coardele viorii, ca să se convingă că e acordată. Toată orchestra s-a agitat, ca la trecerea unui vântuleț ușor, dirijorul a făcut un semn cu bagheta, profesorul a început ușor să se clatine și de pe scenă au început să se reverse sunetele cunoscute de mine de o veșnicie.

Maestrul zvârcolea arcușul pe coardele viorii, de parcă s-ar fi dezlănțuit un uragan. Aveam impresia că toate ciocârliile din țară au venit să ne consoleze în drumul nostru chinuitor și fără de sfârșit. Pe suflet mi se făcuse ușor și pentru câteva clipe am uitat că mă aflu în lagăr. Iar melodiile curgeau ba furtunos, ca râurile noastre de munte, ba domol și liniștit și toate treceau prin inima mea cu o putere miraculoasă. Aveam senzația că cineva mă unge cu un mir tămăduitor.

Când ultimele acorduri, izvorâte din sufletul maestrului, au fost stoarse din vioară, el a rămas așa, nemișcat, cu capul aplecat, iar sala a izbucnit în aplauze frenetice și strigăte de „bravo”. (…)

Peste două săptămâni, profesorul Belinski a fost trimis în etapă, într-o direcție necunoscută. Totul s-a petrecut noaptea, pe nepus de veste și n-am reușit să aflu unde e maestrul. El a intrat în viața mea de două ori – prima dată la încheierea copilăriei, cu hăiturile de basm și cu alaiul feciorilor de pe aleea de castani, punând parcă punct acelei epoci de aur. A doua oară a intrat ca o furtună, ca un uragan peste proza sură și murdară a vieții de lagăr.

Ion Moraru,

fragmente din volumul

Pustiirea. Treptele infernului. Fata cu miros de busuioc

Editura Nicodim Caligraful, Putna, 2018

16/#100denume

Aflați mai multe despre proiectul 100 de nume și alăturați-vă lui!

Comandați cartea de AICI!

L i k e   u s !